Annabella Muzsi: Pentru mine, femeia europeană este femeia tolerantă, care îşi fixează anumite ţeluri şi le atinge cu paşi mărunţi, dar constanţi

          Doris Moldovan: Vă mulţumesc că aţi acceptat să faceţi parte din rândul doamnelor care vor fi premiate anul acesta.

          Annabella Muzsi, managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bistriţa-Năsăud: Sunt onorată să fiu în rândul Femeilor Europene nominalizate în acest an.

          D.M.: - Sunteţi o femeie puternică, mereu săritoare pentru salvarea vieţii pacienţilor. Câteva cuvinte despre dumneavoastră.

          A.M.: - Am terminat Facultatea de Medicină Generală în Bucureşti, în anul 1999, următorii ani am făcut stagiatura la Serviciul de Urgenţă al Spitalului Judeţean, unde m-am „contaminat” cu microbul unui serviciu de urgenţă. Din motive obiective nu am putut veni direct în sistemul sanitar de urgenţă. O scurtă perioadă  am activat ca şi medic de familie într-o comună din judeţ, iar din anul 2001 sunt angajată a Serviciului Judeţean de Ambulanţă, ca şi medic. Am peste 10 ani de activitate de teren în spate, iar din 2010 îndeplinesc funcţia de manager. În ceea ce priveşte latura de conducător de unitate, atunci când am pornit pe acest drum am crezut că va fi cu totul altceva. Spre bucuria mea, a fi manager nu este o muncă strict de birou, mi s-au deschis noi orizonturi, pot să fac mult mai multe decât am crezut. În fiecare lună fac câte ceva prin care aduc în prim plan unitatea şi încerc să gândesc proiecte prin care personalul care desfăşoară activitatea în această unitate să fie în lumina reflectoarelor.

          D.M.: - Serviciul de Ambulanţă este mai cunoscut de câţiva ani. Este prezent în media cu activitatea pe care o desfăşoară, ne informează, aduce în prim plan tot ceea ce înseamnă acest serviciu şi nu este în viaţa noastră doar atunci când este o strictă urgenţă. Ce a lipsit până acum?

          A.M.: - Din cauza prevederilor legislative, echipajele de Ambulanţă ajung în ultima perioadă mai rar la incidente cu impact mediatic. A survenit o oarecare nemulţumire a personalului vizavi de vizibilitatea activităţii şi de apariţia în media. Ca să contracarăm acest fapt, noi am încercat să ne organizăm activitatea în aşa fel încât să avem timp şi pentru derularea altor activităţi complementare activităţii de bază, cum ar fi dezvoltarea diverselor parteneriate, colaborări. Implicarea în anumite proiecte creşte vizibilitatea personalului din unitate şi impactul mediatic. Parteneriatul cu Crucea Roşie, Filiala Bistriţa-Năsăud,ne-a ajutat la dezvoltarea proiectului „Voluntar în ambulanţă Bistriţa-Năsăud”, identificând şi specializând persoanele doritoare pentru a dezvolta activitate de voluntariat, în sprijinul echipajelor de ambulanţă. Impactul a fost mare, proiectul fiind gândit pentru sensibilizarea tineretului pentru a-l învăţa măsurile de prim ajutor, atât de utile în viaţa de zi cu zi, pentru că niciodată nu ştim când şi unde ne întâlnim cu situaţii de urgenţă.

          Un alt proiect a fost sensibilizarea participanţilor în trafic şi promovarea atitudinilor responsabile în trafic, în cadrul Campaniei „Alcoolul este un accident”. Proiectul a fost realizat cu sprijinul Cabinetului psihologic Simionca Ionel şi a avut un real succes. Ca şi activităţi educative, ne-am implicat în proiectul „Sunt primul ajutor Spa junior”, fiind elaborat un ghid de noţiuni de prim ajutor adresat copiilor, primul de acest gen în România. În rândul proiectelor sociale, în fiecare an, personalul Serviciului de Ambulanţă derulează proiectul „De Crăciun fii mai bun”, campanie de identificare a unor familii nevoiaşe cu care personalul se întâlneşte de-a lungul activităţii zilnice, urmând ca în perioada sărbătorilor să fie colectate diverse bunuri şi duse acestor familii, fiind o mulţumire să vezi bucuria pe chipul acelor copii.

          D.M: - Ce s-a schimbat de când aţi preluat funcţia de manager?

