Cornel Cotuțiu: Cinci zile de orizontală

     Am în familie persoane care lucrează în domeniul sanitar - medici, asistente medicale; așa încât, când se ivesc inconveniente ce țin de sănătate, fac parte dintre „norocoșii” cărora li se rezolvă necazul acasă.

     Recent însă, fiică-mea mi-a propus „un popas” la spital, pentru secția chirurgie. Îmi place să mărturisesc că, în această privință, sunt un tată cuminte, ascultător.

     Ajuns la spitalul necesar, medicul primar, care m-a cercetat, a hotărât o internare de câteva zile, pentru un control în consecință. Eram pregătit de acasă pentru  cele de trebuință șederii acesteia (inclusiv rebus).

     Salonul în care am fost internat tocmai avea un pat disponibil - al optulea, în colțul din dreapta, lângă ușă. Mi-am ocupat cu mulțumire spațiul cuvenit, doar cu rezervă pentru că televizorul era înfipt în perete la 2 metri deasupra  pernei. Voiam această dotare  a spațiului, doar că l-aș fi vrut pe latura cealaltă a salonului - ceea ce ar fi însemnat o vizionare confortabilă.

     În zilele „de ședere” am avut parte de felurite înțepături (pentru analize),

pipăieli, vizionări la aparate, am avut de înghițit felurite hapuri. Mâncarea - fără reproș, cutiile, din plastic alb, erau servite la timp oportun. Personalul medical - purtător de voci și priviri afectuoase.

     În scurtă vreme, m-am edificat asupra vârstelor și profesiilor celor internați: bărbați de peste 70 de ani și purtători de meserii modeste. Oricum, limbajul lor de mahala era mereu țipat, se certau cu un fel de bunăvoință, cu veselie chiar; câțiva cheli, unul bogat bărbos, câțiva plini de osânză, se tușea cu un fel de flegmă violentă, se văietau cu satisfacție.

     În patul de lângă mine ședea un ins parcă din altă lume: liniștit, bărbierit, expresia feței era una de om binevoitor; aflând că sunt profesor, îmi relata, fugar, câte o pățanie din propria-i copilărie, trăită undeva într-un sat din apropiere.

     M-a surprins în prima dimineață când, văzând că mă aplec, cu chin, să-mi trag șosetele, s-a oferit s-o facă el. I-am privit chipul: Avea o expresie de bunăvoință amicală. Parcă dorea să i-o pricep, am acceptat fără reinere. La externare, cum  îmi spusese că îl pasionează pescuitul, cum aflase că am locuință pe malul Someșului, m-a asigurat că, după ce se face cald, mă va vizita cu undița.

     Puseurile medicale se dovediseră infime, în ciuda atmosferei execrabile, așa că ieșeam pe poarta spitalului cu satisfacția de a fi cunoscut un semen cumsecade.

                                                          Cornel Cotuțiu