VIAŢA, APA ŞI FOCUL

La data de 6 august a fiecărui an creştinătatea sărbătoreşte Schimbarea la Faţă a Mântuitorului nostru Isus Cristos, pe muntele Tabor. Tot la data de 6 august dar în anul 1945 orele 8 şi 15 minute, omenirea a marcat posibilitatea schimbării întregii feţe a planetei noastre, marcând o nouă eră a distrugerii, era războiului atomic. Bombardierul S.U.A. B 29, numit şi „Enola Gay”, avea misiunea să transporte şi să lanseze asupra oraşului japonez Hiroshima, prima bombă cu uraniu. Sub ameninţarea cu ploaia atomică pericolul de distrugere a vieţii pământene creşte inimaginabil de mult, iar apa şi focul pot contribui la amplificarea acestui pericol .

Viaţa, este cel mai de preţ bun dat, gratuit, de creator omenirii, din dragoste, iar apa şi focul sunt elemente de natură materială menite să contribuie la realizarea condiţiilor necesare viaţii din care cauză sunt indispensabile tuturor formelor de viaţă pământene.

Apa, este substanţa care stă la baza alcătuirii tuturor organismelor vii. Corpul uman, corpul tuturor plantelor şi animalelor conţin, în cea mai mare parte a lor, apă. Fără apă nu poate exista viaţă. Apa este formată din două molecule de hidrogen, care este o substanţă ce arde şi dintr-o moleculă de oxigen, care este o substanţă ce întreţine arderea.

Focul, este un proces de ardere violentă necesar omului pentru încălzirea spaţiilor de locuit, pentru prepararea hranei, iar în zilele noastre focul, stă la baza multor tehnologii şi procese tehnologice complexe.

Dar, atât apa cât şi focul, prin voinţa Creatorului sau prin acţiunile nesăbuite ale omului, pot deveni, din factori necesari vieţii, în factori care pot pune în pericol întreaga viaţă pămâteană. Biblia, menţionează faptul că pentru prima dată, în istoria sa, omenirea a pierit de apă. „Potopul de ape pe pământ ca să distrugă orice făptură de sub cer, care are suflare de viaţă”(Gn.6,17), a fost dat de Dumnezeu ca o pedeapsă pentru că omenirea acelor timpuri „a umplut pământul de violenţă” (Gn.6,13). Şi astfel „[…] s-au rupt toate izvoarele adâncului celui mare şi s-au deschis stăvilarele cerului. Şi ploaia a căzut pe pământ patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi”(Gn.7,11-12). Apele au crescut şi au acoperit văile, dealurile şi munţii şi au pierit toţi oamenii şi toate vieţuitoarele. „Apele au fost mari pe pământ o sută cincizeci de zile”(Gn.7,24). De furia apelor a scăpat doar Noe, cu toată casa sa şi împreună cu ei, câte un exemplar masculin şi un exemplar feminin, din toate vieţuitoarele pământului, care au fost luate în corabia construită de el, după porunca lui Dumnezeu. Noe a fost ferit de potop pentru că era drept înaintea lui Dumnezeu. Când apele s-au retras şi pământul s-a uscat, tot la porunca lui Dumnezeu, Noe împreună cu soţia sa, cu fii săi şi cu soţiile fiilor săi precum şi cu toate vieţuitoarele luate cu ei, au ieşit din corabie. După toate acestea, bunul Dumnezeu, a luat hotărârea de a nu mai blestema pământul din cauza omului şi a nu mai lovi tot ce este viu aşa cum a făcut în cazul potopului. „De acum încolo, cât va fi pământul, nu va înceta semănatul şi seceratul, frigul şi căldura, vara şi iarna, ziua şi noaptea”(Gn.8,22). Dumnezeu a vrut să consolideze poziţia omului pe pământ şi a binecuvântat pe Noe şi pe fii săi şi le-a zis: „ Fiţi roditori, înmulţiţi-vă şi umpleţi pământul” (Gn.9,1). Apoi a lăsat ca toate plantele şi animalele să poată să slujească omului. Şi pentru ca lumea să nu mai piară de apă, Dumnezeu a făcut un legământ cu orice făptură de pe pământ, pentru toate generaţiile, iar semnul acelui legământ este curcubeul care să se arate în nori. Dumnezeu va privii curcubeul, Îşi va aduce aminte de legământ şi apele nu vor mai forma un potop care să distrugă toate vieţuitoarele pământului.(Gn. din 11,11-17).