          A.M.: - Foarte mult nu s-a schimbat pentru că şi soţul meu lucrează într-o altă ramură a Serviciului de Urgenţă şi lui îi datorez o parte din succesul meu prin înţelegerea şi prin cooperarea de care dă dovadă zilnic. Lucrând amândoi în acest sistem, viaţa în casă nu s-a modificat foarte mult, priorităţile însă au devenit altele, responsabilităţile au devenit altele. Dacă până în 2009 aveam un  program fix, 12 muncă 24 ore liber, şi puteam să-mi conturez un program, din 2010 nu pot să spun că am serviciu, ci am o formă de viaţă. Trebuie să fiu atentă 24 de ore din 24, să răspund solicitărilor venite din partea instituţiei atâta timp cât echipajele noastre sunt permanent în mişcare, oricând putându-se întâmpla ceva. Fiind purtător de cuvânt al unităţii, eu trebuie să ştiu să-mi formulez un punct de vedere ca să pot ieşi cu o informaţie publică. Trebuie să răspund ferm şi obiectiv solicitărilor venite de la diverse autorităţi, să răspund Ministerului Sănătăţii dacă sunt contactată, este foarte important să am informaţia corectă, concretă şi obiectivă.

          D.M: - Cum arată o zi din viaţa dumneavoastră?

          A.M.: - Ziua începe la 6.30, când îmi pregătesc fiul pentru şcoală, elev la Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu” în clasa a X-a. La ora 8 vin la birou, de foarte multe ori mi se întâmplă să fiu „deturnată” de pe drum şi să trebuiască să mă duc altundeva. La birou am configurată o agendă de lucru. Îmi place foarte mult să folosesc tehnica modernă de comunicare, ceea ce mă ajută în configurarea sau reconfigurarea agendei zilnice. Mă folosesc mult de internet, de tabletă, de comunicaţiile pe smartphone, făcând astfel posibilă legătura cu secretariatul unităţii şi în perioadele în care nu mă aflu fizic la birou. Consider că munca trebuie să meargă şi lucrez cu echipa mea cot la cot pentru ca lucrurile să nu stagneze dacă vreunul dintre noi nu suntem. Zilnic am întâlniri cu echipa formată din cei trei directori - medical, economic şi tehnic -, precum şi cu asistentul şef. Fără ei nu aş putea face ceea ce fac, pentru că fiecare îşi are segmentul bine stabilit pentru care răspunde. Numai lucrând împreună putem ajunge la standardul pe care mi l-am impus. Suntem o echipă tânără şi dorim să mergem înainte, să facem tot ce ne stă în putinţă ca să îmbunătăţim activitatea unităţii, cât şi condiţiile de lucru pentru personal, care lucrează ture de 12 cu 24, dar suntem foarte puţini şi se lucrează peste program. Avem în jur de 5% creştere de activitate de la an la an, iar oamenii încep să obosească, iar faptul că în 2014 am fost feriţi de evenimente negative a fost datorită dăruirii personalului care a înţeles că munca trebuie să meargă, ambulanţa nu poate spune că până aici şi de aici nu se poate, răspunzând pozitiv solicitărilor ori de câte ori a fost nevoie de muncă în plus. Le mulţumesc colegilor pentru această dăruire, mai ales că luna martie este luna femeii şi în serviciul nostru lucrează foarte multe femei. Le doresc o primăvară frumoasă şi să rămână la fel de tinere şi de frumoase din toate punctele de vedere.

          D.M.: - Aveţi un băiat de 16 ani. Cum aţi reuşiţi să-i fiţi aproape ca mamă şi să îmbinaţi munca cu familia, pentru că serviciul de ambulanţă vă ia o mare parte din timp.

          A.M.: - Copilul meu s-a născut în sistemul de urgenţă, când am început să lucrez în acest sistem a început să perceapă că trebuie să mă duc şi la serviciu, pliindu-se bine pe acest program. Singurul lucru care nu-i place e că sună telefoanele şi întotdeauna îmi promite că le aruncă pe geam. Sunt convinsă că e mândru de activitate pe care o desfăşor şi de fiecare dată când apar în presă citeşte, povesteşte cu colegii la şcoală despre activitatea mea, ceea ce mă face să cred că sunt cineva în ochii lui şi că-mi apreciază interesul pentru munca mea. Cel mai bun exemplu pe care i-l pot da este că îmi place ceea ce fac şi o fac cu drag.

          D.M.: - De obicei, copiii care au părinţi cu un statut public sunt mai retraşi.

          A.M.: - Într-adevăr, fiul meu se fereşte de opinia publică şi de publicitate, încercând să-mi impună ca atunci când vin acasă să-mi las meseria şi să fim acasă. În limita posibilităţilor îi îndeplinesc această dorinţă.

          D.M.: - Cine te ajută în viaţa de acasă?

          A.M.: - Mama şi soţul. Mama mea este alături de mine pe cât poate, pentru că are trei nepoţi. Eu mai am o soră.

          D.M.: - Sunteţi bistriţeancă?

