Cartea – esenţa inteligenţei, a talentului şi cunoaşterii

Floarea Pleş - Preşedintă Cerc Astra oraş Năsăud

Cartea, oricare ar fi ea, trebuie citită, este cel mai frumos dar pentru îmbogăţirea cunoştinţelor şi respectului faţă de scriitor.
În cărţile de poezie, capacitatea de creaţie este diferită, iar afectivitatea emoţională este evidentă, depinde cărui cititor se adresează (vârstă, preocupări, etc.)
Recent (8 mai 2015), am primit în dar o carte de la o ieşeancă, prietena astriştilor năsăudeni, doamna Arianda Cristina Maximiuc, director al Liceului Teoretic „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, o carte de poezie de numai 47 pagini, tipărită la Iaşi, la editura „Edinfo” 2014, intitulată „Rugul Tăcerii”.
Între coperţile ei, sunt rânduite 20 de poezii scurte, de fapt sunt nişte poeme care stârnesc curiozitate, plecând însăşi de la titlul cărţii care are ca moto: „Am trecut mai departe, zăvorând clipa/ Purtând în candelă parfum de neuitare”.
Am înţeles că este prima carte pe care o editează, oare de ce? Din lipsă de timp, sau poate odată cu trecerea anilor intervine sfiala şi neîncrederea în propria vocaţie şi talentul dat de Bunul Dumnezeu, sau poate teama unor critici din partea scriitorilor consacraţi !
Nu! Lucrurile trebuie privite din unghiul propriei conştiinţe, a curajului şi a demnităţii personale mai ales când ai har şi dar de la Dumnezeu pentru creaţie, pentru a aduce în atenţia cititorilor, sub formă versificată frumuseţea gândului sufletesc, a trăirilor proprii, cu o deosebită sensibilitate şi profunzime în gândire.
Asta, am găsit eu în poeziile d-nei Arianda Cristina Maximiuc: un intelectual deosebit, un om de cultură talentat, cu o eleganţă deosebită în exprimare, care ptin poeziile sale surprinde spiritul uman, cu gândurile lui fireşti, clipe de fericire, clipe de iubire, tristeţe, zbateri permanente, toate cuprinse în clepsidra timpului care se cerne mereu.
De exemplu:
- „Păşesc pe roua fierbinte/Naiv retrăind un duet/
E atâta lumină în toate / şi, Doamne, nimic nu regret”
- „Şi atâta sfială-n cuvinte / Hangere de fum şi de foc /
Despică iubirea în clipe / Arcuite-n sclipiri de noroc”
- „Aud cum cad secunde / Pe un pian de ceară /
Şi timpul se ascunde / De noi, seară de seară”
- „Ascult ultima şoaptă / Izbându-se de cer/
Şi coborând tăioasă, ca un pumnal de fier”
- „ Se zbate în mine întuneric alb/ cu ziduri suspine/ Aceeaşi singurătate !”
Sunt doar câteva rânduri spicuite din mai multe strofe, care confirmă sensibilitatea omului îmbrăcată în haina nostalgiei, determinată de scurgerea timpului şi hidoşenia singurătăţii.
Sincere felicitări autoarei cu îndemnul de a scrie în continuare - scrie bine şi frumos.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5