Aurel I. Borgovan

CÂND PASĂREA, PORUMB VISEAZĂ

(Sonet)

Când pasărea , porumb visează

Românii-s visători de mămăligă

Însă, GUVERNUL Boc, ne tot intrigă

Când leafa noastră, ne-o tot micşorează

Însă românii, ar mânca şi pâine

Şi bun ar fi şi-un colţ de ciozonac

Dar cum românul nostru-i mai sărac

Nu are bani destui, nici nu-i rămâne!

Dar, ţineţi-vă toată pofta-n loc

Şi mintea voastră, ţineţi-vo trează

Românii, nu mai au nici un noroc

Rămân afară trişti să mai ofteze:

- Cât va mai persista GUVERNUL Boc

Şi pasărea, porum o să viseze!

PREŢURI SUPRAPONDERATE

(Pamflet)

De-o vreme-ncoace-n toată România

V-o spunem drept, nu e nici o poveste

Cresc preţurile-n toată nebunia

Cresc, tot mai mult şi-aceasta-i proastă veste!

N-ar fi potop, dacă la noi în ţară

Ar creşte tot la fel şi bogăţia

Dar peste tot, viaţa-i mai amară

Crescând şi preţurile, creşte sărăcia!

Că tot mai mulţi români, se chinuiesc

S-adune banii cu-ncetinitorul

Dar n-au valoare şi se cheltuiesc

Iar preţurile, obidesc poporul

S-o spunem drept, sunt mult prea piperate

Ţi-aceasta, datorită lăcomiei

În felu-acesta, nu mai e dreptate

E tot mai grea, povara României

Se lefăie în lux, comercianţii

Când alţii se descurcă foarte greu

Ei sunt o râie-acestei generaţii

Şi nu au frică, nici de Dumnezeu

De-aceea preţurile-s tot mai umflate

Ne întrebăm , când se vor sătura?

Că vor ajunge SUPRAPONDERATE

Şi nimeni, n-o să poată, cumpăra!

PEISAJ DE CRIZA

Doi copii de rrom foarte sărman

Trec bulevardul General Bălan

Ei, nu se duc cu gândul, la muncit

Dar au u dor nebun pentru CIORDIT

Însă mulţi poliţişti, în mod mai repetat

De „meserie” i-au mai desvăţat!

Treceau copiii-n plase ordinare

Plimbând cu ei şi doua CELULARE

Dar molipsiţi de-atâta lenevie

Se-dreaptă, ţanţoşi spre o prăvălie

Unde-nainte s-au orientat

Că stâlpii porţi-s buni de răzimat

S-au răzimat de stâlpi, dar în sfârşit

Gândindu-se că-i rostul de cerşit

Că-n plase n-au un corn pentru mâncare

Dar sunt dotaţi cu două celulare

Şi cum stăteau în poartă, răzimaţi

De-atâta foame, erau leşinaţi

Se tot gândeau, au două celulare

Dar nu-i nici unul, bun pentru mâncare

Degeaba-acum cu ele, sunt dotaţi

Dacă sunt morţi de foame, leşinaţi!

Cum ar mânca ceva, pe săturate?

Da-n lumea aceasta, nu mai e dreptate

Şi îşi spuneau: - Degeaba eşti bogat

Când n-ai în faţă, ceva de mâncat!

Aşa şi ei au două celulare

Însă în plasă, nu aveau mâncare!

GRĂDINA CU FLORI

(Pastel)

Sub geamul meu, spre stradă, chiar în faţă

Din zori de zi, cultiv diverse flori

De diferite nuanţe şi culori

Privindu-le crescând, îmi dau viaţă.

Eu le admir corolele suave

Sorbind parfumul florilor din jur

Mă mai opresc şi iar mai fac un tur

Uitând că am picioarele bolnave

Şi-n faţa casei, chiar lângă clădiri

După un rond de flori aromitoare

În orele din zi, răcoritoareâ

Cu drag, cultiv şi câţiva trandafiri

Au ramurile, doldora de flori

Ca sângele vărsat în bătălie

Străbunilor, în luptă pentru glie

Eroi căzuţi sub glie, dese-ori

Grădina mea, cu coloritul viu

De-un roşu-aprins, mereu înflăcărată

Şi soarele-o cuprinde, de-astă dată

De multe ori, că nici nu le mai ştiu

De-asupra, ţese-o boltă înflorată

Care-mi umbreşte banca foarte veche

Pe care şed şi-mi ţine de pereche

Când mai citesc o carte preferată

Pe flori, eu le iubesc ca pe copii

Acum, când mă încearcă bătrâneţea

Cu florile îmi mai alung tristeţea

În orele de-amurg sau mai târzii!

BALCOANE ÎN CULORI DE PAPAGAL

În Bistriţa, privesc spre un cvartal

Cu blocuri, de curând igienizate

Dar cu balcoane în culori ne-adecvate

Că parcă sunt culori de papagal

De sunt prea dur, vă rog să mă iertaţi

Dar cei care slujiţi în primărie,

Nu toleraţi această ţigănie

De falşi zugravi, atât de-napoiaţi!

Doar Bistriţa-i un burg medieval

Pentru noi toţi, aceasta-i o mândrie

De ce să-l îmbrăcăm în ţigănie

Şi să-l mânjim strident în papagal?

Tradiţia străbună ce o avem

E zestrea noastră de la moşi-strămoşi

S-avem o demnitate, oameni buni

Ca Bistriţa, curată s-o păstrăm!

