Bistriţa Studfest. Ediţia I. Final. Dare de seamă.

Şi au fost 11 zile de Bistriţa Studfest. S-au întâmplat multe. Cum a fost? Vorbesc organizatorii. Reacţii din conferinţa de presă de final.

Dorin Dobra, profesor Universitatea ,,Babeş-Bolyai”, Extensia Bistriţa: Simplu de tot. 11 zile, 31 de evenimente. Mai bine de 60 de articole în presă, aproximativ 3.000 de oameni din grupul ţintă atinşi de febra festivalului studenţesc.

Tudor, organizator, profesor de istorie, sau mai simplu, Tudi: A fost ceva deosebit pentru oraş. Pentru prima dată în Bistriţa s-a întâmplat un festival studenţesc. A fost şi un test pentru noi. Am arătat că Bistriţa are studenţi indiferent de vârstă. Pentru noi, cei din comitetul de organizare au fost 11 zile obositoare. De 11 zile nu m-am bărbierit, dar cu ocazia asta mi-am schimbat lookul (n.r.-râde). Ce mai pot spune, atât doar că le mulţumesc domnilor Dobra, Ţărmure şi Alexandru Uiuiu pentru încrederea acordată, dragilor mei colegi şi colaboratori.

Alecsandra Tătar, studentă: Sunt foarte încântată că am luat parte la organizarea acestui eveniment. A fost un succes atât pentru cei care au participat, cât şi pentru cei care au fost alături de noi.

Tudor, din nou şi peste tot: La capitolul minusuri, cred că ne-am întins un pic cam mult pentru 10-11 zile. Cred că la anul, va fi uşor comprimat formatul acestea - o perioadă de şapte zile. Nici vremea nu a prea ţinut cu noi, din păcate.

Alecsandra, din nou: În ceea ce priveşte evenimentele organizate în aer liber, vom fi mai atenţi la vremea de afară.

O altă Alexandra, tot organizator: Nu cred că a existat cel mai apreciat eveniment. Am avut într-adevăr evenimente la care a participat foarte multă lume şi am avut evenimente la care domeniul de interes a fost mai scăzut. Per ansamblu, toate au fost reuşite şi noi suntem mulţumiţi de toate.

Gavril Ţărmure, preşedinte Societatea de Concerte Bistriţa: În general, la Sinagogă era publicul deja format, dar m-am bucurat să văd şi foarte multe feţe tinere. A scăzut simţitor media de vârstă a melomanilor, să zicem, sau mă rog a iubitorilor de spectacole de la Sinagogă. Au venit mai mulţi studenţi ca altădată, şi cred că e un început şi tinerii, studenţii din Bistriţa, vor veni mai frecvent.

Se vede că suntem la început în ceea ce priveşte această colaborare, dar vom recepta cu toată atenţia propunerilor studenţilor pe viitor. (…) Sigur, că lucrurile pot fi îmbunătăţite. Sigur, că dacă nu suntem atenţi pot fi înrăutăţite, ceea ce nu ne dorim. A fost o bună experienţă, iar la anul, studenţii vor fi mai concişi în ceea ce doresc.

Cosmin, organizator: Aceleaşi reacţii pozitive le-am primit şi din partea artiştilor care au concertat în Old House care au spus că s-au simţit foarte bine la Bistriţa, şi-au prelungit programul stabilit. A fost o atmosferă formidabilă.

Alexandru Uiuiu, profesor UBB, Extensia Bistriţa: A fost un prilej să descoperim un tânăr cu atenţie, cu grijă pentru detaliu, Naomi Nedelescu. Poate ne va oferi o fotografie pentru afişul de anul viitor al festivalului. Sperăm că îi vom face o expoziţie de fotografie personală.

Am gândit festivalul şi ca o formă de dinamizare a vieţii interioare studenţeşti. Este o motivaţie pentru activităţile culturale, pentru tinerii care vor să expună la anul, pentru tinerii care vor să facă teatru, să facă film, muzică. A fost prima ediţie. Este o agregare, nu am avut la ce să ne raportăm, iar la ediţia a II-a studenţii ştiu despre ce este vorba într-un festival şi vor şti să se implice.

Este loc pentru toată lumea. Nu gândim nimic concurenţial. Noi nu am spus că Bistriţa Studfest va lua locul altor manifestări. Nu aşa trebuie gândit. Este loc pentru toată lumea. În cultură, piaţa trebuie să fie plină şi publicul să aleagă.

Final, marca Dorin Dobra: Într-un festival studenţesc de şapte zile, aşa cum ne dorim, e suficientă societate civilă la Bistriţa pentru a da o tematică festivalului. Pentru la anul, avem cel puţin două zile antamate: ziua Tăşuleasa Social şi ziua activităţilor sportiv-recreative. E o lume de posibilităţi, nu am vrea să renunţăm la ele şi mergem şi la anul, la fel de hotărâţi, dar mai ştiuţi.

Ce zic eu, simplu spectator? Cred că e foarte important să îţi alegi oamenii cu care pleci la drum. E vital să fii pe aceeaşi lungime de undă, să împărtăşeşti aceleaşi idealuri.

E nevoie de oameni cu iniţiativă şi entuziasm, blazaţii trebuie evitaţi. E nevoie de oameni dispuşi să muncească până la epuizare pentru visele lor.

Trebuie evitaţi şi ignoraţi oamenii fără viziune, care nu văd pădurea de copaci, care nu îşi imaginează ce se întâmplă în stânga şi în dreapta, în culise. Un festival reuşit e un drum lung.

Au fost zile pline. S-au întâmplat multe. Nu prea am avut timp de socializare. Dar am reuşit să vorbesc cu oameni interesanţi, pe unii dintre ei i-am menţionat mai sus. Pe care nu ni-i alegem noi, ci ne aleg ei.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5