Ascultând tăcerea

  Este ultima culegere de versuri a doamnei profesoare de matematică  Elvira  Maxim, apărută în anul 2020 la editura Cezara Codruța Marica din Tg. Mureș și dedicată memoriei fiicei sale Alunița Rada Bălan.

   Pe o întindere de timp istoric cuprins între perioada copilăriei și prezent, „ascultând tăcerea”, apar situații mai deosebite ce sunt descrise în versuri de o rară sensibilitate care pătrund ușor în adâncul ființei umane, generând un amestec de stări de bucurie, tristețe, relaxare, dorință de cunoaștere profundă a lumii reale dar și spirituale. Ajunsă la o deplină maturitate fizică, poetică,spirituală, doamna profesoară își pune întrebări, la care încearcă să dea răspunsuri – ex.-„Viața”   …    „Viața este drum cu trudă, /Cu durere negrăită. /Sufletul, adâncă undă, /Iartă mintea răzvrătită.”

   Capacitatea de a asculta și mai ales de a înțelege ceva din „susurul apei, foșnetul frunzelor, tânguitul doinei, șoaptele ierbii, adierea vântului, zbuciumul mării în valuri, tăcerea ființei din tine, etc. ,nu o are oricine, iar dacă o are, nu este capabil să o exprime așa convingător cum o face doamna profesoară. Mulți, nu și-au pus întrebarea de unde vine tăcerea, nu au fost capabili să o compare cu ninsoarea, care se așterne peste „vise, doruri, gânduri, dureri, cuvinte etc. Îndemnul de a te întoarce în sat, deoarece „Acolo, la poartă și-n prag, /Copilăria te-așteaptă cu drag / Și duioșii păstrate-n șirag ”  … / a fost pus în practică prin faptul că într-o anumită perioadă a predat aproape doi ani matematica la școala din Budești, unde cu ani în urmă era elevă.

   „Crezul poetic” este exprimat foarte frumos prin versurile  „Sunt ca o moară de vânt/ Mă rotesc între cer și pământ, /Măcinând grâul gândului, / Urmărită de valul timpului./ Îmi șoptește-un ecou că-i amurg, / Că zilele mele se scurg   …/ Dar până ce fruntea-i fierbinte,/ Macin ca moara   …   cuvinte !”.

   Doamna profesoară, să aveți parte de multă sănătate, de bucurii și împliniri, că necazurile și greutățile vieții vin singure, să vă cufundați într-o „mare de cuvinte”, pe care apoi să le „potriviți” în versuri, să puteți să vă bucurați mulți ani privind un pom înflorit și apoi cu roade, o salcie atinsă de vânt, un drum al furnicilor spre mușuroi, flori cu albine pe ele, o cărare ce duce spre înălțimi, zâmbetele celor dragi și apropiați.