Este oraşul nostru strămoşesc

Eu, îl străbat în zori şi în amurg

Şi mă mândresc nespus cu vechiul burg

În care simt, mai liber că trăiesc

În viaţa mea, prin lume-am petrecut

Şi-am vizitat oraşe numeroase

Dar toate nu îmi par aşa frumoase

Ca punctul meu turistic ne-întrecut

În Bistriţa şi aeru-i natal

Pe care îl respir cu lăcomie

Şi-l regăsesc ca în copilărie

Iubesc oraşul meu, medieval!

SĂ PLECAŢI, BINE!

(Pamflet)

Nu demult, mai ţineţi minte?

Tocmai, Domnul PREŞEDINTE

Se mirară şi pereţii

Din palat, ne dădea lecţii

Nu că sunt scumpiri în piaţă

Dădea „Lecţii de viaţă”

- Fraţilor, vă anunţăm

Cu bani, nu vă suportăm!

Parc-am fi aborigeni

Sau un trib de indieni

- Doctori şi profesori, ştiţi

N-avem bani, să fiţi plătiţi

Eu, nu v-o spun cu răutate

Plecaţi, deci în străinătate!

Nu avem bani, cât meritaţi

Acum vă sfătuiesc, plecaţi!

Şi v-o spun, nu mi-e ruşine

De plecaţi, cu-atât mai bine

Puteţi să plecaţi mai mulţi

Că sunteţi recunoscuţi !

Peste tot, apreciaţi

Şi plătiţi, cum meritaţi

Hai, plecaţi, şi-aveţi curaj

Că nu-s bani pentru şomaj!

Striga BĂSESCU, ţine-ţi minte?

Ilustrul nostru, preşedinte

N-am mai văzut aşa un tată

Să ne alunge-n lumea toată

Dar cei ce au plecat pe-afară

Nu-şi fac poporul de ocară

Cel ce nu-i demn pentru popor

Este o „coadă de topor”

Şi-am vrea să ştiţi, suntem români

Nu ne-alungaţi ca nişte câini

După un timp, lucrând pe-afară

Ne ve-ţi mai rechema în ţară

Şi-atuncea vă vom spune sigur

- Băsescule, rămâi tu singur

Ne-ai alungat pe toţi pe-afară

Rămâi tu singurul, în ţară!

Dacă ne-nchizi la ţară poarta

În lume, ne-nfrăţim cu soarta

Vom demonstra-n străinătate

C-avem, o mare demnitate!

De multe ori ne-am spus, păcat

Suntem popor civilizat

Dar prea suntem fără noroc

Cu un guvern condus de Boc

Şi-o clică, numai hrăpăreţi

Haidaţi, plecaţi, cât mai puteţi

Că-n ţara-aceasta, ROMÂNIA

Prea greu, ne-apasă sărăcia!

Vazând că suntem alungaţi

Noi, n-avem rost, decât plecaţi

- Adio, maister preşedinte

Nu-i cazul să te ţinem minte!

Ne-am spus, atunci, mai mult oftând

Şi i-am transmis, ce-aveam de gând:

- De luminiţa din tunel,

Să aibă parte, numai el!

MAI SĂRACI DECÂT ÎN ‘89

(Pamflet)

Ai noştrii, absolvenţi de facultate

Culeg căpşunii pe nerăsuflate

Dar nu aici, pe undeva prin luncă

Ci-n Spania, unde-au găsit de muncă

Noi, ce-am rămas în ţară, ce să-i faci?

Dintre români, suntem cei mai săraci

Când uneori, vedem că se mai poate

Servim şi noi, câte-un pahar cu....lapte

Zilnic, trăim cu cel mult, două ouă

Fiind şi mai săraci ca-n ‘89

Dacă în ’89, primeam “raţii”

Acuma, nu primi nici compensaţii

De-atunci, un spor, ce l-am mai câştigat

Guvernul Boc, rapid, ni l-a tăiat

Dar, taxe mari, el, tot mai inventează

Care, viaţa, ne-o înveninează

Noi, nu putem să spunem Vre-un cuvânt

Treptat, treptat, ne bagă şi-n mormânt

Că Boc, cu cei din vechiul cabinet

Noi, taxe, ne înşiră pe tapet

Medicamentele, ajung tot mai scumpite

Iar noi avem dureri nenorocite

Cu pensiile mici şi amărâte

Ni-s zilele, din urmă, mai cernite

Şi chiar daca-m putea să mai muncim

N-am câştiga, atât cât să trăim

Pe zi, ce trece, suntem mai bătrâni

Totuşi , pe viaţă nu suntem stăpâni

E-adevărat, suntem şi mult mai slabi

Dar, nu ne socotească, nişte sclavi

Suntem desigur, slabi, bătuţi de vânt

Dar, nu grăbiţi s-ajungem în pământ

Că noi am vrea, să mai putem, cu toţii

Să creştem mari, copiii şi nepoţii!

La mulţi din ei, părinţii sunt plecaţi

De dorul lor, nepoţii-s torturaţi

Părinţii-s duşi în lume să muncească

Că-n ţara lor, nu-s bani să mai trăiască

Nepoţii, măcar să-i putem noi, creşte

Poate-or trăi, doar ei, mai omeneşte

Că şi părinţii, sunt cu dor, mereu

Pe undeva, muncind şi ei din greu

Că-n ţară, cât va fi guvernul Boc

Nu progresăm, bătând pasul pe loc

- Dă Doamne, minte ţării să gândească

Şi criza, mai curând, să o stărpească!