Vasile V. Filip - Cu cărțile pe față

Eu cred că nu ne strică să ne mai facem când și când câte un „moft”. Să mai citim o carte. Cam așa s-a exprimat cândva domnul Vasile V. Filip legat de acest fapt. De la dânsul am primit de curând ultima sa carte (sper că nu și cea din urmă), intitulată „Cu cărțile pe față”, apărută la Editura Charmides și care conține 230 de pagini.
La prima vedere titlul te poate duce cu gândul la o masă cu pasionați ai jocului de cărți, când , la un moment dat, cei de față trebuie să-și arate atuurile, adică să arate valoarea cărților de joc. Cam asta face și domnul Filip în cartea sa (nu de joc), prin care îl transportă pe cel care citește prin amintirile, gândurile și cugetările sale, dar și prin cele care se desprind din lucrările altora.
E o carte cu care nu ai putea spune că îți pierzi timpul, ci, din contră, îl câștigi. Și încă îndoit! Cum altfel decât întorcându-te în trecut și trăind momente din anii copilăriei și tinereții alături de autor, dar în același timp, prin analogie, retrăindu-ți-le pe ale tale, care, în multe situații sunt asemănătoare.
Ce fascinantă mi se pare acum, în „vacanța cea mai mare” (adică în viața de pensionar), felul cum descopeream lumea de dincolo de pragul casei părintești, a curții, a hotarului satulu, prin slovele adnate în cărțile ce ne cădeau în mână! Prin ele călătoream tot mai departe, spre alte locuri, țări și continente... Și era atât de frumos!
Unde s-o mai fi găsind acum oare atmosfera aceea desprinsă ca dintr-un tablou de iarnă, când seara, pe când întunericul acoperea totul, într-o cameră luminată doar de lumina lămpii de pe masă, toți ai casei stăteau pe de lături, iar tata, la masă, le citea din câte o carte? Chiar dacă, din punct de vedere material, erau destule neajunsuri, se aveau unii pe alții aproape... Părinții nu exagerau cu munca pentru a oferi, ca azi, jucării din plastic copiilor, tot felul de lucruri și delicatese, dar se ofereau pe ei înșiși. Și era atât de bine!... Astfel de momente, topite mai târziu în magma vieții, au dat valori.
E o carte care, în mare parte, poartă parfum de „Afost odată”, pentru că face întoarcere și spre povești uluitoare de viață cum ar fi cea a bunicului, Dumitru, sau cea spre cinstirea memoriei celui căruia i-a fost student, profesorul universitar Gavril Scridon, dar și despre tradiție, ca despre o mamă discret iubitoare, dar și hrănitoare, care „continuă să ne trimită sevele sale prin vase și rădăcini adânc îngropate, despre care noi credem a se fi uscat sau chiar a le fi tăiat...” (pag. 43).
Face referire la domnul Menuț Maximinian, cu lucrarea „Frontiere etnologice”, valoroasă și consistentă în informațiile cuprinse , extrem de bine inspirată, pentru că vizează problema autenticității tradițiilor, într-o perioadă în care se tinde tot mai mult spre contrafacere, spre kitsch. Autorul încearcă să apere „frontierele etnologice” din interior, cu multă dăruire. De altfel, întreaga activitate a lui Menuț Maximinian e o formă de generozitate , prin punerea timpului și energiilor sale creatoare pe tărâmul culturii, cu precădere, a celei tradiționale, pe care încearcă să o apere de tot felul de influențe, ca pe un prețios tezaur.
Cartea scriitoarei Doina Macarie „Relațiile de antonimie în proverbele românești” te ajută să înțelegi felul în care se poate descoperi înțelepciunea uitată a proverbelor. E vorba despre o înțelepciune străveche, cristalizată în cugetări ca niște nestemate, condensări ale unor adevăruri unice.
Cartea „Regăsiri în alt anotimp” a scriitoarei Veronica Oșorheian e prezentată ca o carte care se înșiră asemeni unui „șirag de pietre de râu”, sau precum o piatră din salba unei fete de odinioară, alături de publicațiile sale anterioare, întregind astfel strădania de a păstra și perpetua valorile de înaltă spiritualitate acumulate din locul de baștină, județul Bistrița-Năsăud. Scriitoarea e una despre care se poate spune că „cercetează sufletele altora”, prin povestiri închegate în jurul propriei personalități, dar și a altora, care devin, la rându-le, personaje de poveste. Ea reprezintă un exemplu a ceea ce înseamnă să intri în viață ancorată viguros prin rădăcini de cultură tradițională.
