Alcoolul la volan este un accident!

• In acest an, 14 accidente cu şoferi băuţi, un mort, trei răniţi grav şi 14 persoane rănite uşor

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud a lansat, la nivel judeţean, Campania de prevenire a accidentelor rutiere în rândul persoanelor care conduc autovehicule sub influenţa băuturilor alcoolice. Sub sloganul „Alcoolul la volan este un accident”, programul care se va desfăşura în perioada iulie – decembrie 2014, îi are ca parteneri pe reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Bistriţa-Năsăud şi ai Cabinetului Psihologic Ionel Simionca. De asemenea, pe parcursul acestor luni vor fi implicaţi profesori, reprezentanţi ai unităţilor de cult, dar şi lideri locali de opinie.
Ionel Simionca, promotorul acestui proiect, a punctat faptul că alegerea acestui slogan nu este întâmplătoare şi asta pentru că, în primul rând, „alcoolul la volan este un accident personal”, apoi un „accident social” (pentru că nu reuşim să refuzăm presiunea unui grup), un „accident juridic” şi, nu în ultimul rând, un „accident financiar”.
În cadrul campaniei vor fi folosite pliante, afişaj în mediul rural, odorizante şi alte materiale promoţionale care să tragă un semnal de alarmă cu privire la acest fenomen deloc de neglijat.
***
În perioada ianuarie 2009 – 27 mai 2014, la nivelul judeţului au avut loc 206 evenimente rutiere cu victime în care conducătorii auto implicaţi au fost sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma acestor evenimente, 13 persoane au decedat, 64 au fost grav rănite şi 201 au fost rănite uşor. Cel mai mare număr de accidente produse de şoferi băuţi s-a înregistrat în 2011 – 58, în acelaşi an fiind acordate şi cele mai multe sancţiuni pentru alcool – 554, fiind reţinute tot atâtea permise auto. Chiar dacă în ultimii ani trendul este descendent, numărul persoanelor care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice rămâne constant.
În acest an, au fost înregistrate 14 accidente în care au fost implicaţi şoferi care au consumat alcool, o persoană decedând, trei fiind rănite grav şi 14 fiind rănite uşor. De asemenea, au fost aplicate 140 sancţiuni în valoare de aproape 16.000 lei, 140 şoferi având permisul reţinut pentru consum de alcool. În 89 cazuri s-a ajuns la dosar penal pentru alcoolemie peste limita legală.
Un exemplu grăitor este faptul că duminică, în Salva, a fost oprit în trafic un bărbat din Constanţa, care conducea un tir cu o alcoolemie de 1,03 mg/l alcool pur în aer expirat, adică aproape 2 la mie în sânge. Luni, 30 iunie, la Tiha Bârgăului a avut loc un accident în urma căruia au fost rănite două persoane, bărbatul care a provocat accidentul având o alcoolemie de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cele mai multe accidente cu victime în care şoferii sunt băuţi se petrec, din păcate, în luna iulie, arată statisticile, îndeosebi în week-end şi pe DN 17.
„Acţionăm consecvent pe linia aceasta preventivă, prin prezenţa activă în stradă. Acţionăm tematic pe această linie, iar ca zone predilecte, avem Valea Someşului – vizată de noi constant, îndeosebi în week-end, când tinerii se deplasează de la o discotecă la alta, de la un bar la altul – Năsăud, Nimigea. Avem experienţe tragice, cu morţi, la care am fost împreună, Poliţia şi Ambulanţa. Nu putem fi indiferenţi la asemenea situaţii şi de aceea am gândit şi acţionăm în acest fel”, a argumentat demersul comisarul şef Liviu Olariu, adjunctul şefului IPJ BN, după prezentarea datelor statistice.
Comisarul şef Olariu a adăugat că nu crede că toată lumea va respecta recomandările poliţiştilor, dar „dacă 10% dintre participanţii la trafic vor conştientiza riscul în ceea ce priveşte consumul de alcool şi participarea la trafic, atunci câştigul este de partea nostră, a societăţii”, a menţionat adjunctul şefului IPJ BN.
***
În completare, directorul medical al Ambulanţei bistriţene, dr. Călin Ganea, a menţionat că în România asistăm “la un adevărat carnagiu pe şosele”, ţara noastră fiind pe locul 2 la nivel european. “Valoarea cheltuielilor, a tratamentelor pentru aceste victime ale accidentelor de circulaţie pe parcursul a trei luni reprezintă necesarul de medicamente pe timp de o lună pentru un spital din România”, a precizat dr. Ganea.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5