A trăi între pământ şi cer... (3)

Au fost trei asceţi stâlpnici cu acest nume, de Simion, adică cei ce şi-au trăit viaţa pe nişte stâlpi ce aveau în vârf o mică platformă. Facem vorbire acum de cel dintâi, căreia i s-a spus mai apoi „Simion cel Bătrân Stâlpnicul” trăitor între anii: circa 390-459 ale erei creştine. El este începătorul acestui destul de stranu mod de vieţuire. S-a născut la Sisa, un târguşor din Asia Mică, iar la vârsta de 18 ani a intrat în monahism. Mama lui, pe nume Marta, a fost deosebit de evlavioasă. Ea n-ar fi vrut să se căsătorească cu niciun chip, dar a fost silită şi în urma căsătoriei s-a născut acest fiu al ei, Simion, care din pântecele mamei sale a avut vocaţia vierţii monahiceşti şi a suferinţei (cu o genă certă a mamei sale, am spune noi astăzi).
Intră în mănăstire la vărsta de 18 ani şi se supune unor asceze severe, ce trezesc uimirea sau chiar indignarea. Este socotit prea tânăr pentru a trăi într-o fântână secată sau pentru a purta pe trup lanţuri grele. În conflict cu egumenii din mănăstire (la Teleda, lângă Alep, în Siria de ex.), este alungat şi se stabileşte în vârful unui munte în Antiohia, unde se leagă cu un lanţ gros de zece metri lungime, ca să nu poată părăsi prin ispită acel loc. Însuşi Patriarhul Antiohiei vine să-l mustre pentru aceste „excentricităţi”, acuzându-l chiar de lipsa credinţei. Ascultând însă glasul Domnului, va schimba acest fel de viaţă cu cel al trăirii în vârful unui stâlp
Se întoarce în târguşorul unde s-a născut, la Sisa şi la puţină vreme după aceea, s-a văzut apărând în mijlocul locului un stâlp de o înălţime ce va spori mereu, stâlp pe care şi-l face cu mâna lui. Cea dintâi reacţie este de mirare nespusă. A celor de la faţa locului. Apoi mulţime de curioşi din depărtări. Simion însă, văzând astă năvală şi-a înlocuit stâlpul cu unul mai înalt şi mai înalt, până avea să ajungă la circa 18 metri.