Întâlnim apoi o imagine în relief a Maramureșului istoric și contemporan, prin referirile la cartea scriitorului Nicolae Iuga, „Floarea cu cinci petale”, care recompune mai mult decât o imagine convențional etnografică și turistică a zonei. Dar și o alta, a Transilvaniei, în lucrarea „Transilvania tainică și vie” a autoarei Camelia Sâncrăian Pop, prezentată de domnul Filip ca fiind o carte-album, o carte –spectacol, cu impresiile de natură etnologică, geografică, botanică și altele, adunate de dânsa în timpul călătoriilor.
Mai deperte găsim comentarii literare despre unele lucrări în versuri sau în proză, care ne îmbogățesc cu informații și ne incită să aflăm mai multe.
În capitolul dedicat poeziei aflăm despre creația lui David Dorian, „Inorog în iarnă. Antologie de poezie”, în două volume care cuprind aproape 600 de pagini, care reflectă cea mai complexă imagine a sa ca poet, despre care afirmă că este înzestrat și prolific, și care își potrivește scrierea „sub lupa inimii”. Apoi despre creația lui Mircea Măluț, caracterizat a fi o voce lirică bine conturată, cu volumul „Topografiile umbrei”, a cărui lectură ar putea să inducă impresia că „iubirea nu își mai are locul, dar devine o formă de condamnare” (pag 94). Aflăm și despre cartea lui Marin Iancu, respectiv volumul omagial „Teofil Răchițeanu 80. Dosar de receptare critică”, în care este conturată „imaginea unui om, a unui moț care rezumă și sintetizează, într-o singură existență, soarta istorică a comunității sale” (pag.98), dar și a unui poet de excepție.
În capitolul dedicat prozei aflăm despre povestea unei vieți și a unei cariere hărăzite cunoașterii oamenilor și sufletului lor de către etnologul ieșean Ion H. Ciubotaru, cu volumul memorialistic „Vatra regăsită”, despre proiectul tripartit de memorii al lui Ilie Rad, cu „Viața ca un dar”, primit , dar mai ales transmis, dăruit, volumele I și II, prin care sunt reliefate momente și personaje din copilăria, adolescența și tinerețea scriitorului. Din aceeași categorie face parte și „Jurnalul” lui Ion Urcan, prietenul bun al autorului volumului de față. Ion Urcan e trecut de o vreme în veșnicie, dar prieteniile nu mor, așa că, de fiecare dată Vasile Filip îi rezervă, cu duioșie, câte spațiu în lucrările sale, ca unuia care are dreptul la respect pentru performanțele sale literare și intelectuale în general. Din aceeași categorie face parte și tulburătorul roman de cuplu „Călin sau noi doi și restul lumii”, respectiv romanul „Cuplul etern”, ambele de Doina Vamoș.
Despre valorizarea ratării putem afla din comentarea romanului lui Marian Danci ”Anisia și actorul”, un roman de tip analitico-psihologic pe tema cadru a unei iubiri târzii, precum și a romanului „Limite”, despre care Vasile Filip spune că ar putea fi „un cântec de lebădă”, roman caracterizat de comentator ca „aureolat de o lumină stranie, de crepuscul, dar care absoarbe în sine mai mult decât oricare din volumele anterioare” (pag138-139).
Mai aflăm despre volumul omagial semnat de Monica Grosu, intitulat „Ioan Popa și arta conversației” , despre cartea lui Ion Istrate, „Năsăud, dragostea mea”, despre romanul „La poalele Sodomei” de Grigore Avram, sau despre școlile prin care a trecut Aurel Rău.
Ultimul capitol cuprinde comentarii culturale interesante: „Călin Vamoș - un om singular, pe drumul exponențialității”, „La apa cea bună din căușul spiritului” (povestea relației cu Constantin Noica a doi foști colegi de facultate ai comentatorului, Gabriel Petric și Marius Iosif), „Un stăruitor efort de cosmicizare a lumii personajelor lui Marin Preda” (un dicționar al personajelor marelui prozator, alcătuit de Marin Iancu), „Modă, modernitate, modelare” (un eseu pe marginea lucrării de doctorat a universitarei clujence Iulia Macaria), sau „Lumea estompată a lui Iris Wolff” (o cronică a respectivei scriitoare contemporane germane, cu origini în România).
Felicitări domnului Vasile V. Filip pentru aceste „cărți lăuntrice” pe care ni le face cunoscute, prin care putem descoperi personalitatea reflexivă și fascinantă a fiecărui autor ce se află îin spatele lucrărilor evocate! Consider că a fost un „moft” cu folos!