Viaţă şi moarte online

Întreaga omenire este în prezent lovită de o pandemie care o pune la grea încercare după 100 de ani de la cea din 1918-1920 care a ucis sute de milioane de oameni. Din fericire, azi pandemia a făcut până în prezent puţin peste 1 milion de victime, dar nu este prea târziu ca să moară mult mai mulţi, din cauza nesăbuinţei oamenilor care nu respectă nişte reguli simple de igienă, de la cel cu barba sură pân' la cel cu ţâţa-n gură. Ce-i cu tine Omule? Se pare că de îndată ce scapă de stăpânirea aspră e nevoilor, omul îşi pierde facultatea de a raţiona exact şi mai ales pe aceea de a vrea. Mai rău este faptul că sub presiunea căutărilor pentru un trai mai bun, trăirea religioasă s-a degradat într-un mod dramatic, iar impactul ei asupra relaţiilor sociale s-a diminuat, cu efecte de-a dreptul tragice în ce priveşte modul de viaţă. Se poate spune că în prezent, chiar afectaţi de pandemia care seamănă moarte în întreaga lume, oamenii trăiesc apocaliptic de bine, cu mască sau fără, nesocotind faptul că cel mai eficient antidot împotriva acesteia este disciplina socială, raţiunea de a lupta în acest fel împotriva răului care îl pândeşte.

Aşa stau lucrurile şi la noi, în ţărişoara noastră, unde mai marii ei nici în prezent nu ştiu ce au de făcut. Experienţe grăbite şi nereuşite, improvizaţii, corupţie, instabilitate, incoerenţă şi lipsă de viziune care au dus la compromiterea întregului sistem medical antrenat în lupta crâncenă împotriva acestui flagel, sistem care azi-mâine va fi îngenunchiat dacă cei care conduc ţara, în frunte cu kaiserul lor nu se trezesc din beţia puterii. Se pare că cei vizaţi să piardă lupta sunt oamenii în vârstă, care nu mai sunt de niciun folos societăţii, în mintea înceţoşată a celor care conduc. Aceşti nenorociţi nu ţin cont însă că bătrânii de azi sunt acei cere le-au lăsat actualilor impotenţi politici, în urmă cu 30 de ani o ţară bogată şi frumoasă, pe care au furat-o ca în codru aducând -o pe marginea prăpastiei.

Dintre toate problemele create de această pandemie, cea mai afectată la noi este educaţia, întregul sistem instructiv-educativ, cu tot ceea ce înseamnă acesta, cu implicaţii grave pe termen mediu şi lung asupra evoluţiei întregii societăţi. De ani de zile, pentru toată lumea este  evident că trăim în plină revoluţie digitală, fenomen care are în centru tehnologiile informaţiei şi ale comunicaţiilor, inteligenţa artificială şi robotica cu rolul lor colaborativ ce nu poate fi ignorat, întrucât are un impact direct asupra evoluţiei societăţii. Acest fenomen are drept urmare adaptarea la evoluţia acestor tehnologii ca o necesitate stringentă a învăţământului românesc care presupune o regândire atentă a întregului proces de educaţie ce urmează să integreze educaţia online. Cu toate aceste condiţii impuse de situaţia complicată promovată de efectele dezastruoase ale actualei pandemii, când computerul a devenit partener activ al procesului de învăţământ în sistem online, acesta l-a găsit complet nepregătit.

Dacă luăm în considerare în acest sens situaţia ciclului preşcolar şi primar (3 -11 ani), şcoala online este departe de a fi o opţiune, în gândirea celor mai mulţi dintre cei care lucrează în sistem, ci dimpotrivă, poate avea efecte dăunătoare pentru această categorie de vârstă în sensul periclitării bunei dezvoltări psiho-sociale şi intelectuale. Aici, educaţia adevărată se realizează în directă interacţiune cu un dascăl, relaţia dintre elev şi învăţător fiind un model ocrotitor, un suport moral pentru copii. Se poate aminti în acest context ceea ce spunea renumitul psiholog, pionierul studiilor inteligenţei juvenile Jean Piaget, care aprecia că „este posibil ca secretul inteligenţei să fim nevoiţi să-l căutăm înainte de vârsta de 7 - 8 ani”. Mergând chiar până la elevii de liceu, când începe cultivarea competenţelor şi talentelor, când se fac primii paşi spre viitoarea  profesie, extinderea utilizării tehnicilor digitale în procesul de învăţământ trebuind să se realizeze şi aici cu precauţie, încercarea însă a deconectării de la acest sistem algoritmic devenind imposibilă, acesta fiind parte integrantă din viaţa noastră. Nu acest deziderat şi l-a dorit omul creându-l?

Clar este faptul că azi şcoala trebuie să genereze oameni şi nu să producă oameni ai muncii. Ideea că şcoala are menirea de a produce absolvenţi adaptaţi exclusiv nevoilor economice este greşită, întrucât nu ştim cum va arăta piaţa muncii în viitor, în 2030 sau 2040 spre exemplu, azi nu avem nici cea mai vagă idee ce să li se predea copiilor noştri, majoritatea lucrurilor pe care le învaţă în prezent în şcoală fiind irelevante atunci când vor avea 30 - 40 de ani. Tradiţional, viaţa a fost împărţită în două mari etape: perioada de învăţare, urmată de o perioadă de muncă. Se pare că în curând acest model tradiţional va deveni complet depăşit şi singurul mod în care oamenii vor putea să rămână activi va fi să înveţe pe tot parcursul vieţii, reinventându-se în mod repetat.

Vrem sau nu, noua tehnică de învăţare impusă de existenţa pandemiei trebuie să o acceptăm pentru că acesta este viitorul, pentru că este vorba de învăţare individuală mai degrabă decât de predare. Calculatorul este infinit mai „prietenos” cu utilizatorul său decât cartea tipărită îndeosebi în cazul elevilor. El are o răbdare fără margini. Nu contează câte greşeli face utilizatorul, calculatorul poate fi gata pentru o nouă încercare. Într-o clasă cu mulţi elevi, dascălul nu are timpul necesar pentru fiecare în parte, calculatorul fiind tot timpul prezent acolo şi acasă. În prezent se vehiculează ideea unei noi alfabetizări a lumii - alfabetizarea digitală. Câţi vor fi capabili la o asemenea provocare pentru homo sapiens?