Teo Vrăsmaş, 80 de ani de la naştere

Poetul Teo Vrăsmaş ar fi împlinit maine 80 de ani, dacă nu şi-ar fi mutat casa de mult în lumea îngerilor. Acolo scrie în voie, în atelierul de creaţie, alături de Coşbuc, Rebreanu, Mureşanu, şi alte nume ale plaiurilor noastre. Mulţi îşi poposesc gândurile pe aripile cerului. Omul a lăsat urme pe pământ. Cel care se ridica din inima Bârgăului, de la Prund, va deveni unul dintre străluciţii dascăli ai judeţului. Facultatea de Biologie-Geografie de la Cluj îi va creiona destinul spre a fi profesor de geografie. A fost îndrăgit la fel de „puternic” de sute de elevi de pe Valea Bârgaului şi Valea Someşului, fiind unul dintre profesioniştii de la catedră care ardea ca o lumină a înţelepciunii spre strălucirea clasei. Într-o zi de toamnă acum 13 ani a lăsat însă cele lumeşti, ducându-se pe harpele poeziei pe cărările veşniciei. De acolo, de Sus, zâmbeşte pe raze de soare, spunându-ne că nu suntem singuri. Ne-a rămas poezia. Una “De dragoste şi dor”: “Am căutat să pun pe note cântecul pădurii/ Un cântec şi de jale şi de dor;/ Să-l scriu pe coaja fagilor cu sucul murii/ Cu pana de şoim călător/ Ca pădurea să-l cânte mereu/ Să-l freamăte din crengi şi cetini/ Pentru ai codrului prieteni./ Izvorul m-a oprit şi m-a rugat:/ - Dacă pui pe note cântecul pădurii fără hat/ Ca să-l asculte chiar şi buruienile/ Pune-l pe versurile tale/ Şi susurul meu ca refren/ Să-l cânte şi pădurea şi oamenii/ Şi vremile./ Cântecul pădurii să cuprindă toate chemările/ Şi oamenii să-l cânte pe toate cărările/ Din gură, frunză ori din fluier/ În el să-şi pună bunul gând/ Şi jalea trăgănată-n şuier”. Ce versuri minunate, scrise în anul 1949. Avea dreptate poetul. Cu el cântă o lume întreagă. Poezia îl păstrează lângă noi, pentru eternitate. Ziarul “Ecoul”, devenit apoi “Răsunetul”, i-a fost gazdă bună poetului încă de la debut, primindu-l cu drag, în numele cititorilor, în paginile lui. Îl admir celui care a fost Teo Vrămaş în primul rând pentru preocupările legate de cultura populară, adunând în culegerile sale cele mai frumoase tradiţii din judeţ. Lumea pe unde a colindat de-a lungul timpului îi poartă vie memoria şi un deosebit respect. Activităţile culturale făcute de domnia sa au rămas repere peste timp. Era un om de-al locului oriunde l-au purtat paşii vieţii. Se identifica cu oamenii, de parcă era născut acolo. Asta arată puterea lui de socializare, bucuria lui de a trăi pentru semeni. Apoi m-am apropiat de Teo Vrămaş datorită fratelui său, Nicu Vrăsmaş, de care mă leagă o prietenie aparte. Prin grija pe care o are pentru păstrarea vie a numelui Teo Vrăsmaş, scriitorul Niculae Vrăsmaş m-a făcut şi pe mine să mă înclin în faţa poetului, descoperindu-l cu deosebită plăcere.

“Doar numele-mi stă scris pe-o carte – paragraf”, spunea Teo în versurile sale. Astăzi, prin strădania urmaşilor, numele a prins suflet, poetul fiind aievea în mijlocul nostru.