Valentin Raus în trei ipostaze

Valentin Raus este o amintire ce-o desluşesc cu uşurinţă dintr-un trecut nu prea îndepărtat dar care a depus destule sedimente pe gândurile şi faptele cândva comune,încât să estompeze aproape o realitate ce,iată,acuma iese la suprafaţă.Prin august 1971 veneam la Bistriţa dintr-un Cluj aurolat de un „Echinox” proaspăt apărut şi entuziasmant ,care mă familiarizase oarecum cu activitatea de presă şi ,încadrat la cotidianul „Ecoul”, repede am făcut cunoştinţă,la Casa armatei,unde se afla pe atunci redacţia,cu „omul care făcea ziarul”,cu unul din oamenii care făceau ziarul. Un om care inspira calm,linişte,echilibru. L-am perceput mai întâi drept scriitor recunoscut de toată lumea,fiind autorul a cel puţin două cărţi despre care s-a vorbit în epocă,”Vopseşte-ţi părul castaniu” (1968) şi „Tunete deasupra Bobâlnei” (1984).Era unicul scriitor cu acte în regulă în acel moment şi orice text literar destinat publicării trebuia să treacă pe la el,în calitatea ce-o avea de secretar de redacţie.Era exigent şi circumspect şi manifesta o prudentă opoziţie la proliferarea numărului scriitorilor în judeţ.”Ecoul „publica o pagină literară săptămânal şi,fiind unica publicaţie din judeţ,era căutată de foarte mulţi colaboratori cu pretenţii literare. In anul 1971 apare la o editură bucureşteană Dicţionar de literatură română contemporană,scris de Marian Popa,în care figura şi Valentin Raus căruia i se aprecia proza de factură ardelenească,cu implicaţii etice,scrisă concis,clar şi lapidar.In această sferă de receptare a operei lui intra,desigur,şi volumul de nuvele „Pe lângă păcat” (Cluj-1943),cel de povestiri întitulat „Fata din pădure” (1960) şi „Comoara” (1967).Deşi n-a scris mult şi s-a rezumat cu predilecţie la genul scurt, Valentin Raus a rămas alături de Vasile Netea,Francisc Păcurariu,Lucian Valea,Alexandru Husar ş.a. o generaţie de scriitori patrioţi ce a susţinut flacăra românismului în acea grea perioadă prin care a trecut ţara între 194o- 44. O altă dimensiune a activităţii lui V.R. era cea de jurnalist,domeniu în care s-a afirmat încă de pe când era elev la Năsăud,colaborând la foaia „Răboj Năsăudean” a revistei Societăţii de lectură Virtus Romana Rediviva a Liceului „George Coşbuc”.Era prin anul 1939 când s-a tipărit acest răboj format 35 X27 cm,cu patru pagini.Activitatea era îndrumată de profesorul V.Doniga iar printre membrii comitetului de conducere îl întâlnim şi pe Valentin Raus.In anul 1968.odată cu înfiinţarea judeţului,apare şi ziarul „Ecoul” la care el ajunge secretar de redacţie,funcţie de care s-a achitat cu profesionalism.Era pe vremea când la ziarul „Ecoul” erau cantonaţi fel de fel de activişti de partid fără studii,necunoscători ai normelor de ortografie a limbii,oameni suficienţi care nu aveau nici har,nici dragoste pentru scris.Cu o asemenea armată a trebuit să lupte Valentin Raus zi de zi,purecând materialele destinate publicării,îndreptând conţinutul şi aducându-l la oformă cât de cât publicabilă.Ziarul suferea de lipsa unor condeie elevate care să promoveze un scris elegant,savuros,adaptat multiplelor prefaceri economice din oraş şi judeţ.Valentin Raus citea număr de număr în tura lui de serviciu,toate materialele,intervenind competent pe manuscris,uneori scriind el însuşi articolul respectivului autor ,scris neglijent.Nu de puţine ori venea în conflict cu unii aşa zişi autori mai puţin receptivi la erorile de redactare semnalate colegial şi prompt.El nu se rezuma numai la activitatea destul de ingrată a secretarului de redacţie ci punea şi el mâna la scris.O rubrică a lui întitulată „Balansoar” a făcut carieră prin problematica etică ce conţinea iar recenzia „Am văzut Love story”,scrisă în urma vizionării la Bucureşti a filmului respectiv,ce a făcut vâlvă în întreaga lume,i-au procurat destule aprecieri.Recenzia ocupa două coloane de ziar format mare şi pornea de la înşiruirea tragediilor amoroase de-a lungul timpului,gen „Tristan şi Isolda”,”Romeo şi Julieta”,pentru a face apoi o analiză a filmului cu aprecieri scenariste şi regizorale.V.R. era un îndrăgostit al scrisului,savura cu nesaţ orice rând proaspăt redactat şi manifesta o solidaritate simpatică faţă de bresla scriitoricească.A treia ipostază sub care îl putem readuce în atenţie pe fostul coleg este cea de om şi prieten.Trăiam vremuri grele şi orice cuvânt scăpat neglijent din gură te putea costa.Aveam printre noi indivizi „specializaţi „în ascultare şi notare a unor convorbiri.De V.R. nu ne feream şi ne exprimam de multe ori în prezenţa lui dezacordul faţă de numeroasele Decrete prezidenţiale ce apăreau atunci,sau repulsia faţă de interminabilele vizite ale „tovarăşului” care necesitau cheltuieli în plus şi nu foloseau la nimic.Il percepem pe V.R. ca pe un scriitor dotat,care şi-a făcut din problematica şi istoria judeţului o sursă de inspiraţie,un jurnalist mereu atent la tratarea
subiectelor,un patriot şi un bun familist care a fost în stare să refuze un post în diplomaţie pentru a rămâne cu familia,un om cu care puteai încheia proiecte durabile.