Totul despre anxietate - expresia nevoii noastre de CONTROL ȘI PREDICTIBILITATE. Psiholog Miruna Maxim, Dorna Medical

Ați simțit vreodată o combinație ciudată, neplăcută și intensă a următoarelor stări: bătăi rapide ale inimii, senzație de sufocare, dureri de stomac/ gol în stomac, nod în gât, transpirații palmare, amețeală, tremur, dureri de cap, senzație de slăbiciune/de leșin, amorțeli, greață, nevoia de urinări frecvente, gură uscată, bufeuri de căldură, neliniște interioară?
Probabil că da, ați simțit. Și, foarte probabil aceste simptome v-au speriat, v-au făcut să va gândiți că starea asta nu mai trece, că înnebuniți, că v-ați pierdut controlul, că sunteți bolnav(a) sau chiar că veți muri.

Pentru că am cunoscut mulți oameni care trăiesc de ani de zile cu anxietate, suferind de această problemă, uneori care chiar au trecut pe la mai mulți medici, psihiatri, pe la psihologi și care continuă să nu știe de ce anume suferă și ce este anxietatea, este un moment bun să abordez acest subiect.

Una din cinci persoane suferă de anxietate

Tulburările de anxietate sunt o categorie diagnostică inclusă în Tulburările afective (Affective Disorders -DSM V) și cuprind mai multe tipuri, cum ar fi tulburarea de panică (cu sau fără agorafobie), stresul post traumatic, tulburarea obsesiv-compusivă.  Anxietatea generalizată reprezintă cea mai răspândită tulburare psihică din lume, afectând 1 din 5 persoane în SUA, iar la nivel mondial apreciindu-se că între 15-20% din populația lumii suferă de o tulburare de anxietate pe parcursul vieții.

Anxietatea este un produs al minții noastre, este o reacție la stres a organismului și psihicului nostru, este modul în care creierul nostru alege să ne protejeze de lucrurile pe care el le percepe că averse, înspăimântătoare și periculoase. Anxietatea este o frică dusă dincolo de limitele raționalului și atât de intensă încât poate deveni debilitantă. Poate fi o frică față de orice: de șerpi, întuneric etc (fobii specifice), față de umilire, respingere, abandon, moarte, stare de rău și boală, performanță, grupuri sociale, critică, autoritate, conflicte, sau chiar față de însăși frica (frica că îmi va fi frică). Ceea ce ne arată că anxietatea este în esență o expresie a neîncrederii în sine (nu vom fi destul de buni, de iubiți, de capabili, ne vom face de râs, vom greși, vom eșua, nu vom reuși să ne protejăm, vom fi părăsiți, dați la o parte, criticați, vinovați, părăsiți etc). Așa că mintea noastră, înțelegând că nu avem încredere în noi se gândește că trebuie să ne protejeze. Cum? Prin îndoieli, îngrijorări, scenarii catastrofale, evitare - adică prin anxietate. Mintea crede că atunci când suntem anxioși facem un lucru bun: încercăm să prevedem viitorul, să ne pregătim, să găsim soluții, să ne facem un plan, să devenim conștienți că ne așteaptă momente grele cărora nu le vom putea face față. Anxietatea este expresia nevoii noastre general valabilă pentru toată omenirea de: CONTROL ȘI PREDICTIBILITATE.

Cum se activează în creier „butonul de panică”

Să luăm un exemplu concret: am terminat școala, urmează să mă angajez. Mintea are nevoie de control și predictibilitate. Așa că încep să mă gândesc cum va fi, la ce să mă aștept, cum va voi descurca, ca să mă conving că sunt pregătit(ă) și că pot controla ce se va întâmpla. Doar că, pentru că eu nu prea am încredere în mine (nu prea mi s-a dat de înțeles în existența mea până acum că sunt capabilă(), că sunt bun(ă), că pot face față provocărilor, mintea mea produce predicții profund negative: nu voi trece de interviu, dacă voi trece voi avea o performanță slabă, voi fi zilnic chemat(ă) în ședințe pentru a mi se spune ce nu fac bine, vor rade colegii de mine, voi fi dat(ă) afară, va trebui să dau socoteală familiei pentru concediere, nu va mai vrea nimeni să mă angajeze, etc.
După ce mintea mea a contemplat aceste scenarii sumbre (pe care, atenție!, ea știe să le producă în baza experiențelor anterioare similare de care vrem cu disperare să ne protejăm) - așadar, după ce am contemplat cu ochii minții aceste posibilități mintea noastră ne spune: ești în pericol! Bineînțeles, pericolul nu e unul real, ci imaginar, dar mintea noastră nu știe asta. Dar dacă asta PARE să ne rezerve viitorul, cine ar vrea un astfel de viitor? Și atunci în creier se acționează „butonul de panică”, adică se activează sistemul nervos simpatic, cel responsabil pentru reacția de „luptă sau fugi” (fight or flight) și încep o serie întreagă de reacții în corp, enumerate anterior. Reacții care sunt la rândul lor interpretate catastrofal - iarăși încercăm să prevedem: ce ne-ar putea spune ele? Și să vrem cu disperare să le controlăm, căci suntem în pericol => altă activare a sistemului de panică => intensificarea reacțiilor organismului. Și astfel se creează cercul vicios al anxietății. DAR punctul lui de start nu este un pericol real, ci un scenariu creat de mintea noastră.

