Un mic gest care luminează ziua și sufletul. Medicul care a îmbrățișat omul suferind, într-o biserică de la țară

Trăim zile când ne îndoim de îngăduința lui Dumnezeu.  Că doar numai El îngăduie să treacă peste lume această pandemie. Până a ne îndoi de îngăduința Lui, ne permitem să judecăm pe cei ce au grijă de sănătatea noastră trupească. De personalul medical este vorba.

Sunt unele boli ale omului care vin din suflet. Dacă otrava lovește în organele noastre interne, în ficat, în inimă, în plămâni, în schimb cuvintele lovesc direct în suflet. De aceea, cine nu se simte rău dacă este jignit sau dacă îi sunt adresate cuvinte urâte? Oare nu-l doare sufletul? Căci sufletul se hrănește numai cu frumos, numai cu cuvinte frumoase, iar un suflet bolnav înseamnă un om bolnav și nimeni nu va ști de ce suferă omul respectiv.

Spunem că medicina din zilele noastre tratează organele omului, nu omul.

Și, totuși, astăzi, printr-un mic gest de îmbrățișare a unui om care suferă, din partea unui medic, făcut într-o mică biserică de la țară, n-a putut să nu-i miște pe toți cei aflați în sfântul locaș. Prin asemenea gesturi pot să trateze, dar să și vindece, pot să-i facă pe cei bolnavi să fie liberi, să poată scăpa de povara cuvintelor neînțelese și jignitoare. Să nu-i mai afecteze nimic, să fie imuni la orice jignire. Să facă pasul spre o imunitate duhovnicească.

Da, trebuie să ne dăm seama că asemenea oameni pot să vindece și sufletul, că asemenea mici amănunte, nesesizabile pentru mulți dintre noi, luminează ziua și sufletul celui aflat în suferință.

A fost o mână întinsă, o îmbrățișare din suflet. Recunosc, că nu mi-ar fi trecut prin minte să fac așa ceva sau la câți ne-a trecut prin minte să facem asemenea gest?

Acest mic gest, sunt convins, a fost o fărâmă de har pogorât asupra tuturor.

A fost un mic semn de sfințenie, nu exagerez cu nimic.

O lecție de viață!