Suflet de roman pelerin pe drumul Odorheiului in cautarea radacinilor strabune

Aflandu-ma la un popas de gand si reflectand asupra vietii daruite de Dumnezeu pe pamant ma opresc asupra a doua cuvinte esentiale in reflexia mea : suflet si roman. Desigur, sufletul este acea energie divina necreata, asezata in noi in fiecare de catre marele Creator pentru a relationa si a comunica in permanenta cu El, dar roman ?

Apeland la DEX, aflam ca roman este o persoana care face parte din poporul constituit ca natiune pe teritoriul tarii ce se numeste Romania . In completarea acestei definitii as putea adauga faptul ca termenul roman insemneaza bunatate, harnicie, destoinicie, compasiune, ajutor si nu in ultimul rand ospitalitate in asa fel incat sufletul cu romanul se completeaza fiind ca doua jumatati de masura ce devin o nota intreaga pe portativul vietii acesteia.

Aceste doua jumatati ce formeaza un tot unitar sunt prezente si in persoana prietenului meu si al nostru al tuturor , redactorul cotidianului Rasunetul, Menut Maximinian

Originar de pe valea dorului si dragului, unde muntii Tibles stau de straja veghind sufletele curate si pure ale bravilor romani ce vietuiesc aici, Menut, a cautat pe parcursul activitatii sale de redactor si scriitor, sa implineasca voia lui Dumnezeu , voie asezata in suflet de mama sa in duminici si sarbatori la biserica din “Diugul drag” (Dumbravita), cat si voia oamenilor , voie legata de suflet precum un testament vesnic de catre tatal sau.

Invatand bine lectia de convietuire primita, asa cum ne-a obisnuit deja de prin anul 2004, cand si-a inceput sirul de nestemate ale cuvintelor exprimate in carti, Menut adduce inaintea noastra inca o monstra a ceea ce spuneam pana acum, finalizand lucrarea cu un titlu cat se poate de sugestiv “Radacini Imprumutate”, despre care voi incerca si eu cu umila si neexperimentata mea parere sa vorbesc.

Cartea de fata avand o grafica de exceptie, este structurata pe 11 capitole daca le putem numi asa. Totul incepe cu o prefata scrisa cum nu se putea mai bine de catre d-l prof. dr. Vasile V. Filip, care daca o studiezi aprofundat vei intelege mesajul autorului. Capitolul I se intituleaza “Strain in propria tara”, si mi-as permite sa citez primele cuvinte “Pe o geana de lume, Dumnezeu a asezat Ardealul, taramul de poveste unde mustesc si astazi urme materiale, culturale si spirituale ale inaintasilor nostri ………..pornim pe drumul strainului in propria tara, care incearca sa-si lamureasca macar lui, daca nu si pentru altii patima pentru tara, situatia in care se afla confratii din Tinutul Secuiesc.”

Intrebarea se pune acum, oare de ce si cum ai putea sa te simti strain la tine acasa, in aceasta mare familie de romani? Raspunsul apoi te va opri din drum pt. cateva momente dandu-ti prilejul de a-ti pune alte intrebari firesti : oare nu am fost prea buni cu strainul ? ; de ce incearca sa-ti ia mana intreaga cand tu i-ai intins un deget ? ; oare de ce bucata de paine calda de pe vatra s-a transformat in piatra? La toate aceste reflexii incearca autorul sa dea un raspuns in capitolele ce urmeaza, capitole foarte bine scrise si documentate.

Inspre finalul cartii autorul, incearca sa redescopere fiinta noastra de romani, de suflete pereche, sa readuca aminte ca noi aici am fost marturie stand obiceiurile populare, descoperirile arheologice si marea zestre culturala pe care nu o poate fura nimeni, nici chiar cei ce ravnesc la bucatica noastra de pamant strabun. Acei martiri ai Odorheiului, asa as indrazni sa-I numesc pe cei ce formeaza mica comunitate de romani , il au pe Dumnezeu cel mare, il au ca mesager divin pe preotul lor despre care aflam ca face de multe ori eforturi supraomenesti si nu in ultimul rand au doi ingeri pazitori fara a forta comparatia : copiii de la Orfelinat si Menut Maximinian.

La finalul modestului meu comentariu, as dori sa inchei cu indemnul heruvimic adresat de autor noua tuturor :”Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamant pace, intre oameni bunavoire”. Oare si la Odorhei? Ingerul cu aripile trudite de atata zbor spre pace ne spune ca da, Trebuie sa fie da. Pace………”.

Pr. Aurelian Poptean

Mariselu 12 noiembrie 2009