Zilele mele cu Renata – Alexandru Petria

Alexandru Petria, fiind un scriitor decomplexat, scrie despre relaţiile de amor ale unui bărbat dezinhibat şi el. Citind cartea, am vrut să fiu şi eu un cititor fără inhibiţii.

Pe parcurs mă întrebam, cartea vrea să fie un experiment vital, erotic, literar? Firul epic nu se aventurează în interpretări complicate, creşte asemeni vrejului de fasole, în înălţime, fără crengi colaterale, temporale şi acţionale. Limbajul elaborat este succint, deseori telegrafic, uneori cu concentraţie filozofică, conţinând frecvente expresii care nu se găsesc în dicţionare. De ce? În felul acesta doreşte A.P. să redea cel mai bine izul real al evenimentelor, iar după câteva exerciţii, autorul chiar ajunge credibil în faţa noastră. “Literatura ca şi sexul cu prezervativ – nu-i toată viaţă” – ori dumnealui vrea să descrie viaţa însăşi.

Umorul sarcastic, ce domină paginile, este debordant: “În urma Angelei au rămas câteva fire de păr pe peria din baie” sau “Cu Angela o dădeam pe literatură, cu Renata trăiam ceva mai profund decât literatura. Trăiam.” De multe ori ai impresia că defectele fizice ale prietenelor sunt vânate cu intenţia de amuzament al unui caricaturist priceput, căruia îi plac glumele scurte şi răsunătoare.

Cum pare Alexandru Petria în Zilele mele cu Renata ? Cinic? Modern? Obsedat? Misogin? Din toate câte un pic.

Cartea este odă iubirii? Nu, mai degrabă odă sexului, aplecare în faţa plăcerii, dar nu şi a femeii. Femeia e doar partea opusă, fiinţa care apare de după uşă şi tot acolo şi dispare, instrumentul cald, condiţia optimă, înzestrată cu mai multe defecte fizice decât calităţi, dar acelea nu au nicio însemnătate, doar de constatare, trăiri ale unui spirit de observaţie activ. Până când autorul reuşeşte să descrie vii siluetele feminine, psihicul lor rămâne intangibil pentru noi.

Ce simt după ce am terminat ultimul capitol? Nici nu contează dacă Renata sau Minerva, contează că totul se repetă, nimeni şi nimic nu împiedică stereotipul vremii. O sumedenie de nume, chemate pe rând la raport, şterse, depersonalizate, doar un singur criteriu funcţionează, realizarea contactului fizic într-un spectru cât mai larg, de la clasic la nonconformist sau excesiv. Cartea ar putea fi chiar o lecţie de anatomie, de sexualitate, de terapie împotriva timidităţii, dar noi, cititorii, rămânând totuşi, înafara universului uman, unde scriitorul voit nu ne lasă să pătrundem.

Cartea este incitantă, nu se lasă abandonată, oscilează între dramatism- şocant- şi gust de absurd, datorită unui real pe care scriitorul îl demască, îl descrie sau îl mărturiseşte, parcă şi în locul nostru.

Mă întreb dacă autorul acestei cărţi îndrăzneţe, are certitudini privind efectul ei asupra unui tânăr care o citeşte? Imboldul de a accepta femeile fără nevoia de selecţie? Sugestia de a face sex într-un mod cât mai voluntar, deliberat de sentimente? Omul este propriul arbitru, dar cum foarte plastic menţionează scriitorul că doar când e prea mult ceva îşi dă seama el, oare acest mesaj poate fi decodificat de vreun tânăr fără mare experienţă, care se simte absorbit de varianta comportamentală vizualizată şi prezentată fără consecinţe nedorite.