Cultură
|
La 12 aprilie 1923 avea loc premiera comediei în trei acte „Plicul” de Liviu Rebreanu, pe scena Teatrului Național din București.
Cunoscut, până în 1923, ca nuvelist („Frământări” – 1912, „Golanii... |
De Florii, colegii de condei năsăudeni, ne-am dat întâlnire acasă la scriitoarea FLOAREA MORAR, de pe strada Mihai Eminescu, unde am savurat cafeaua și poezia într-o stare de liniște și relaxare.... |
|
La Centrul Cultural Municipal ,,George Coșbuc” s-a desfășurat joi, 6 aprilie, în sala mare de spectacole a Centrului Cultural Municipal ,,George Coșbuc”, un recital de muzică clasică, inițiat de... |
|
|
În urmă cu ceva zile a avut loc la Cluj-Napoca târgul de carte „Gaudeamus” unde am avut să fiu plăcut surprins de o nouă apariție editorială. Este vorba de un nou volum de proză scurtă, Părintele... |
Așa recționăm cei care vedem pe o carte nou ieșită din editură numele autorului: Iacob Naroș. Iată, acum mă refer la „Liviu Rebreanu și Rebrenii. O biobibliografie documentară” (Ed. „Școala... |
|
Salca de leac
Salca de la râul morii
Legănatu-și-a veșmântul;
Peste mâțișorii galbeni
A trecut alene vântul,
Mângâindu-i cu un cântec
Monoton – sfâșietor,
Învățat din străvechime
După datini din... |
„Marţea sunt trei ceasuri rele. Să nu le ratăm!” Consecvent cu sine, nu le-a ratat. La al treilea ceas al amiezii, marţi, 4 aprilie 2023, Păgubaşul, care a făcut o artă din acest atribut, şi-a dat... |
|
La Biblioteca Județeană „George Coșbuc” din Bistrița, s-a derulat recent activitatea „Carte de iubire”, avându-l ca invitat special pe domnul Valentin Marica, de la Târgu Mureș, om de cultură, senior... |
Într-o zi cu soare primăvăratec, respectiv joi, 30 martie 2023, am pornit „Cu cartea pe roți” pe Valea Șieului, poposind în frumoasa comună Șieu Măgheruș, acasă la scriitorul MIHAI VASILE BUJOR,... |
|
Luna aprile ne trimite la aceste nume de oameni dăruiţi culturii şi slujirii neamului deoarece în acest moment al calendarului, cei pomeniţi, au fost aşezati în ,,grădina învieriiˮ. Nu... |
Venit pe lume, la 31 martie 1933, Nichita Stănescu a fost hărăzit să vegheze aspura cuvintelor, să le îmblânzească şi să aducă înnoiri limbajului poetic în care îi va fi dat să scrie mai târziu... |
|
Timp de câteva secole, limba franceză a fost limba de comunicare a elitelor din diferite domenii. În teritoriile ajunse sub dominație franceză, ea a fost impusă de administrație, în unele țări,... |
Consiliul Județean Bistrița-Nãsãud
Centrul Județean pentru Culturã Bistrița-Nãsãud
prin
Biroul Conservarea, Cercetarea, Protejarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale şi Multimedia
în colaborare cu... |
|
CONSILIUL JUDEȚEAN BISTRIȚA-NĂSĂUD
ARHIEPISCOPIA VADULUI, FELEACULUI ȘI CLUJULUI
CENTRUL JUDEȚEAN PENTRU CULTURĂ BISTRIȚA-NĂSĂUD
LANSAREA CĂRȚII
BARTOLOMEU VALERIU ANANIA
(1921 - 2011)
OMUL ȘI... |
LANSARE DE CARTE
VALENTIN MARICA
LUNI, 3 aprilie 2023, ora 15.00
la BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ „GEORGE COȘBUC” BISTRIȚA
STUDII DE ISTORIE ȘI CRITICĂ LITERARĂ , Editura LIMES, Cluj-Napoca, martie 2023... |
|
Premiera spectacolului ”Cerere în Căsătorie” de Cehov în regia lui Cristian C. Nedea a avut loc miercuri, 22 martie 2002 la Palatului Culturii Bistrița. Spectacolul a fost un succes, sala plină,... |
E 1 martie, ziua nașterii lui Ion Creangă, și mă aflu în satul lui George Coșbuc. Cei doi s-au „petrecut” în timpul vieții, dacă ne gândim că, la moartea lui Creangă, în 1889, Coșbuc avea 23 de... |
|
Vol. 1,Editura Școala Ardeleană,Cluj-Napoca,2022 Pe 260 de pagini scriitorul Cornel Cotuțiu își deapănă amintirile ”datorate (în bună masură) călătoriilor organizate de Despărțământul ASTRA ”... |
Eram elev în clasele gimnaziale și, de câteva ori am fost întrebați care este cel mai frumos anotimp. ,,Vara! Vara!” am sărit noi, însă dumnealor ne-au replicat că „totuși, cel mai frumos... |
|
Sâmbătă, 25 martie 2023, după Sfânta Liturghie, începând cu ora 14.00, casa romancierului din Prislop a avut ușile larg deschise spre a putea intra iubitorii de carte, iubitorii de frumos, de... |
La cincisprezece ani de slujire în Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord, Preasfinția Sa episcopul Macarie Drăgoi publică la Editura Polirom din Iași, în anul 2022, volumul In misiune pe... |
Pagini
Meniu principal
Ultimele stiri
Lun, 15:15
La mulți ani, Andrei Tarniță! Lun, 12:01
Scriitorul Vasile Muste a plecat în veșnicie Lun, 09:40
Nouă carte semnată de Al. Câțcăuan Lun, 08:26
Mozart la Biserica Evanghelică din Bistrița Cultura
Îmi cade în mână proaspăta carte a lui Alexandru Câţcăuan (pe copertă Al. Câţcăuan), intitulată ,,...
Comentarii
ELENA M. CÎMPAN: NOBELUL (NU) SE DISCUTĂ
Iuliu -
Lun, 13:30
Premiile Nobel se acordă anual pentru următoarele domenii: Fizică, Chimie, Fiziologie sau Medicină...
Nouă carte semnată de Al. Câțcăuan
Virgil S. -
Lun, 11:34
Salutăm acest romancier de mare forță, unul dintre cei mai superiori manageri ai Culturii! Bistrița...
David Dorian-Cartea de peste o sută de ani
Vasile G. -
Dum, 22:56
Orice poet se crede unul dintre cei mai importanți în mintea lor. Nu am prea auzit de acest nume de...
Drum lin, domnule profesor Iacob Gușă!
Macedon Luchi -
Dum, 02:44
Odihna veșnică.Respect.
David Dorian-Cartea de peste o sută de ani
Ionel Fernic -
Sâm, 20:24
L-am cunoscut pe Stir Victor pe cand pazea constructia BCR din Prundu-Bargaului si am aflat ca ar...
Aniversări
Astăzi îl sărbătorim pe Andrei Tarniță, fondatorul Latin Art Dance, omul care a transformat pasiunea pentru dans într-un proiect dedicat oamenilor,...
În ceas aniversar, permiteţi-ne Preacucernice părinte TEOFIL MOLDOVAN, preot paroh la Buduş, să vă adresăm cele mai sincere gânduri de bine.
La popas aniversar, gândurile noastre bune se îndreaptă către părintele Arghir Vlașin, preot paroh la Biserica "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe"...












