După mii de ani, odată cu descoperirea fenomenului de refracţie, s-a constatat că semnul legământului numit curcubeu, este un fenomen fizic de natură materială. Ceea ce a fost consemnat în Biblie, cu mult înainte, vine ştiinţa şi cercetarea lumii materiale, cu dovezi şi cu detalii şi astfel se confirmă existenţa acestui fenomen. Refracţia este proprietatea razei de lumină de aşi schimba direcţia de propagare atunci când trece dintr-un mediu cu o anumita densitate, în alt mediu cu altă densitate. In cazul nostru, primul mediu cu o anumită densitate este aerul, iar celalalt mediu care are o densitate mai mare, este apa. Descompunerea luminii albe în radiaţii colorate se numeşte dispersie. Curcubeul, numit de ştiinţă şi spectrul solar sau spectrul luminii, se formează atunci când picăturile de ploaie dispersează lumina soarelui, în cele şapte culori componente de bază şi anume: roşu, orange, galben, verde, albastru, indigo şi violet. Dar radiaţiile de culori diferite îşi schimbă direcţia în mod diferit, cele roşii cel mai puţin, iar cele violete cel mai mult. Dispersia se realizează ca urmare a faptului că fiecare din culorile care compun lumina soarelui se propagă pe lungimi de undă diferite, lungime de undă care, la râdul ei este determinată de frecvenţă – ritmul în care sunt produse undele de lumină. Cu cât frecvenţa este mai mare, cu atât undele sunt mai apropiate, iar lungimea lor de undă este mai mică. În cazul curcubeului, lumina roşie are o lungime de undă mai mare şi o frecvenţă mai mică. Pe măsură ce se străbate spectrul solar de la roşu spre violet, lungimea de undă este mai mică iar frecvenţa este mai mare. Dispersia este un fenomen reversibil, lumina albă poate fi produsă combinând radiaţiile celor şapte culori ale curcubeului. Dar spectrul solar, este doar partea care se poate observa, cu ochiul liber, din spectrul mai larg de radiaţii emise de soare, numite radiaţii electromagnetice şi care cuprind: radiaţiile gama, radiaţiile X, radiaţiile ultraviolete, radiaţiile luminoase (vizibile), radiaţiile infraroşii (căldura) şi undele radio. Toate aceste radiaţii contribuie la menţinerea vieţii pe pământ.

După potop, au mai avut loc doar inundaţii locale. Aceste inundaţii au pricinuit şi pierderi de vieţi omeneşti şi ale altor vieţuitoare, dar omenirea în ansamblul său, precum şi celelalte vieţuitoare în totalitatea lor, nu au mai pierit, ceea ce dovedeşte că Dumnezeu şi-a ţinut promisiunea.

Dar, viaţa pe pământ va dura doar cât va exista pământul. Însă, trebuie să fim conştienţi că şi pământul, la râdul său, este un corp ceresc efemer. În lume, veşnicia aparţine doar Creatorului şi cuvântului Său, cuvântul care zideşte. Evangheliile, consemnează veşnicia Creatorului astfel : “ La început a fost Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu” (In.1,1); „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece” (Mc.13,31). Prorocul Isaia (65,17;66,22) şi Apocalipsa (21,1) vorbesc de un „cer nou şi un pământ nou, pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi trecuseră şi marea nu mai este”.

Dar, în afară de apă, ce forţe ar putea duce la distrugerea pământului nostru sau la schimbarea înfăţişării lui astfel ca el să devină un pământ nou? În prorociri se arată că asemenea forţe ar putea fi generate de un anumit tip de foc. Astfel, prorocul Isaia (29,6) zice de o pedeapsă dată de Domnul oştirilor, care va veni „cu tunete, cutremure de pământ şi zgomot puternic, cu vijelie şi furtună şi cu flacăra unui foc mistuitor”.Prorocul Ezechiel (20,47),consemnează:„Spune pădurii de la miazăzi: Ascultă cuvântul Domnului! […]”. „Iată voi aprinde în tine un foc, care va mistuii orice copac verde şi orice copac uscat: nimeni nu va putea stinge flacăra aprinsă şi totul va fi ars de ea, de la miazăzi până la miazănoapte”. Apocalipsa (21,8) vorbeşte despre pedepsirea celor care au comis cele mai grave păcate „în iazul care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua”. Omenirea, în optimismul ei iraţional a respirat, oarecum uşurată, judecând că furia apelor nu poate fi oprită cu nimic, dar focul poate fi stins cu apă. Dumnezeu, însă, a lăsat la îndemâna omului să descopere acel foc care nu poate fi stins cu apă. Este vorba de focul provocat de bombele atomice care nu poate fi stins cu nimic. Temperatura, deosebit de ridicată, care se degajă la explozia unei bombe atomice descompune apa în componentele ei şi anume: în hidrogen care este un element care arde şi în oxigen care este un element care întreţine arderea. Deci apa devine, astfel, combustibil.

