21 octombrie-Sfinții Mărturisitori Ardeleni Visarion, Sofronie, Oprea. Ce învățăm din viața lor?

Cred că este bine cunoscut faptul că Biserica Ortodoxă din Transilvania a fost, de-a lungul secolelor, o Biserică martirică. Multe au fost nelegiuirile puterii imperiale de la Viena asupra Bisericii ardelene şi inclusiv a slujitorilor şi credincioşilor ei, dar şi mulţi au fost luptătorii pentru apărarea credinţei ortodoxe împotriva silniciilor stăpânilor Ardealului din veacul al XVIII-lea, pe numele lor: Oprea Miclăuş, ţăran din Sălişte - Sibiu, care a îndurat moarte pentru dreapta credinţă, ieromonahii Visarion Sarai şi Sofronie de la Cioara, de lângă Orăştie, preoţii Moise Măcinic din Sibiel şi Ioan din Galeş, prăznuiţi în fiecare an la 21 octombrie, ierarhii Ilie Iorest şi Sava Brancovici, prăznuiţi la 24 aprilie, şi mulţi, mulţi alţi bărbaţi, femei şi copii.

Doi sunt mitropoliţi, doi sunt preoţi, doi sunt călugări şi unul e ţăran. În aceşti sfinţi e întruchipată întreaga Biserică ortodoxă ardeleană, cu ceata ierarhilor şi clericilor ei, cu ceata călugărilor şi pustnicilor ei şi cu mulţimea credincioşilor ei. În predica din Catedrala din Alba-Iulia, cu ocazia canonizării lor, din anul 1955, ieromonahul Nicolae Mladin spunea că „ei nu reprezintă numai câteva vrednicii personale, crescute cine ştie cum, ca din întâmplare în sânul Bisericii noastre, ei nu sunt mărturisitori izolaţi ai unei credinţe pur personale, ci ei sunt piscuri de sfinţenie sprijinită pe umerii uriaşi ai credinţei Bisericii întregi, sunt valuri de lumină din marea tălăzuire a valurilor de credinţă ce au umplut veacurile zbuciumate ale istoriei credincioşilor români din Ardeal“. Ridicaţi din popor şi legaţi de popor, legaţi de Biserica strămoşească, în ei a prins grai vrerea întregii Biserici şi a luptat vrerea tuturor credincioşilor, vrerea poporului întreg. Ei sunt sfinţii mărturisitori în care s-a întruchipat mărturisirea Bisericii ]nsăşi, mărturisirea poporului drept-credincios.

Ei sunt sfinţi reprezentativi ai Ortodoxiei ardelene, ai sufletului ortodox român din Ardeal”.      

Haideți să ne oprim mai pe scurt la viața fiecăruia dintre ei:                                              

Cuviosul Visarion s-a născut în Bosnia din părinți creștini în 1714,primind la botez numele de Niculae.Sa călugărit la mănăstirea sf.Sava de lângă Ierusalim.În anul 1744 a venit în Transilvania,predicând împotriva uniației.În drum spre Sibiu a fost arestat de stăpânirea catolică și târât în judecată.În fața celor care îl judecau,el a stat drept și fără frică ,,mărturisind că dreapta credință a Bisericii Răsăritului este singura adevărată și mântuitoare”.Pentru această mărturisire a dreptei credințe,a fost  aruncat în mai multe închisori,sfârșindu-și viața în fioroasa temniță de la Kufstein, din Austria.

Cuviosul Sofronie –era fiu de preot din satul Cioara ,județul Alba,fiind preot în satul natal,iar după ce a rămas văduv s-a călugărit la mănăstirea Cozia.În anul 1756 s-a reintors la Cioara unde în pădurile din jurul satului a ridicat un schit cu o școală.Revoltat că autoritățile i-au distrus schitul din cauza uniației,s-a ridicat la luptă împotriva acestora.A ajuns în temnița grea din Bobâlna,apoi în cea de la Abrud.Iai când a ieșit din închisoare,credincioșii n-au mai vrut să-l părăsească și 12 bărbați temători de Dumnezeu îl însoțeau pretutindeni.Sinaxarul ne spune că în ziua a patrusprezecea a lunii februarie din anul 1761, cuviosul Sofronie a ținut "Marele sobor" din cetatea Bălgradului (Alba Iulia). Cu cuvinte lipsite de mesteșug, dar pline de dulce mângâiere, a cerut, la acel sobor, cuviosul Sofronie, în numele poporului român, vlădică pe seama drept-credincioșilor din Ardeal. Bunul Dumnezeu i-a ascultat glasul și a înmuiat inima stăpânitorilor care au îngăduit ca românii să aibă vlădică după rânduiala Bisericii Ortodoxe de Rasarit. Iar atunci când, cu voia lui Dumnezeu, a fost rânduit ca episcop ortodox al Ardealului Dionisie Novacovici, cuviosul Sofronie, socotindu-si împlinit lucrul său, a plecat la sfânta mânastire a Argeșului, unde s-a savârsit în pace, mutându-se în locașurile cerești.                

