Suzana Deac: Femeia copleșită de inteligența bărbatului

Nu vă îmbulziți. Nu vă stresați și nu vă necăjiți!
Netul este un răsărit de soare atractiv dar și un apus sângeriu. Se strecoară multe lucruri frumoase dar și aspecte neplăcute, nepermise. Te face fericit iluzoriu și te necăjești peste putință în mod real. Nu-l luați atât de serios în seamă! Încercați să vă detașați de el un pic. O linie azi, încă o linie mâine și tot așa, până când veți simți că nu netul vă domină, că nu simțiți atât de arzător să deschideți calculatorul, acum și aici neapărat. Când veți putea amâna acest moment pentru mai târziu, pentru mâine, pentru oricând.
Ardeți, dragelor mele. De febră, de furie, de invidie, de gelozie, de iubire. Știu, aveți mult prea multe de oferit. Ca orice femeie. Dominată de emoție. De sentimente. De prea plinul vieții. Așa sunt construite femeile.
Iar bărbaților le trebuie așa de puțin (zise unul dintre ei!). De multe ori, de cele mai multe ori, femeia reușește să copleșească bărbatul fără să vrea sau să-și propună, apoi se minunează de consecințe. Ce s-a întâmplat? Oare de ce s-a întâmplat ce s-a întâmplat? Nimic nu s-a întâmplat. Doar a erupt un vulcan din inima roșie sângerând. Căutând ecou, vatră, adăpost și a găsit un cuib de ascultare, un izvor de inspirație vitală. O lună empatică. Un vânt cald. Cuiburile de pasăre nu sunt închiriate pe vecie, ele își schimbă locatarii uneori, altele se distrug de vicisitudini. Unii vin, alții pleacă. Sau nu pleacă nimeni și atunci se produce o îngrămădeală suprapopulată, deranjantă, stânjenitoare, enervantă pe suprafața vizată de pământ. În aceste situații trubadurii, curcanii, jderii se retrag, nu le convine deranjul, adică lupta femelelor. Din simplul motiv că doar ei provocaseră îmbulzeala dar rămân neputincioși în fața lor.
De fapt, ei nu s-ar descotorosi de niciuna dintre femele, ei sunt poligami din naștere, lucrează inconștientul pentru perpetuarea speciei și în cazul depășirii perioadei de reproducere. Vina instinctuală nu le aparține, de asta pot fi absolviți oricând. Doar vina psihologică, consecințele emoțional-sociale și relaționale le aparțin. Doar atât.
Pentru asta e nevoie să te distanțezi de gardul invadat de flori și miresme, de crengile umplute cu tot felul de fructe, de coroana pomilor în vârful cărora cântă sticletele. Și să admiri cântecul de la oarecare distanță.
Nu vreau să dau sfaturi nimănui, nici măcar sugestii, dar experiența te învață la un moment dat să te ridici la un anumit nivel de înțelepciune, care te ajută în orice fel de situație.
Inteligența bărbaților copleșește femeia. Emoția bărbaților copleșește femeia. Empatia bărbaților copleșește femeia. Și atunci ce nu copleșește femeia? Poate clarviziunea.