5 activități pentru dezvoltarea motricității fine a copiilor

Motricitatea fină a copiilor este esențială pentru dezvoltarea lor. Un copil care este stimulat să își antreneze musculatura și articulațiile pumnilor, ale degetelor și ale mâinilor are toate premisele să devină un adult extrem de îndemânatic.

 Părinții pot contribui la îmbunătățirea motricității fine a copilului prin diverse metode. Noi îți propunem o listă de 5 activități pe care le poți încerca alături de cei mici și care îl vor ajuta să își sporească gradul de acuratețe al motricității manuale!

 

Jocurile de construcție

Cele mai eficiente jocuri de îndemânare sunt jocurile de construcție. Cunoscute adesea sub denumirea de lego, acestea îi provoacă pe cei mici să dea viață unor figurine diverse. În timp ce copiii se joacă folosind piesele de lego, de mici dimensiuni, abilitățile lor motrice sunt exersate și, ca atare, îmbunătățite. Jocurile de construcție reprezintă exercițiile ideale pentru antrenarea mușchilor mâinilor și ale degetelor, fiind foarte importante pentru dezvoltarea ulterioară a copiilor. Aceste jocuri sunt folositoare și copiilor care întâmpină dificultăți în privința scrisului de mână. Poți achiziționa diverse tipuri de jocuri de îndemânare de pe Educlass.ro.

Joaca cu mărgele

Mărgelele, biluțele și pietricelele au toate șansele să capteze atenția copiilor, mai ales dacă au o coloristică deosebită. Acestea, alături de alte obiecte sferice sunt instrumente foarte folositoare care îi vor stimula pe cei mici să își utilizeze mânuțele și degețelele. Provoacă-ți pricindelul să sorteze mărgele, să le rostogolească cu degetele sau chiar șă le înșire pe ață! Jocul cu o numărătoare funcționează la fel de bine, așa că îl poți încerca cu cel mic.

Jocul în nisip

Vacanța de vară bate la ușă, iar dacă ai plănuit un concediu la plajă, atunci profită de oportunitate pentru a te juca în nisip cu prichindelul tău. Nu uita să achiziționezi pentru el un set de forme, găletușe și lopățele pe care le poate utiliza să creeze castele de nisip. O astfel de activitatea îl va face mai creativ și mai îndemânatic.

Dacă marea nu se află pe lista voastră de vacanță în acest an, există o alternativă la nisipul de pe plajă: nisipul kinetic.

Jocul cu nasturi și fermoare

Există metode foarte simple și deloc costisitoare pentru dezvoltarea motricității fine a copiilor. Una dintre ele constă în jocul cu fermoare, nasturi sau capse, care îi va captiva pe micuții cu vârste până în 3-4 ani. Aceasta activitate care implică deschiderea, închiderea și pipăirea solicită simțul tactil, acționând în mod pozitiv asupra motricității manuale a micuților.

Un truc util la care poți apela pentru a-i deschide celui mic pofta de joacă și de cunoaștere este să alegi nasuri și fermoare în diverse culori.

Jocul cu șireturi

Șireturile pantofilor pot fi și ele utile în îmbunătățirea motricității fine la copii. Legarea șireturilor cu nod sau cu fundiță sporește dexteritatea micuților, aceste exerciții fiind ideale pentru copiii între 5 și 7 ani. Indicat este să folosiți șireturi de culori diferite, pentru ca prichindelului să îi fie mai ușor să distingă cele două șireturi.

Procură obiectele necesare și exersează-ți îndemânarea alături de micuț!

Sursă foto: Pixabay

https://pixabay.com/ro/photos/b%C4%83iat-%C5%9Fcoal%C4%83-z%C3%A2mbitor-copii-copil-286785/

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5