BARONIADA

Baronii locali. Puterea lor nu cunoaşte limită.. Din faptul că nimeni nu este în stare să le opună rezistenţă, ei deduc că au un talent natural în a conduce destinele locurilor. Fiecare zi, fiecare circumstanţă a vieţii cotidiene îi face sa-şi simtă superioritatea, în faţa lor toţi iau poziţie de drepţi, toată suflarea îi salută, îi perie, li se ploconeşte.

Suficienţa generează totdeauna şi în mod obligatoriu, stupiditate. Zeificat în viaţă, baronul local are totul în vârful pixului, nu mai trebuie să acumuleze nimic, să citească sau să studieze şi nimeni nu-i poate comunica nimic demn de o minimă reflexie.

Specific tuturor baronilor locali este instinctul feudal. Ei îşi percep teritoriul nu parte a unui sistem de stat, ci ca pe o moşie pusă la discreţia lor pentru întreaga perioadă cât rămân în funcţie. De unde şi arbitrariul lor exersat asupra unor persoane, destine, vieţi ca şi accesele lor de lăudăroşenie.

La baronii locali cupiditatea este o caracteristică universală. Nu sunt toţi obtuzi, nu toţi fac pe tiranii, dar să se chivernisească pe spinarea statului se străduiesc toţi, nici unul nu este dezinteresat. În lăcomia lor de a stoarce cât mai mult, nici unul dintre nenumăratele avantaje şi privilegii legale nu-i poate sătura. Dacă nu trăieşti bine, adică dacă nu furi cum trebuie şi cât trebuie, atunci toţi ceilalţi râd de tine îţi pierzi spectaculos din influenţă. Ceea ce îi distinge de vechii proprietari de iobagi este faptul că puterea lor nu este nici pe viaţă, nici ereditară. De aceea boierii feudali n-aveau nevoie să se fure pe ei înşişi, în vreme ce baronii locali au în cap un singur lucru, cum să fure cât mai mult, din poziţia pe care o administrează.

Nici un baron local nu poate fi om bun pentru că şi-ar rupe gâtul, adică îşi pierde poziţia privilegiată. Când poţi exploata nepedepsit nu-ţi mai vine să te opreşti, arbitrariul îţi intră în sânge şi te vezi atât de important, încât nici ţie nu-ţi vine să crezi crezi ce-ai ajuns, başca, neapărat un doctorat la buzunar.

Ascunşi în suspiciune şi mentalitate roşie unii faţă de alţii, noi înşine am contribuit la instalarea în societate a acelei intransparenţe absolute, a acelei dezinformări absolute, care constituie cauza cauzelor zilei de astăzi, am adus minciuna ca formă de existenţă, iar disimularea a devenit o necesitate. Există o artă de a te învârti în propriul tău folos, abilitatea de a face bani cu orice preţ. Pentru a obţine un post bine retribuit şi cu foloase colaterale, trebuie să fii răbdător, viclean, uns cu toate alifiile, ca să te menţii pe el este obligatoriu să n-ai inimă, să fii surd la glasul conştiinţei, cel mai adesea ciripitor, pentru că, cei cinstiţi, dezinteresaţi, valoroşi, nu rezistă în astfel de posturi în caz c-au ajuns accidental acolo.Rândurile acestea bine călduţe concentrează multă corupţie şi rea intenţie, nu întâmplător baronii locali îi plasează în posturi cheie pe cei apropiaţi, din haita proprie. Se fură pretutindeni, fără milă, de multe ori şi fără cap, cu orice ocazie, de mai toată lumea, cei din prima linie îi storc pe cei din a doua, aceştia pe cei de sub ei şi aşa mai departe, până la baza piramidei.

Baroni locali, primarii marilor oraşe, capii consiliilor judeţene şi în jurul lor o întreagă faună politică utilă în prosperitatea familiei, consilieri local, primari mai mici, şefi de poliţie, şefi de instituţii, parlamentari, miniştrii şi foşti miniştrii, lideri de la centru şi toţi ceilalţi cu familiile lor.

Aţi văzut o nuntă cu pui de baroneţi? O întreagă pseudoaristocraţie locală fără vreo identitate de dreapta sau de stânga, îmbogăţită pe seama statului, posesori de dosare penale. Ce-i adună pe toţi aceştia împreună? Nu nunţile în inocenţa şi spiritul lor, ci acestea sunt un fel de ritualuri pseudomafiote cu puternice semnificaţii sociale. Atunci baronul local îşi poate arăta muşchii, adică bogăţia, mărirea, puterea, influenţa. Pe toţi îi uneşte complicitatea sistemului, un trecut cu prestaţii avantajoase ambelor părţi. Vedem aici cel mai limpede ce mesaj transmit ei muritorilor de rând pe care-i plâng toată ziua pe sticlele propriilor televiziuni.

O frimitură de speranţă, pentru că suntem în Uniunea Europeană, avem totuşi în elita intelectuală care poate gândi şi pentru alţii. Un intelectual nu se defineşte prin filiaţia profesională şi ocupaţie. O bună educaţie şi o familie bună nu produc nici ele, obligatoriu, un intelectual. Intelectualul este un individ ale cărui interese şi a cărui voinţă se concentrează în spaţiul spiritual al existenţei, asta de o manieră stabilă, lipsită de intermitenţe, nedeterminată de circumstanţe exterioare şi adeseori dăinuind în pofida lor. Intelectual este acel om a cărui gândire refuză orice mimetism. Din nefeicire astfel de intelectuali sunt prea puţini la noi.

În ţara noastră există şi acum un raport de vasalitate între cetăţean şi stat, care raport nu pare să dispară. Corupţia este tipică genului de stat pe care îl avem, acel stat birocratic şi bugetar care dirijează direct şi pe ocolite energiile populaţiei către neobosita sa alimentare cu resurse pe care le risipeşte fără o vizibilă evoluţie.