Personal, înclin să cred că şi prorocirile vorbesc tot de un anumit tip de foc care se aseamănă mult cu un foc atomic. Pentru a reliefa care sunt asemănările şi deosebirile dintre focul prezentat de prorociri şi focul atomic, voi reda, succint, cele trei efecte generale ale bombei atomice. Este de menţionat faptul că bomba atomică este construită pe baza reacţiilor atomice numite fisiune nucleară şi fuziune nucleară. Fisiunea nucleară, poate fi definită ca un proces spontan sau indus de scindare (sub acţiunea neutronilor, protonilor etc.), a unui nucleu atomic greu (uraniu, plutoniu etc.), în două sau mai multe produse de fisiune, cu degajarea unor energii foarte mari şi cu emisie de particule radioactive. Procesul spontan are loc atunci masa materialului fisionabil (uraniu,plutoniu etc.) atinge aşa numita masă critică adică masa minimă necesară pentru a declanşa de la sine reacţia de fisiune nucleară în lanţ. Procesul indus are loc atunci când masa materialului fisionabil este mai mică decât masa critică dar această masă primeşte din exterior un neutron sau un proton, etc. care produc declanşarea reacţiei de fisiune nucleară în lanţ. Fisiunea nucleară a fost descoperită în anul 1938. La rândul său, fuziunea nucleară se defineşte ca o reacţie nucleară de sinteză a unui nucleu greu, mai stabil, din două nuclee uşoare, însoţită de degajarea unei energii deosebit de puternice. A fost descoperită între anii 1920-1925. Primele bombe atomice au fost construite spre sfârşitul celui de al II-lea război mondial şi au avut la bază fisiunea nucleară.

Primul efect al bombei atomice este emisia luminoasă. Când are loc explozia unei astfel de bombe, la locul exploziei, se produce o uriaşă sferă de foc în interiorul căreia se realizează temperaturi şi presiuni extrem de ridicate. În aceste condiţii moleculele de gaz din atmosferă, ajung stare în plasmă, iar metalele cele mai rezistente se topesc şi curg. Emisia de lumină arde totul ce este viu pe raza sa de acţiune. Flacăra acestui foc nu poate fi stinsă cu nimic. Caracteristicile acestui foc se regăsesc în totalitate în citatele arătat mai sus ale prorocilor Isaia şi Ezechiel.

Al doilea efect al bombei atomice este unda de şoc. La locul exploziei, datorită presiunii şi temperaturii foarte mari din interiorul sferei de foc, are loc un cutremur puternic, iar apoi, se produce expansiunea maselor de gaz incandescent, în toate direcţiile. Suflu dărâmă tot ce întâlneşte în cale. Intensitatea acestor fenomene este mai puternică în centrul exploziei şi se diminuează treptat pe măsura îndepărtării de respectivul centru şi depinde de masa şi de felul încărcăturii atomice. Şi primul şi al doilea efect sunt însoţite de un zgomot puternic. Şi aceste elemente se regăsesc în citatul de mai sus a prorocului Isaia.

