50 de ani de la ridicarea şi sfinţirea Bisericii Ortodoxe din Rodna

Duminică pe o zi foarte călduroasă, Biserica Ortodoxă din Rodna şi-a sărbătorit hramul, Adormirea Maicii Domnului, şi 50 de ani de la ridicarea şi sfinţirea acestei adevărate catedrale, mândria rodnenilor. A fost multă lume, peste 400 de credincioşi, unii veniţi din localităţile apropiate, iar slujba a fost oficiată de un sobor de cinci preoţi. I-am văzut pe unii dintre membrii partidelor politice din localitate, pe primarul Alexandru Năşcan, viceprimarul Tinuţ Grapini, directorul şcolii, Iacob Sângeorzan, am văzut mulţi copii aduşi de părinţi pentru a se împărtăşi, am văzut mult tineret şi bărbaţi femei şi fete îmbrăcaţi în costume tradiţionale cu predominarea culorilor alb, negru şi roşu.
Din parcursul Sfintei Evanghelii am învăţat că trebuie să iertăm pe aproapele nostru, nu cum a făcut acela care nu l-a iertat pe datornicul său şi l-a băgat la închisoare deşi cu câteva clipe mai înainte, el însuşi a fost iertat de altcineva pentru că nu-i plătise datoria, n-a înţeles că primind iertare, trebuie să ierţi la rândul tău. L-am comemorat pe marele domnitor al Ţării Româneşti, martir al credinţei ortodoxe strămoşeşti, erou al neamului românesc, Constantin Brâncoveanu care, împreună cu cei patru băieţi ai săi şi sfetnicul Ianache, şi-au dat viaţa pentru Hristos. Când cel mai mic dintre băieţii lui, de doar nouă anişori, a spus că el vrea să trăiască, marele său părinte i-a zis, fiule, noi am pierdut totul în afară de sufletul nostru pe care nu vrem să-l pierdem. Însă Hristos are grijă de ei, pentru că El ne-a spus, „Cine-şi va pierde viaţa pentru Mine, o va afla.” S-au împlinit 301 ani, de marea zi a Adormirii Maicii Domnului, de când cei şase au primit cununa de martiri ai credinţei ortodoxe în Sfânta Treime.
Expresivă, caldă, tulburătoare, a fost vocea Lenuţei Filipoi care a cântat în cinstea Maicii Domnului, „Nu lăsa Măicuţă să pierim pe cale, că noi suntem fiii lacrimilor tale.”
Predica a fost susţinută de părintele Leon Pop, care vizibil impresionat de aceste momente, ne-a spus, printre altele, „Nu m-am mai suit în acest amvon de peste 25 de ani...Dobândirea vieţii veşnice n-are preţ, Dumnezeu nu ne iartă pentru meritele noastre...Dumnezeu pedepseşte pentru că i s-a refuzat iubirea, cel mai greu iartă Dumnezeu lipsa noastră de omenie... Dumnezeu dacă era numai drept, atunci nu se mântuia nimeni, El este iubire... La curtea lui Brâncoveanu se ţineau toate posturile, Brâncoveanu este mândria acestui popor...Ştiu ce efort s-a făcut aici pentru această Biserică unde şi eu am slujit...Au făcut puşcărie 2544 de preoţi şi călugări, covârşitoarea majoritate fiind ortodocşi, doar 35 de greco catolici, 170 romano catolici şi 70 de protestanţi... Am petrecut aici cei mai frumoşi ani din viaţa mea. Societatea de consum a fost mai eficientă decât comunismul în a face rău credinţei ortodoxe în Dumnezeu.”
A mai predicat, din partea gazdelor, părintele Gh. Ganea, care a mulţumit autorităţilor locale pentru ajutorul acordat acestui eveniment şi ne-a expus câteva dintre etapele marelui efort pentru ridicarea acestui sfânt locaş. Când Biserica era aproape înălţată, puternic impresionat, a venit aici însuşi Patiarhul de atunci al BOR, Prea Fericitul Justinian care a acordat un ajutor financiar.
O remarcabilă contribuţie la realizarea acestei monumentale Biserici a avut preotul Gh. Miulescu, până în anul 1961 când a ieşit la pensie, iar de atunci până la terminarea şi sfinţirea ei, lucrările au fost conduse cu dragoste şi devotament de către părintele Ilie Opriş. Pictura interioară, deosebit de expresivă, cu scene biblice largi, a fost efectuată în cea mai mare parte de către pictorul clujean Cornel Cenan, şi-au mai adus contribuţia la pictură şi Vasile Morariu, Eugenia Munteanu şi profesorul Munteanu. Sculptura iconostasului, în lemn de tei, a fost realizată de către sculptorul Aurel Maşcheşan, ca şi mobilierul Bisericii. Timp de doi ani cât a durat pictarea Bisericii, credincioşii rodneni au plătit toată această lucrare din modestele lor venituri.
La 14 august 1965, PS Episcopul Teofil Herineanu a fost întâmpinat la Anieş de către un grup de călăreţi rodneni. La 15 august 1965 s-a săvârşit sfânta Liturghie la care au luat parte PS Episcopul Teofil, consilierul eparhial Onisie Morariu, prof. Ene Branişte, protopop Adrian Peter, peste 25 de preoţi şi câteva mii de credincioşi, acei rodneni care au dus greul măreţei construcţii, prin donaţii în bani şi alimente şi prin muncă voluntară, spre slava lui Dumnezeu pe aceste locuri.
În încheiere credincioşii au fost invitaţi în curtea Bisericii unde-i aşteptau 1500 de sarmale, cozonaci, apă minerală, sucuri, cafea. Preoţii locali Nichita Lazăr şi Gh. Ganea au făcut eforturi serioase pentru ca acest eveniment să iasă bine. Şi a ieşit.
Din sfânta Liturghie am învăţat că trebuie să şi iertăm. Prin iertare sufletul se linişteşte, se înoieşte şi intră în comuniune cu Divinitatea care este iubire. Iertarea este mai puternică când cel care iartă nu aşteapă răspuns. Iubirea este iertare, să iertăm din iubire, iar această iubire este cedare, cedarea de sine. Cel mai mare chin al omului vine atunci când omul acesta nu poate ierta. Adevărata şi eterna realitate este Dincolo, acolo unde nu este întristare, nici durere, nici suspin, acolo unde iubirea, prin iertare, stăpâneşte totul.