1 Decembrie. Te iubesc de te-aș omorî, frate!

Ura a devenit ca oxigenul în societatea românească, nimic important nu se petrece în absența ei. E o acumulare înspăimântătoare, care n-are cum să aducă nimic bun.
Nu mai există adversari de idei, polemici cât de cât rezonabile, sunt numai dușmani, ce ar vrea ștergerea de pe fața pământului a celor cu alte orientări.
Mă gândesc adesea ce pocitanii de creștini suntem, cu toate că aducem a campioni la lustruit podelele bisericilor și la numărul de cruci făcute, dacă arătăm dovezi de iubire câtă apă este în nisipul deșertului?! De ceva timp, unii au început să se despartă și de măștile de ipocrizie, care păstrau fragil aparența de civilizație, și dau pe șleau ce au în capete, dorind aneantizarea oponenților. Vin vremuri foarte urâte, sigur.
Anul acesta, sărbătorirea Zilei Naționale are toate datele să devină încă un reflex al dezbinării, în niciun caz o dovadă a unității naționale. Prin neinvitarea, la manifestările oficiale de 1 Decembrie, a președintelui Senatului, a șefului celui mai mare partid și a primarului Capitalei, Cotroceniul își certifică ura făță de cei cu alte viziuni, lipsa de apetit democratic. Ați observat că nu am dat nume, deoarece, chiar prin lipsa lor, vreau să arăt mai pregnant dimensiunea scandaloasă a faptei, reducerea la relaționarea instituțională fiind revelatoare. Oamenii sunt trecători, contează poziționarea și retorica dintre puterile statului.
O țară respirând ură, până și în cadrele oficiale, este cu vulnerabilitate ridicată, ca un corp năpădit de boală. Nu are nevoie de dușmani externi, îi are, din belșug, între granițe, precum cancerul. Asta este România lui 2016. Te iubesc de te-aș omorî, frate!