Versuri pentru vârsta a treia

Scriitorul Dumitru Popiţan ne aduce un nou volum de versuri, în cadrul colecţiei „Liric” a Editurii Karuna, fiind unul dintre cei mai consecvenţi poeţi ai urbei noastre. „Versuri pentru vârsta a treia” este genericul sub care ne întâlnim cu versurile dedicate oamenilor care au spus ceva în viaţa aceasta, adevărate pilde reale despre viaţă, trecerile prin timp ale unei generaţii, învăţăminte şi izbânzi, neajunsuri, dragoste şi credinţă. În peste 300 de pagini găsim gândul cel bun al dascălului Dumitru Popiţan, care este ancorat în societatea de azi, fapt oglindit şi din versurile: „A-nceput de ieri să cadă/ Câte un sărac flămând… Aşa trec zile grăbite/ Cu gândul la cel plecat/ Şi la clipe fericite/ Totul pare blestemat”. În lumea de azi poetul aduce un şirag de idei: „Am depănat din ghemul vieţii mele/ Cât am putut aduce eu în spate/ Şi multe au fost frumoase zile, ele/ Dar ce folos, acum sunt uitate”. Deschidem albumul poveştilor de altădată descoperind „Amintiri deschise acum/ Pentru a le retrăi/ Dusă-i de pe ele bruma/ Şi ne-ndeamnă a iubi”.

Care dintre noi nu a ascultat poveştile bunicilor, fiind fermecat de chipul blajin. Astăzi, bunicul rememorează şi el toate aceste clipe: „Ar veni bunicul da-i bătrân/ Ar veni la clăile cu fân/ Să privească cum pe derdeluş/ Se întrec copiii la săniuş”. Apoi, chipurile dascălilor, cei care ne-au dat învăţătură pe băncile de şcoală şi care astăzi se află în rândul dascălilor din ceruri: „Bătrânul dascăl a plecat/ Spre lumi mai bune şi departe/ Acolo n-are de-nvăţat/ Pe nimeni a citi din carte”. Rugăciunea este singura nădejde pentru oamenii cu tâmplele albe: „Dă-ne Doamna sănătate/ Celora uitaţi de toţi/ În aceste vremi uitate/ Să putem creşte nepoţi”. Povestea oamenilor ajunşi la vârsta a treia este tulburătoare, în casa mare, de sărbători fiind singuri cu gândul la copii: „Azi suntem doar noi acasă/ Doi bătrâni de Moş Crăciun,/ Care ar vrea să fim la masă/ Toţi ai casei şi-un an bun”.

Obârşia străbună rămân peste timp în sufletul poetului: „Obârşia noastră-i scrisă/ De plugari şi de ciobani/ Peste ani a fost trimisă/ De la daci, de la romani”. Păstrători ai limbii şi credinţei „Suntem de veacuri în Carpaţi”, aici unde pentru fiecare dintre noi este locul unde găsim liniştea deplină: „Satul meu e poezie/ Scrisă-n vreme de ţărani/ Satul meu e doar mândrie/ Adunată peste ani”.

Gânduri în care regăsim pe părinţii noştri, pe bunii şi străbunii care ne-au legănat copilăria, făcându-ne să credem că suntem cei mai fericiţi oameni de pe pământ. Un volum care poate fi dăruit în semn de preţuire persoanelor de vârsta a treia din sufletul nostru.