Al treilea efect al bombei atomice este infectarea radioactivă care se produce în două etape: prima etapă este radiaţia penetrantă. O serie de raze cu o putere de penetrare foarte mare pătrund în interiorul celulelor, rup legăturile lor chimice şi astfel ucid toate organismele vii. Următoarea etapă este contaminarea radioactivă. Particulele de fum şi praf care se ridică în atmosferă, de la locul exploziei, formează un nor. Aceste particule, încărcate cu izotopi radioactivi se răspândesc în atmosferă, infectând tot ce întâlnesc în cale. Izotopii radioactivi sunt deosebit de nocivi faţă de organismele vii pentru perioade mari de timp. Apar boli necunoscute sau se agravează mult efectul celor cunoscute. De exemplu, numărul celor care se îmbolnăvesc de cancer, este mult mai mare, în cazul celor care au fost infectaţi cu izotopi radioactivi. Acest efect al bombei atomice nu se regăseşte, în această formulare, în citatele amintite din Biblie, deoarece această carte, în ansamblul său, se adresează doar celor cinci simţuri ale noastre şi anume: văzului, mirosului, gustului, auzului şi pipăitului. Or, pentru constatarea prezenţei particulelor radioactive sunt necesare aparate speciale, a căror principii de funcţionare au fost descoperite doar cu câteva decenii în urmă. Ba mai mult, chiar radioactivitatea unor substanţe a fost descoperită în primele decenii ale secolului trecut. Limbajul folosit la scrierea Bibliei, nu avea un termen care să poată pune în evidenţă radioactivitatea unor substanţe, aşa cum o cunoaştem noi acum. Cu toate acestea, Biblia, ne oferă următorul text: „Atunci Domnul a făcut să plouă peste Sodoma şi peste Gomora pucioasă şi foc de la Domnul din cer. A distrus cetăţile acelea, toată Câmpia, şi pe toţi locuitorii cetăţilor şi tot ce creştea pe pământ” (Gn.19,24-25). Pucioasa este un mineral cristalin de culoare galbenă, care poate fi găsit în stare naturală în regiuni cu activitate vulcanică. Din punct de vedere al efectului de distrugere al vieţii pe un timp îndelungat, combinaţia pucioasă-foc poate fi asemuită oarecum, cu efectul infectării radioactive al bombei atomice. Unde cade pucioasă şi foc, totul devine sufocant, sterp şi arid pentru mulţi ani, tocmai ca şi în cazul infectării cu izotopi radioactivi.

Dacă primele două efecte ale bombei atomice, îşi găsesc corespondent total în textele Bibliei, al treilea efect, acel al infectării radioactive, îşi găseşte corespondent doar sub aspectul distrugerii ca atare, nu şi sub aspectul modului în care are loc distrugerea vieţii pământene.

Legat de aria de cuprindere a focului biblic care, începe într-o pădure şi se extinde „de la miazăzi până la miazănoapte”, putem afirma că şi acest text îşi găseşte corespondent în aşa numita explozie atomică în lanţ. O bombă atomică care explodează şi în aria de cuprindere a exploziei sale se află altă bombă atomică neexplodată încă, bomba care explodează, poate induce celei de a doua, o particulă (neutron, proton, etc.) care, să facă ca şi a doua bombă să explodeze. În felul acesta, din aproape în aproape, ar putea exploda toate bombele atomice existente în depozitele de pe pământ sau de sub pământ producând explozia în lanţ, cu efect distructiv inimaginabil.

Putem deci afirma, că Biblia ne vorbeşte despre un anumit foc atomic şi despre o anumită flacără atomică, de provenienţă extraterestră, a căror efecte sunt foarte asemănătoare cu efectele bombei atomice construită de om şi care, în zilele noastre, a devenit arma cea mai temută şi cea mai periculoasă pentru întreaga viaţă pământeană. Literatura militară consemnează şi un al patrulea efect al bombei atomice şi anume: influxul electromagnetic. O bombă atomică care explodează, produce un flux de particule care perturbă sau distruge toate maşinile, instalaţiile şi aparatele acţionate de curentul electric, din raza sa de acţiune. Astfel pot fi distruse: motoare electrice, echipamente şi aparate de la bordul avioanelor şi al vapoarelor, calculatoare etc. Acest efect al bombei atomice nu îşi găseşte corespondent în textele Bibliei deoarece electricitatea nu era cunoscută încă. Biblia consemnează anumite fenomene şi procese existente la vremea scrierii ei dar descoperite ulterior de ştiinţă.

Dar focul produs de bomba atomică nu este singurul foc atomic cunoscut de omenire. Atât lumina cât şi alte forme de energie produse de soare, au la bază fuziunea nucleară care transformă hidrogenul în heliu, la temperaturi de zeci si sute de milioane de grade, la care substanţa se află în stare de plasmă. Dealtfel, gama de radiaţii produsă de bombele atomice se înscrie, aproape în totalitate, în gama de radiaţii electromagnetice produsă de soare. Deosebirea esenţială consta în faptul că radiaţiile solare întreţin viaţa pe pământ, pentru că efectul lor nociv se pierde prin parcurgerea distanţei de la soare la pământ şi prin filtrul realizat de stratul de ozon din atmosfera înaltă a pământului.