          A.M.: - Pot să spun că sunt „altoită” în Bistriţa. M-am născut în secuime, în Odorheiul Secuiesc, dar de când mă ştiu am trăit şi crescut la Bistriţa. Mama mea provine din secuime, iar tatăl de lângă Beclean. Mama mea a fost o viaţă profesoară la Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu”, iar tatăl meu a fost inginer constructor.

          D.M.: - De unde, dorinţa de a face medicină?

          A.M.: - Decizia am luat-o în 1984, când am trecut de la Colegiul Naţional „A. Mureşanu”, unde am făcut primele 8 clase, secţia maghiară, la Liceul Sanitar. Am vrut să mă fac asistentă medicală. După Revoluţie, când am ajuns să lucrez, mi-am dat seama că pot mai mult şi am optat să urmez o facultate particulară, în Bucureşti, deoarece nu eram prietenă cu fizica. Am considerat că pot fi medic bun şi fără a fi fizician, dovadă fiind studiile absolvite. Timpul mi-a dat dreptate, demonstrându-mi că pot să fiu un medic bun, care are interesul pacientului. Îmi place să lucrez cu diverse categorii de oameni, dar mai ales cu copiii.

          D.M.: - Spuneţi că aveţi multe femei în echipa dumneavoastră. Le susţineţi?

          A.M.: -  În unitate sunt foarte multe femei, în echipa strânsă mai am o femeie care pot să spun că este mâna mea dreaptă – directoarea economică. A nu susţine altă femeie ar însemna că eşti geloasă sau nu eşti mulţumită de tine, iar gelozia, din punct de vedere profesional, este o mare frână.

          D-M.: - Ce planuri aveţi în viitorul apropiat?

          A.M.: - Pe plan profesional mi-am conturat nişte proiecte, care sper să-mi reuşească. Anul acesta Serviciul de Ambulanţă sărbătoreşte 20 de ani de la înfiinţare ca unitate de sine stătătoare. Nu am sărbătorit nicio aniversare până acum. Consider că este o ocazie să punctăm existenţa noastră în comunitatea judeţului Bistriţa-Năsăud, să punctăm realizările, să apreciem oamenii care îşi desfăşoară activitatea în ambulanţă. Să mulţumim, ca unitate, colaboratorilor care ne sprijină  şi să oferim un moment cultural cu această ocazie. Toate acestea vor fi în paralele cu Ziua Porţilor Deschise, când bistriţenii pot să vină să viziteze tehnica cu care lucrăm, modul de activitate în ambulanţă, să vadă voluntarii, personalul operativ. De asemenea, vom expune şi autosanitare pe Pietonal, vom face puncte de prim ajutor unde lumea să vină să vadă cum se dă primul ajutor .

          D.M.: - Prim modele impuse la televizor, femeia este degradată oarecum, fiind răsturnată scara valorilor. Ce transmiteţi tinerei generaţii?

          A.M.: - Din păcate ne luăm tot mai mult modelele de la televizor. Consider că ar trebui să ne protejăm copiii de această parte a mass-media care promovează nonvalorile. Acest lucru ar fi uşor de făcut dacă ar exista alternative, pe care ar trebui să le dezvoltăm ca în momentul în care societatea cere eliminarea din audio-vizual a nonvalorilor să avem cu ce le înlocui. Adevăratele valori trebuie să fie „ambalate” în aşa fel încât să aibă priză la public. Modul în care copiii percep lumea porneşte de la noi, ca mame în primul rând, prin puterea exemplului.

          D.M.: - Ce înseamnă o femeie de succes?

          A.M.: - Femeia care se poate culca în fiecare seară mulţumită. Cu sufletul împăcat că a făcut ceva, că a făcut un pas, fie profesional, fie personal, şi că acea zi nu a fost degeaba, fiind o picătură în acel ocean care se numeşte viaţă, formată din micile picături numite zile.

          D.M.: - Dar femeia europeană?

          A.M.: - Pentru mine, femeia europeană este femeia deschisă, tolerantă, care îşi fixează anumite ţeluri şi acele standarde le atinge cu paşi mărunţi dar constanţi. Apoi, trebuie să ai capacitatea de a interacţiona cu orice, fără să fii abătută de la drumul pe care ţi l-ai propus.

          D.M.: - Un mesaj pentru cititoarele noastre.

          A.M.: - Să aibă încredere în ele pentru că fiecare dintre noi putem mult mai mult. Aş dori, în mod special, să mulţumesc mamei mele pentru tot sprijinul oferit de-a lungul anilor, atât pe plan personal cât şi profesional şi să-i doresc tot ce este mai bun în lume, să aibă sănătate şi numai împliniri.

          D.M.: - Vă mulţumesc pentru această confesiune şi ne întâlnim pe 19 martie, la Gala „Femeia Europeană”.