Arhiva someșană onorată de…poșta năsăudeană!!

Asociaţia Culturală, Filatelică şi Numismatică „Poşta Năsăudeană”, Cercul Filatelic Iuliu Moisil” și Cercul Cultural „Virgil Şotropa”, au organizat joi 5 decembrie o activitate cuturală dedicată aniversării a 95 de ani de la aparitia primului număr al revistei Arhiva Someșană la 5 decembrie 1924 la initiativa profesorului Virgil Șotropa. In sala de ședințe a poștei năsăudene s-au întâlnit membrii asociațiior amintite și o seamă de admiratori ai activității acestora. Cărțile din expoziția de carte intitulată Arhiva someșană alături de picturile minunate din expoziția prezentată de pictorii profesori Lucian Bichigean și Ioan Nistor, au străjuit această manifestare culturală, precum adineauri mândrii ostași din Regimentul 2 Grăniceri Năsăud străjuiau granițele de altădată ! Organizatorii, prin ostașii de serviciu Valer Petrehuș, Claudia Prădan și Radu Băeș s-au străduit să asigure un program interesant, variat, de calitate și agreat de către spectatorii din sală.
Am ascultat cu interes expunerea Voievodului Văii Someșului – (așa l-am numit eu cândva pe neobositul Valer Petrehuș, fost director al Poștei năsăudene, acum un brad verde cu rădăcinile și cartierul general în Leșu Ilvei) - despre viața și opera profesorului Virgil Șotropa (5 decembrie 1867-1 aprilie 1954), membru de onoare al Academiei Române o personalitate complexă, căreia Năsăudul îi datorează foarte mult și cu care năsăudenii se mândresc, iată după mulți ani de la trecerea sa la cele veșnice !
Un punct de interes major, de reconfortare sufletească și de satisfacție intelectuală a fost prezența pe…câmpul de luptă prin expuneri savuroase, pline de tâlc și de învățătură a doamnei Lucreția Mititean și a tribunului Ion Mititean! Dacă doamna Lucreția ne-a vorbit cu pasiune despre vocația de dascăl, despre sutele de copii cărora le-a arătat Lumina și Calea vieții, tribunul Ion Mititean ne-a vorbit, de la înălțimea celor 26 de cărți trăite și scrise de-a lungul unei vieți de luptă pe baricadele culturii năsăudene dar și în hemiciclul propice coridelor, adică al luptelor pentru și întru apărarea valorilor specifice în particular năsăudenilor și în general poporului român! Am văzut doi oameni, două flăcări arzânde, două conștiințe de stirpe clasică, neaoș românească, de care au cam început să ducă lipsă comunitățile locale și întreaga obște românească! Mă gândeam ascultându-i numai ochi și urechi și mă întrebam ce ar fi fost și ce ar mai fi, dacă noi am intra în noua Europă cu asemenea oameni, cu asemenea valori, cu asemenea conștiințe, cu asemenea intelectuali crescuți și forjați prin și întru jertfă pentru semeni!
Într-un moment de maximă emoție intelectuală(există oare emoția asta în…Dex ?) profesorul și scriitorul Ioan Mititean, presedintele ligii scriitorilor filiala Năsăud, a prezentat cartea ‘’Mugurașii după 25 de ani’’, o rememorare documentată și bine împănată cu fotografii unicat a activității Ansamblului folcloric ‘’Mugurașii’’ înființat și susținut cu truda și cu inima în urmă cu și timp de peste 26 de ani, de către bravul învățător Ioan Talpoș. Momentul acesta ne-a remintit și ne-a atras atenția tuturor că așa cum Europa s-a fondat pe valorile creștine și va reveni la barbarie odată cu abandonarea acestor valori, tot așa și noi românii și România vom cădea în barbarie și înstrăinare odată cu renunțarea la Tradițiile populare, la cultura și civilizația ancestrală, creștină, a poporului!
Au mai cuvântat și au binecuvântat întâlnirea și pe amfitrionii ei, colonelul in rezervă Ioan Boțan, un vrednic fiu al Prislopului rebrenian, profesorul modest în aparență dar profund în rostire Ionel Oarcăs și legendarul de acum, învățător și apărător al datinilor străbune năsăudene, Ion Talpoș! Bătălia întru cinstirea bravului înaintaș Virgil Șotropa a fost condusă(moderată se spune azi..,) de către fermecătorul și inegalabilul poet( prin ținută, simțire, rostire și…zâmbet) Radu Băeș care, cu epigramele sale bine ticluite și cu luneta…țintite, a făcut din toată manifestarea un Regal optimist al trăirii și al simțirii simple, omenești.
Din Năsăud, din Orașul Academicienilor, numai de bine așadar! Să râmânem optimiști și orice ni s-ar întâmpla să nu ne uităm portul și graiul că în ele este…Raiul !
Să auzim de bine, cronicar, de acum, vetust Florentin Archiudean

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5