Sf.Mucenic Oprea –era originar din Săliștea Sibiului și era plugar.A fost de trei ori să ceară împărătesei Maria Tereza libertate deplină pentru credința ortodoxă.În anul 1752 a fost arestat și aruncat în închisoarea de la Kustein.După mai bine de 30 de ani soția sa Stana soliciă noului împărat Iosif al doilea,eliberarea lui măcar acum la bătrânețe.Dar nu s-a mai aflat nimic despre el ,semn că murise acolo.                                                               

Tot în această zi se mai face pomenirea sfinților preoți mărturisitori Moise Măcinic  din Sibiel și Ioan din Galeș-care au fost ai dreptei credințe,în fața încercărilor autorităților habsburgice de a-I înstrăina de legea strămoșească. Între ei s-au numarat si preotii Moise Măcinic din Sibiel si Ioan din Gales. Primul dintre ei a fost hirotonit la Bucuresti de Mitropolitul Neofit al Tării Românesti, prin anul 1746. Ridicându-se împotriva uniației, a fost prins si întemnitat la Sibiu, unde a pătimit timp de 17 luni. A fost eliberat din închisoare cu condiția de a nu mai săvârși cele ale preoției, si a trăi și a munci ca un simplu țăran.                                     

Preotul Ioan din Galeș a fost hirotonit la Bucuresti sau la Râmnic, în lipsa unui episcop ortodox în Transilvania. S-a numărat printre cei mai îndrăzneți apărători ai credinței ortodoxe, în fața oricăror încercări ale autorităților habsburgice de a impune o alta credința. În anul 1756 a fost arestat și dus în lanțuri la Sibiu. Împărateasa Maria Tereza a dat ordin să fie dus în închisoarea cetății Deva, urmând sa fie reținut acolo pâna la moarte. A fost mutat în închisoarea din Kufstein,de unde a și trecut la Domnul ,după ce a pătimit în robie 24 de ani pentru credința ortodoxă            

Ce învățăm din viața lor?-în primul rând că prin lupta și jertfa vieții lor,aceștia au devenit prietenii și casnicii lui Dumnezeu ,pentru că Biserica din Transilvania a avut parte de mari suferințe dar și de mari biruințe.Dar a  birut pentru că a fost mereu îndrumată  de întemeietorul și capul ei nevăzut Mântuitorul nostru Iisus Hristos.A biruit  pentru că a avut preoți,călugări și credincioși vrednici,care au preferat să-și piardă viața,decât să-și părăsească credința ortodoxă,care a fost lăsată ca sfântă moștenire de înaintașii lor.Dragostea lor față de Biserică și neam să ne slujească și nouă,celor de azi,drept pildă de atașament față de credința ortodoxă strămoșească.

De acea spre finalul cuvântării mă opresc la frumoasa poezie a lui Radu Gyr ,,Imn morților ”și care zice:                                   Morminte dragi, lumină vie,
sporite-ntr-una an de an,
noi v-auzim curgând sub glie,
ca un şuvoi subpământean!

Aţi luminat cu jertfe sfinte
pământul, până-n temelii,
căci arde ţara de morminte,
cum arde cerul de făclii.

Ascunse-n lut, ca o comoară,
morminte vechi, morminte noi,
de vi se pierde urma-n ţară,
vă regăsim mereu în noi!

De vi s-au smuls şi flori şi cruce
şi dacă locul, nu vi-l ştim,
tot gândul nostru-n el v-aduce,
îngenuncheri de heruvim.

Morţi sfinţi în temniţi şi prigoane.
Morţi sfinţi în lupte şi furtuni,
noi am făcut din voi icoane,
şi vă purtăm pe frunţi cununi.

Nu plângem lacrima de sânge,
ci ne mândrim cu-atâţi eroi.
Nu! Neamul nostru nu va plânge,
ci se cuminecă prin voi.Amin!