Taximetriştii bistriţeni vor protesta, joi, la Bistriţa! Valer Bâgiu: Solicităm eliminarea pirateriei din transportul de persoane!
Taximetriştii bistriţeni vor prostesta, joi, în intervalul 10.30-11, în faţa Palatului Administrativ, din cauza lipsei de reacţie a autorităţilor centrale faţă de cerinţele transportatorilor autorizaţi care-şi desfăşoară activitatea legal. De altfel, un miting a avut loc astăzi şi în faţa Guvernului, dar şi în alte oraşe din ţară.
Chiar dacă autorizarea protestului a fost făcută pentru 150 de maşini, taximetriştii bistriţeni au hotărât să vină în Piaţa Petru Rareş doar cu 50 de vehicule, tocmai pentru a nu îngreuna traficul. „Îmi pasă de bistriţeni, dar şi de slujba noastră. Ne-am dorit să aibă un impact cât mai mic asupra traficului din municipiul Bistriţa. Chiar dacă am cerut autorizare pentru 150 de maşini, vom veni doar cu 50. Noi aşteptăm pe toţi cei cărora le pasă de aceste probleme. Vrem să avem şi cadru legal pentru a înmâna o petiţie prefectului judeţului, dar doleanţele noastre le transmitem şi la nivel central, la Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), reprezentanţii noştri urmând să aibă o întâlnire cu ministrul Rovana Plumb”, ne-a declarat Valer Bâgiu, şeful Filialei Judeţene a Camerei Naţionale a Taximetriştilor.
Principala revendicare vizează eliminarea pirateriei din taximetrie, în sensul că nu se respectă hotărârea Curţii Europene de Justiţie care a decis că aplicaţiile care fac transport de persoane neautorizat sunt transportatori, nu prestatori de servicii online. „Platforma UBER este transportator şi trebuie să se autorizeze în fiecare ţară. Încasează bani, dar nu plătesc atestate, autorizaţii de funcţionare, nu au angajaţi, nu plătesc pentru aceştia dările. Ori să se facă ei ca noi, ca taximetriştii, ori ne facem noi ca ei, pentru că acelaşi obiect de activitate trebuie să se desfăşoare în aceleaşi condiţii pentru toţi. În alte ţări UE, UBER a fost închis până a intrat în legalitate conform legislaţiei transporturilor din ţara respectivă”, ne-a explicat Valer Bâgiu.
O altă revendicare face referire la scoaterea sintagmei „în mod repetat” din Legea taximetriei, care împiedică eliminarea pirateriei din transporturi. „Poliţistul îl prinde că face transport neautorizat, îl trimite în instanţă, însă avocatul îl scoate, uzând de această sintagmă, spunând că e pentru prima dată. Până îl mai prind, durează un an, iar el continuă să facă transport neautorizat. Au şi maşini inscripţionate, sunt cu microbuze etc.”, a menţionat Bâgiu.
Dacă revendicările transportatorilor autorizaţi de persoane nu vor fi soluţionate, la nivel naţional este anunţat un protest de anvergură în perioada 27-28 februarie. În concluzie, transportatorii autorizaţi cer să fie excluşi falşii transportatori de pe drumurile României, aşa cum sunt excluşi şi medicii falşi, avocaţii falşi etc.
Citiţi şi:
- Taximetriştii bistriţeni şi-au spus oful prefectului: Pentru o concurenţă egală, ori noi ca ei, ori ei ca noi!
- Problemele taximetriştilor bistriţeni, pe agenda Instituţiei Prefectului. Peste 140 de amenzi aplicate „piraţilor” din transportul de persoane
- Bistriţenii îşi vând afacerile pe internet
- Cartea „Valori de altădată – În vârful peniţei, vol. VII” întâmpină FESTIVALUL „Rapsodia trişcaşilor” – ediţia din anul 2011
- Începerea unei afaceri- Autorizații de punere în funcțiune a clădirilor cu birouri
Adaugă comentariu nou