Un cadou jurnalistic pentru Gh. Crișan: La mulți ani, tată!

Vine o vreme când orice jurnalist, analist, comentator sau chiar politician care se respectă se dă un pas în spate pentru a înțelege de unde-i vine motivația sau pasiunea și mai ales, cine i-a stârnit-o. Am început să scriu în „Răsunetul“ pe când eram în liceu, la Rebreanu, bineînțeles. M-a încurajat tata. Mi-a spus că vor să diversifice articolele, să aibă și teme de interes pentru liceeni și tineri. Probabil că în sinea lui și-ar fi dorit să-i calc pe urme, dar n-a fost să fie. Am găsit, păstrate de mama prin niște cutii vechi cu lucruri de dus la țară, primele mele articole: naive și prea entuziaste, cam cum e și adolescența.

 Încurajările tatălui meu să scriu nu m-au îndreptat spre jurnalism, în schimb i-au ajutat pe alții să facă acest pas - unii să devină ziariști cu acte în regulă, alții să devină jurnaliști mai buni, mai profesioniști, mai dedicați și care să respecte deontologia profesională, așa cum scrie la carte. Îi citeam editorialele de cum apăreau, iar despre emisiunile lui la Radio România Actualități îmi spuneau profesorii la școală. Îmi aduc aminte că în clasa a șasea profesorul Cindrea m-a ridicat în picioare să enunț axioma paralelelor, în una dintre primele ore de geometrie. I-am greșit formularea și eu și mulți alți colegi. Ne-a ținut pe toți în picioare până când a zis-o cineva corect, apoi ne-a apostrofat pe fiecare în parte. Când a ajuns la mine m-a întrebat dacă în dimineața respectivă l-am auzit pe tata la radio (pe vremea aceea, în 1986, reportajele lui intrau pe post pe la șapte fără un sfert). I-am zis profesorului Cindrea că nu. Mi-a replicat că ar trebui să mă trezesc mai devreme dacă vreau să trec clasa la matematică și ca să-l ascult pe tata. 

 Tata a făcut și televiziune, iar în ceea ce privește presa scrisă, nu cred că există gen jurnalistic pe care să nu-l fi abordat. De fapt, o selecție a articolelor scrise de el sunt adunate într-un volum care se numește ABC-darul meu jurnalistic, volum scos de ceva vreme de la tipar si pe care sper să reușească să-l și lanseze anul acesta.

 Ca editorialist, a reușit să facă unele dintre cele mai faimoase articole din Răsunetul. Etichetele puse de el unora dintre potentații zilei există și azi în mentalul colectiv. Recunosc deschis că nu avem aceleași opinii în ceea ce privește politica internă, dar îi admir în continuare ascuțimea analizei în ceea ce privește contextul geopolitic. Mi-ar plăcea ca mulți dintre comentatorii pe care-i vedem azi în mass-media să aibă nu doar cultura lui politică sau economică, ci și flerul cu care încă poate anticipa mișcările tectonice ale vieții internaționale.

 Așadar, la cei 73 de ani pe care-i împlinește azi pot spune doar, încă o dată aici la gazetă: LA MULȚI ANI, TATĂ: sănătate multă și tare ca piatra și minte aprigă, iute ca săgeata.

Cami