Și atunci mă gândesc: clar, nu sunt capabil(a) să mă angajez! Sunt bolnav(ă)! Mai bine nici să nu mă mai gândesc la angajare, căci numai la gândul asta mi se face rău!
Și uite așa, am renunțat la a avea un job, dar acum mă simt un ratat/o ratată și am chiar și mai puțină încredere în mine. Așa că în următoarea situație în care mă simt provocat(ă) mă voi îndoi că pot face provocării, o voi vedea că pe o situație periculoasă și mintea mă „va ajuta” să lupt cu ea/să fug de ea, declanșând o nouă reacție anxioasă.

Putem avea reacții anxioase la orice

Am dat un exemplu cu privire la angajarea într-un rol profesional nou. Dar pot avea o reacție anxioasă la orice: la a comanda o băutură la o terasă (toată lumea se va uita la mine), la a mă urca în avion (se va prăbuși), la a spune cuiva că m-a deranjat ce a făcut (nu va mai vorbi cu mine, se va purta mai rău cu mine, va zice că sunt cârcotaș), la a ieși dintr-o căsnicie nefericită (nu mă va iubi nimeni, nu voi putea trece peste despărțire, nu mă voi descurcă singur(ă), la a ține o prezentare în public (o voi da în bară, vor râde de mine), la a merge la psihoterapeut. Și exemplele pot continua la nesfârșit. Căci sursele declanșatoare ale anxietății sunt nesfârșite.

Dar anxietatea nu este nesfârșită. Ea este în cele mai multe cazuri tratabilă. Farmacoterapia în combinație cu psihoterapia cognitiv-comportamentală arată progrese semnificative în peste 75% din cazuri în privința atacurilor de panică sau a anxietății generalizate, de pildă.

Anxietatea e întreținută de convingerile noastre devalorizante față de noi înșine, de așteptările sumbre pe care le avem de la lume și de la oameni, dar și de comportamentele noastre: evitarea de pildă, cel mai comun mecanism de apărare, devine cel mai puternic mecanism de menținere a anxietății. Nu sunt capabil să fac x lucru -> evit să îl fac -> mă percep că fiind slab, incapabil să îl fac -> înseamnă că ceva rău mi se poate întâmpla pentru că eu nu sunt capabil, competent, iubit/iubibil -> sunt în pericol -> reacție anxioasă.

Anxietatea - un produs al minții noastre

Anxietatea este exclusiv produsul minții noastre, și simptomele fizice pe care ea le provoacă sunt exclusiv în mintea noastră. Dar pentru a ști cu certitudine că simptomele fiziologice sunt produse de anxietate primul pas este întotdeauna excluderea cauzelor medicale. Exemplu: oamenii care cheamă ambulanța de zeci de ori pentru probleme medicale ajung la spital și de fiecare dată li se spune că nu au nimic și sunt într-un final trimiși la psihiatru - dar prima ipoteza care se testează este: dacă este cu adevărat o problema medicală?

Lucrul terapeutic pe anxietate e cu suișuri și coborâșuri. E practic o lupta cu gândurile noastre și cu pornirea noastră înnăscută de a da crezare scenariilor negative (negativity bias). E, așa cum le spun oamenilor în terapie, ca și când ar avea un drăcușor pe un umăr (care le prevede un parcurs tragic în diverse situații) și un îngeraș pe celălalt umăr care încearcă să le spună mesaje, atenție NU POZITIVE, OPTIMISTE, CI REALISTE! Pentru că, adevărul este că scenariile negative produse de anxietate nu sunt nici realiste, nici foarte probabile. Și dacă ar fi chiar să se întâmple acele scenarii, faptul că ne-am îngrijorat și panicat în legătură cu ele, nu ne ajută cu nimic în momentul în care ele chiar se întâmplă, cel mult ne aduce în fața lor mai storși de putere și mai neîncrezători în noi înșine.

. Programări Policlinica Dorna Medical, Cabinete de Psihologie: 0330 100 427; 0751 516 175; 0751 191 445