PE ARIPILE CÂNTECULUI

Când o vreme capricioasă îl sileşte pe un vârstnic să stea în pat, o carte bună poate fi un remediu, o cale de refugiu din nimicnicia vieţii materiale, înspre spiritualitate.

Un scriitor fascinat de arta cuvântului trebuie să fie şi un senzitiv, pentru că altfel vorbele sale sunt goale, sunt doar spoială, care nu atinge cerul din sufletul cititorului. O carte adevărată este un dar sufletesc, o părticică din harul artistului, dăruită cu pricepere lumii.

Menuţ este un astfel de scriitor, un suflet investigând în căutarea suferinţelor omenirii, cărora le dă har de vorbă frumoasă, drept balsam pe răni şi mereu entuziasmat de frumosul pe care îl găseşte în sufletul omului modest, dar cinstit şi dăruit cu har, îl scoate la lumină, drept hrană sufletului omenesc în căutare de zări mai luminoase.

Cu această hrană sufletească, aflat mereu „pe aripa cerului”, îşi duce viaţa în truda vorbelor alese, care, frumoasă zăbavă mai este!

Am primit o carte, pe care abia acum am putut-o străbate cu mintea şi simţirea trimise măiastru în lumea sunetelor armonioase, o carte despre un „om cântec”, un creator de rugăciuni cântate şi un cizelator de voci. Desigur, cu multă trudă şi sârguinţă în slujba frumosului, care deschide drumul către Divinitate pe calea rugăciunii cântată.

Domnul arhidiacon Cornel Pop, un slujitor al altarului şi al cântecului totodată, a reuşit, prin harul, energia şi profesionalismul domniei sale, să ridice muzica bistriţeană corală la nivele neatinse chiar de formaţii celebre, pe care le-a învins în concursuri naţionale şi internaţionale, aducând „Coralei Andrei Mureşanu” nenumărate trofee. Şi nu numai muzicii bistriţene i-a adus glorie, căci neîntrecutul dirijor a condus coruri nenumărate ale bisericilor rurale, plăcându-i să cizeleze voci simple, neantrenate decât în repertorii folclorice, voci sincere, dăruite armoniei sunetelor, doar pe baza unei simţiri, venind din adâncul sufletului.

Inventariind zeci de date despre fapte meritorii ale harnicului dirijor, poţi să-ţi imaginezi ce muncă uriaşă a depus autorul într-o carte scrisă cu dăruire şi cu admiraţie!

Menuţ îşi dirijează pana înspre dezvăluirea unor date despre lăcaşurile duhovniceşti pe care le-a vizitat „Corala Andrei Mureşanu”, se opreşte şi asupra oamenilor deosebiţi cu care a conlucrat dirijorul, chiar asupra operelor altor creatori din arta sunetelor îngereşti, cu care eroul volumului a venit în contact direct, sau numai prin interpretarea compoziţiilor lor.

Menuţ se implică în munca pe care o începe, se implică sufleteşte şi ca un etnolog ce este îşi lărgeşte continuu orizontul cultural cu noi cunoştinţe asupra domeniilor ce le tratează. Cărţile sale sunt pline de poezie, de entuziasmul tineresc, aducând cititorul în sfere de o spiritualitate densă şi înaltă, care îi crează în suflet o oază de lumină.

Iată, doar, spre exemplu, un citat, din care se evidenţiază un crez al scriitorului în slujba frumosului: „Viaţa este o clipă raportată la eternitate, pe care trebuie să o lăsăm neştearsă în inima celor care vin după noi. Trebuie să insuflăm o urmă de iubire generaţiilor tinere, nu să trecem degeaba pe pământ! [...] Sunetul vieţii? [...] Proiecte multe, maestrul neputând îmbătrâni, pentru că are mult de lucru. Zilnic, dimineaţa, merge la înviorare în parc. Hrănirea cu vraja sunetelor muzicii, care îţi dă elan, e un dar divin.”(pag.75)

S-a scris mult despre volumul CORNEL POP ŞI RUGĂCIUNEA CÂNTATĂ de către scriitori consacraţi – eu nu pot să aştern decât nişte note de lector, care ţâşnesc din entuziasmul lecturii.

Domnul Cornel Pop, un titan al armoniei, ca şi compozitor şi dirijor, dar şi scriitorul Menuţ Maximinian, sunt două personalităţi artistice, primul realizat deplin, al doilea în curs de devenire, care-mi stârnesc toată admiraţia.

Închei cu un citat din articolul ce prefaţează volumul susamintit, scris de părintele-poet Ioan Pintea:

„Cartea lui Menuţ Maximinian e o carte scrisă cu multă sinceritate şi căldură, din suflet, participatoriu. E un exerciţiu de admiraţie în care autor şi personaj spun o poveste fascinantă şi precisă, vibrantă şi înaripată despre felul în care, inefabil, muzica transfigurează vieţile noastre şi ne oferă, neparcimonios, partea de sacru de care avem, totuşi, atâta nevoie.”