Ură până la moarte şi …după !!

În anul de graţie 897, pe scaunul Sf. Petru se urca un nou Papă, Ştefan VI, în locul celui decedat, Formosus. Probabil că multă vreme jinduise scaunul papal, de i se uscase sufletul. Acum, că-şi făcuse „pohta”, se dezlănţui într-o ploaie de acuze împotriva celui care nu-i mai putea răspunde, fiind în mormânt. Că fusese un blasfemiator, că a jignit simbolurile religioase, că a intinat onoarea Bisericii. Nimic n-a rămas bun de acuzat rămas şi să nu-l acuze. Un eretic, ce mai!

Deşi trecuse abia un an de când se înscăunase, clocotind de vindicaţiune, a poruncit să fie deshumat Formosus. Da, deshumat, curăţat de viermi şi toate cele, îmbrăcat iarăşi cu veşminte somptuoase, papale şi aşezat pe un scaun ca orice acuzat ce trebuie judecat. A avut loc atunci cel mai bizar proces, pe care urmaşii l-au numit ”sinodul cadavrului”. Sinod, fiindcă la proces au asistat toţi cardinalii catolici, iar procuror a fost însuşi Papa, ce a rostit un aspru rechizitoriu împotriva celui …de pe scaun şi care n-avea cum răspunde. În final şi de comun acord, întregul conclav a aprobat acuzele „procurorului” şi l-a declarat pe mort „eretic”. Trupul său -oasele, mă rog- i-au fost aruncate la gunoi, ca celui mai netrebnic dintre netrebnici, întru maximul dispreţ, al ocărilor de rigoare. ( Şi nu s-a aflat, nu s-a aflat- zicem cu regret- o voce curajoasă, chiar cu riscul vieţii- să oprească nebunia aceea.) Populaţia Romei s-a indignat însă clocotind a răscoală, astfel încât s-a pus la cale un complot şi Papa a fost asasinat. Rămăşiţele lui Formosus au fost adunate de la gunoi şi îngropate cu cinste de noul Papă şi locuitorii capitalei romane.