Se pune întrebarea care este sursa energiilor deosebite care se degajă în cazul reacţiilor de fisiune şi fuziune nucleară? Sursa acestor energii are la bază aşa numitul defect de masă. În cazul reacţiei de fisiune nucleară masa nucleului care se divide (uraniu, plutoniu, etc.) este mai mare decât suma maselor celor două nuclee provenite în urma divizării. Diferenţa de masă se transformă în energie. În cazul reacţiei de fuziune nucleară masa celor două nuclee de hidrogen care fuzionează este mai mare decât masa nucleului de heliu rezultat din fuziune. Diferenţa de masă, se transformă, de asemenea, în energie.

Actualmente pământul nostru deţine bombe atomice de mai multe tipuri funcţie de efectele care au fost avute în vedere la construirea lor. Se poate vorbii de bomba cu hidrogen numită şi bomba termonucleară. Această bombă se bazează atât pe fisiunea nucleară cât şi pe fuziunea nucleară. Este construită dintr-o bombă cu uraniu, plutoniu, etc., amplasată într-un volum de hidrogen. Reacţia nucleară are loc în două etape: în prima etapă se produce fisiunea nucleelor de uraniu, plutoniu, etc. În momentul în care se atinge o temperatură suficient de mare începe etapa a doua de fuziune a nucleelor de hidrogen. În felul acesta efectele distructive se amplifică de câteva mii de ori. Un alt tip de bombă atomică este bomba cu neutroni. La această bombă nucleară efectul predominant îl constituie un flux radioactiv intens şi penetrant compus aproape exclusiv din neutroni care urmăreşte, mai ales, distrugerea a tot ce este viu; emisia luminoasă şi unda de şoc sunt mult mai reduse.

Sodoma şi Gomora – Hiroshima şi Nagasaki.

După potop, din cei trei fii lui Noe: Sem, Ham şi Iafet, „s-au răspândit oameni peste tot pământul”(Gn.9,19). Dar şi din rândul acestora, au fost unii care, nu au înţeles că rolul omenirii pe pământ este de a respecta poruncile date de Creator şi de a nu păcătuii. În timpul lui Avraam, două oraşe , Sodoma şi Gomora, au fost cuprinse de păcatul prostituţie. Drept pedeapsă, pentru păcat, Dumnezeu a trimis din cer o ploaie de pucioasă şi foc care a distrus toţi oamenii, toate plantele şi toate vieţuitoarele din acele oraşe. A doua zii, când Avraam „Şi-a îndreptat privirile spre Sodoma şi Gomora şi spre toată Câmpia; şi iată că a văzut ridicându-se de pe pământ un fum, ca fumul unui cuptor” (Gn.19,28). Au scăpat, de acest foc, doar Lot, cu două din fiicele sale şi cu soţia sa, pentru că au căpătat trecere înaintea lui Dumnezeu. Aceştia au primit poruncă să plece din locurile acelea şi pe drum să nu se oprească şi să nu se uite înapoi. Dar soţia lui Lot, s-a uitat totuşi înapoi şi a fost prefăcută într-un stâlp de sare.

In ce priveşte Hiroshima şi Nagasaki, sunt două oraşe japoneze care, au suferit primele distrugeri din lume, ca urmare a lansării, asupra lor, a primelor bombe atomice. Din punct de vedere al impactului asupra vieţii, le putem considera Sodoma şi Gomora zilelor noastre.

Primăvara anului 1945, aduce în Europa, sfârşitul celui de al II-lea război mondial. Germania a capitulat necondiţionat. Doar în Japonia, aliata Germaniei, se mai duceau lupte grele cu mari pierderi de vieţi omeneşti. La 6 iulie 1945, S.U.A. realizează primul experiment nuclear. Constructorii sunt cutremuraţi de efectul distructiv al bombei atomice. Dar nu se cunoştea concret adevărata putere de distrugere şi nici efectele reale ale acestor bombe. Pentru a pune capăt războiului, dar şi pentru a experimenta aceste bombe, pe viu, S.U.A. a hotărât lansarea lor asupra Japoniei. În dimineaţa zilei de 6 august 1945, la ora 8 şi 15 minute, bombardierul B-29, „Enola Gay”, avea misiunea să transporte şi să lanseze asupra oraşului Hiroshima prima bombă atomică cu uraniu. Şocul provocat de explozia bombei a fost resimţit chiar şi de aeronava purtătoare, ca un şoc foarte puternic, necunoscut până atunci. Aeronava purtătoare a bombei atomice era, la acea vreme, cea mai puternică navă de război din lume numită şi superfortăreaţa americană. Explozia, a distrus 75% din oraş şi a provocat moartea imediată a circa 80 de mii de oameni. Ulterior, ca urmare a infectării cu izotopi radioactivi, au mai decedat peste 200 de mii de oameni. La 9 august 1945, a fost lansată, tot de către aviaţia S.U.A. a două bombă atomică, de data aceasta, cu plutoniu, asupra oraşului Nagasaki. Oraşul, a fost distrus aproape în totalitate iar cifra oamenilor care au murit imediat, se situează în jurul a 40 de mii. Aceste bombardamente au marcat atât sfârşitul războiului cât şi începutul unei ere noi, era războiului atomic. Astăzi, arsenalul nuclear existent în lume, poate distruge de mai multe ori întreaga viaţă de pe pământ, pentru câteva sute sau chiar mii de ani.

