Unul dintre dascălii iubiţi ai Văii Someşului a plecat spre cele veșnice

În îndelungata existență a comunei Rebrișoara, cu fermecătoarea ei vale, Valea Gersei, la capătul căreia străjuiește „Gaura Zânelor” sau valoroasa peșteră de talie internațională – Peștera Tăușoarelor, este înzestrată de Bunul Dumnezeu cu oameni deosebiți, băștinași harnici și valoroși din tată-n fiu, o valoare perenă ce i-a veșnicit pe rebișoreni sau pe gerseni în minunatele locuri în care i-a statornicit Creatorul Lumii, locuri străjuite de codrii semeți, de izvoare cristaline, de versanți și poieni în care băștinașii s-au obișnuit să trăiască muncind și sărbătorind fiecare împlinire..
Astfel de oameni, într-o perioadă istorică cât de cât mai bună, când se încerca prin școală și educație să se elimine urmările nefaste ale primelor două războaie mondiale, când oamenii înțelegeau că numai prin eforturi propri ne putem ajuta și emancipa, că numai prin școală putem dobândi cunoștințe și deprinderi de a izbuti să trăim mai bine, acești oameni ai Gersei au înțeles că țara poate progresa numai dacă are meseriași calificați, dacă are oameni potriviți și educați pentru fiecare domeniu de activitate, mai ales în economie, unde era nevoie de buni specialiști în industrie, agricultură, transporturi, servicii, comerț etc, etc. Gândul bun al oamenilor Gersei, ca de altfel al întregii localități Rebrișoara se potrivea sau coincidea cu politica statului român de a școlariza generațiile tinere în beneficiul general al întregii națiuni române, astfel că numeroși copii din Gersele Rebrișoarei (Patru, la un moment dat) au devenit prin școală și educație, importanți meseriași pe șantierele patriei, în laboratoarele țării etc, lăsând în urma lor frumoase insemne ale bunei reușite.
Gospodarii Gersei au îndrăsnit la timpul potrivit, prin copiii lor, și alte performanțe, precum abordarea domeniului intelectual, dând țării specialiști în domeniul diferitelor inginerii, a științelor economice, juridice, a științelor silvice sau agricole, dar și în domeniul științelor educației, a învățământului, oferind țării învățători sau profesori de înaltă probitate intelectuală. Îi voi aminti doar pe cei din generația mea, care au plecat prematur din viața noastră, urmând ca monografiștii sau cronicarii Rebrișoarei să aducă la zi această realitate.
Primul profesor care a plecat prematur dintre noi a fost ȘTEFAN ROȘ, fiul bunilor gospodari Ștefan Roș - un priceput constructor de case și biserici, și Măriuca – o specialistă în industria casnică textilă, purtând zilnic portul popular tradițional imaculat, ca și cum în casa lor în fiecare ceas din zi ar fi fost o importantă sărbătoare, sărbătoarea valorilor tradiționale, a bunăstării și hărniciei lor. Fiul lor, Ștefănuc, cum îi plăcea să-i zicem noi, colegii, a fost absolvent al Facultății de Matematică, lucrând ca profesor de matematică atât în comuna sa natală, cât și-n comunele învecinate, apoi ca secretar în Primăria Rebrișoarei de unde se va și pensiona. N-a plecat spre cele veșnice fără să lase comunei în care s-a născut, cartea vieții sale, Cu gândul la origini (Editura Karuna, Bistrița, 2009), scisă împreună cu fiul său, preotul Ștefan Roș și soția sa Floarea și-n care își va elogia străbunii, făuritori de valori trainice și statornice.
Al doilea profesor de matematică ce pleacă spre cele veșnice este ȘTEFAN BUHAI născut în Scrada Gersei (2 martie 1949), rid în care s-au mai născut încă doi gersăni ce-și vor alege meseria de profesor – Radu Băeș - profesor de română și autorul acestor rânduri – profesor de istorie. Tânărul elev Ștefan Buhai s-a născut în familia pădurarului Marcu Buhai, un silvicultor profesionist care proteja zeci de ha de pădure folosindu-se doar de un singur cal primit de la Ocolul Silvic. La pensionare a predat pădurea neatinsă de mâna hoților. (Astăzi, cu zeci de cai putere la gipurile personale, pădurarii de-abea mai răzbesc în paza pădurilor care devin tot mai puține și mai rarefiate, într-atât s-au înmulțit hoții și joagărele în țară!). Mama elevului FANE BUHAI era lelea Docică, vestită pentru hărnicia ei și pentru spiritul său de dreptate. Avea mai multe surori dintre care MATRONA era cea mai vestită în promovarea obiceiurilor și tradițiilor specifice neamului românesc. De la această mătușă, căsătorită în centrul comunei Rebrișoara, în familia celebrului gospodar Gheorghe Ciuta, va face tânărul adolescent Fane Buhai, naveta la Liceul din Năsăud, după terminarea căruia va absolvi și Facultatea de matematică din Cluj-Napoca, profesând apoi în satele comunei sale, Grui și Dobodea unde va fi mulți ani și director. Prin disciplina predată, matematica, i-a ajutat pe mulți copii să se realizeze în viață, așa cum și el, la rândul său și la timpul potrivit a fost ajutat. La un moment dat, toți cei patru profesori din Gersa Rebrișoarei ne întâlneam ca voluntari pe câmpul cultural al ASTREI, acolo unde activa și soția lui, profesoara de limba română din Salva, Floarea Buhai. După pensionare, profesorul Fane Buhai s-a menajat elegant, fiind un client statornic a celor mai renumite stațiuni balneo climaterice, acolo unde-l vor prinde și ultimele clipe din viață, la Tășnad: o căzătură banală, un atac cerebral, o operație reușită, dar clientul a cedat definitiv (11 iunie 2019). La prohodul de înmormântare, viața de profesor i-a fost elogiată de preotul Gersei Ștefan Burdeț, de preoții Georgică Cira și Ovidiu Sermeșan din Năsăud. L-au deplâns la despărțire foștii colegi, mulți dintre foștii săi elevi, fratele mai mare, Ion, cu cei opt copii ai săi și fiii acestora, finii pe care i-a cununat și cumetrii, neamurile din Gersa, de pe Scrada, din Rebrișoara centru, din Salva, din Bistrița și din țară…
Devotata sa soție, profesoara Floarea Buhai i-a asigurat toate onorurile ce se obișnuiesc în astfel de situații…
Fie-i țărâna ușoară și plăcută aducerea aminte.