Ce sunt sfinţii, icoanele şi crucea
Sfinţi sunt „prietenii lui Dumnezeu” şi sunt cei care în viaţa pământească au trăit într-un înalt grad de perfecţiune morală. Noi avem un adevărat cult al sfinţilor iar scopul acestui cult este de a lăuda pe Dumnezeu. Pe Dumnezeu îl adorăm, nmai pe El îl adorăm, pe sfinţi îi cinstim sau venerăm ca persoane iubite de Creator. Când ne rugăm sfinţilor nu le cerem să ne mântuiască ei, sfinţii, nici n-ar putea-o face, ci le cerem numai o mijlocire către Dumnezeu pentru ca ei să poarte rugăciunea noastră către Dumnezeu. Apostolii au fost numiţi de Mântuitorul „prietenii Săi”, „Voi prietenii Mei sunteţi dacă faceţi ceea ce vă poruncesc”, In. 15,14. Încă din viaţa pământească sfinţii sunt înzestrţi de Dumnezeu cu diferite daruri şi ei se roagă pentru oameni încă de aici. După moarte sfinţii duc o viaţă conştientă. Sfinţii acolo sus cunosc nevoile oamenilor şi mijlocesc la Creator mântuirea noastră, ei fiind membrii aceleiaşi Biserici, în cazul lor al Bisericii triumfătoare.
Cinstind sfinţii cinstim şi sfintele lor moaşte, adică rămăşiţele pământeşti făcătoare de minuni ale unor sfinţi prin care Creatorul arată puterea harului Său. Sinodul şapte ecumenic a decis excomunicarea celor care nu venerează sfintele moaşte. Sfinţii din cer participă la jertfa necontenită a rugăciunii adusă lui Dumnezeu.
Icoanele sunt reprezentări sensibile, prin zugrăvire, pictură, ale chipului Sfintei Treimi, Maicii Domnului, îngerilor, sfinţilor. Credincioşii nu se închină materiei, materialului, lemnului, culorii, metalului, sticlei, pânzei din care sunt făcute icoanele, ci celui care este pictat acolo. Prin icoane se menţine şi mai viu dialogul dintre credincioşi şi cei reprezentaţi acolo. Contrar Bisericii Romano Catolice, Biserica Ortodoxă n-a acceptat în cultul său icoanele sculptate şi statuile, a admis doar icoane pictate, sculptura, de pildă, uneşte persoana reprezentată prin materie cu cele mărginite în timp şi în spaţiu.
Crucea a fost ridicată de Mântuitorul la rang de mijloc de mântuire şi ea a fost preânchipuită în Testamentul Vechi, printre altele, de mâinile lui Moise întinse la orizontal şi sprijinite de Aron şi Hur în lupta cu amaleciţii, Ieşire 17. Crucea este pecetea lui Dumnezeu , Jertfelnicul lui Hristos, arvuna prin care omul a câştigat mântuirea. Este drapelul Mântuitorului şi semnul biruinţei Sale. Crucea n-a fost o simplă spânzurătoare, cum afirmă sectanţii, ci ea a fost un altar de jertfă pe care s-a adus cea mai mare şi înfricoşătoare Jertfă cu putinţă pentru mântuirea noastră.
Citiţi şi:
- Meditaţie la Duminica Ortodoxiei
- Pr. Vasile Beni: Cum pot deveni icoane fotografiile celor dragi. Le ducem dorul şi îi purtăm în amintirile frumoase
- CELE 7 TEZE ALE DOMNULUI ACM
- Meditaţie la Duminica Întâi din Postul Mare
- Părintele Vasile Beni: Sfinţii români au contribuit la întărirea unității de credință și de neam
Adaugă comentariu nou