Judecând altfel, presupunem că citatele din Biblie nu ar conţine referiri la un foc atomic ci la un foc clasic. Materialele combustibile cunoscute în acele vremuri ar putea fi: lemnul, stuful, paiele şi iarba uscată. Mult mai târziu au fost descoperiţi combustibili lichizi şi gazoşi bazaţi pe hidrocarburi (păcura, benzinele, gazele naturale, etc.) şi materialele explozive (praful de puşcă, trotilul etc.). Dar flăcările produse de oricare din aceste materiale combustibile sau explozive pot fi stinse cu apă sau cu anumite preparate, special realizate, pentru anumite tipuri de incendii. Însă, Biblia consemnează acea flacără care nu poate fi stinsă de nimeni, cu nimic. Sau, în cazul oraşelor Sodoma şi Gomora, ce cantităţi din asemenea materiale ar fi fost necesare, pentru ca în combinaţie cu pucioasa, să producă un foc care să cuprindă concomitent pe toţi locuitorii acestora astfel ca nici unul din ei să nu poată să scape? Cum au putut fi transportate aceste materiale „în ceruri” de unde să producă o ploaie de pucioasă şi foc pentru că pe atunci nu erau nici avioane, nici nave cosmice? Care a fost acţiunea acelui foc, la distanţă, pentru că Lot nu a mai avut timp să ajungă în munţi pentru a se adăposti şi a cerut să i se permită să se adăpostească în cetatea care a primit, astfel, numele Ţoar? Focul a fost declanşat numai după ce Lot a ajuns la adăpost. Este cunoscut că focul bazat pe combustibili clasici sau pe materiale explozive acţionează negativ asupra organismelor vii doar la distanţe relativ mici de zeci sau sute de metrii dar în cazul lui Lot se pare că distanţa ar fi fost mai mare. Care este flacăra focului mistuitor care să se extindă de la miazăzi până la miazănoapte? În zilele noastre dispunem de mijloace şi de substanţe moderne şi eficiente pentru stingerea incendiilor. Chiar şi incendiile de pădure care au avut loc în decursul istoriei nu au distrus toată vegetaţia unei păduri aşa cum este redat în textul Bibliei. Copacii mai mari pot rezista la anumite incendii. Toate acestea, le putem explica, mai corect, doar dacă tratăm focul biblic ca un foc atomic de provenienţă extraterestră.

Sărbătoarea schimbării la faţă a lui Isus este o adevărată manifestare a gloriei divine şi marchează o fază importantă în revelarea faptului că El este Cristosul, Fiul Dumnezeului celui viu, Dumnezeu şi om, care venit în lume a adus lumina, viaţa, pacea. Însă, lansarea primei bombe atomice marchează o fază a nesăbuinţei umane, faza posibilităţii autodistrugerii sale ca urmare a îndepărtării omului de Dumnezeu şi a nesocotirii jertfei mântuitoare a lui Cristos.

Iubite cititor, nu doresc să fiu un prevestitor de catastrofe, dar nu pot să nu fiu realist şi conştient de pericolul care ne poate ameninţa în fiecare clipă, datorită rivalităţii dintre indivizi, dintre grupuri de indivizi, dintre ţării şi popoare sau dintre diferitele confesiuni religioase, precum şi de necesitatea de a ne întoarce toţi, cu faţa spre bunul Dumnezeu şi cu dragoste, credinţă şi speranţă, să-L rugăm să ne ierte de toate greşelile şi să reverse asupra noastră, unul din cele mai de preţ bunuri, Pacea lui Hristos, până nu e preatârziu.

Bistriţa, 28.07.2008 Măgeruşan Ioan