Creţu: Bugetul municipiului arată ceva mai bine decât în 2019, dar nu suficient!
Primarul municipiului Bistriţa a anunţat că, săptămâna aceasta, va fi publicat, pe site-ul instituţiei, proiectul de buget pentru 2020, urmând ca acesta să-şi parcurgă termenele legale de transparenţă decizională, dezbatere publică. Cel mai probabil, proiectul ar putea fi supus dezbaterii plenului Consiliului Local în jurul datelor de 12-13 februarie.
„Trebuie să spun că bugetul arată ceva mai bine decât în 2019, dar nu suficient. Eu am arătat că Guvernul în 2018, 2019 a greşit prin acele modificări şi, practic, a luat banii de acolo de unde se produc, adică din marile oraşe şi le-au repartizat ei unde au vrut. Nu este firesc acest lucru. Am atras atenţia conducerii Guvernului la întâlnirile pe care le-am avut cu Asociaţia municipiilor că ne aduc în situaţia de a nu putea funcţiona cu bugetul avut. Au mai adaptat câte ceva, ne-au mai dat puţin pomană, iar în acest an Guvernul a crescut cota care ne revine din TVA la 63% faţă de 60% şi, mai important, suportă 50% din cheltuielile sociale cu asistenţii faţă de zero cât a suportat Guvernul de anul trecut. Este un ajutor, dar nu ajunge la veniturile bugetului din 2017”, a spus primarul Creţu.
Acesta a menţionat că în 2017 şi în perioada anterioară, municipalitatea şi-a permis să facă investiţii din bugetul local, aşa cum ar fi normal, fapt pe care nu şi-l mai permite acum, singura oportunitate fiind fondurile europene.
Ovidiu Creţu a menţionat că proiectele depuse prin POR 2014-2020 reprezintă o prioritate în acest an, cu accent pe Linia Verde, Centrul intermodal şi pistele de biciclişti, unde au fost semnate contractele de finanţare şi urmează licitaţiile. „Toate aceste proiecte se vor demara în acest an. Din păcate, modificările în legislaţie ne-au adus în 2020, ar fi fost firesc să fie începute în 2018. Mai avem încă trei ani şi în această perioadă se vor realiza şi proiectele”, a adăugat primarul Bistriţei, precizând că, dacă un viitor primar va dori să stopeze aceste proiecte, va trebui să ia în calcul penalităţile impuse de legislaţie.
Citiţi şi:
- Primarii de municipii din România îi solicită premierului Dăncilă o consultare pe tema bugetului. Ovidiu Creţu: Banii trebuie să rămână unde se fac, pentru ca municipiile să se dezvolte
- Ionuț Simionca: Domnule primar, aţi încasat suficient de mulţi bani de la pârtia de schi să vă plătiţi benzina pentru snow-mobil? Dați-vă demisia, domnule primar!
- Primarul Mircea Romocea: Peste 50% din bugetul Năsăudului este alocat investiţiilor din fonduri europene, guvernemantale și de la bugetul local!
- Senatorul Ovidiu Florean (PNL): Proiectul bugetului de stat pe anul 2021, după principii liberale- investiții, reforme, creștere economică!
- Președintele Radu Moldovan: Sunt solidar cu colegii mei, cei 609 angajați ai DGASPC BN! Domnule Orban, vă solicit să asigurați salariile acestor oameni!
Comentarii
Centrul intermodal de transport nu-i decât o platforma de beton cocotata peste peroanele de tren si reprezintă o solutie complicată, costisitoare si inutilă cu atat mai mult cu cat activitatea feroviară in gara Bistrita este redusă la cateva trenuri de călători. Pe de alta parte nu se rezolva nici problema fluidizării circulatiei auto in zona garii. Dimpotriva, accesul pe platformă presupune construirea unor rampe care complică si mai mult circulatia, intrucat străzile din jurul gării sunt destul de inguste. De aceea, o solutie mai realista si posibil de realizat ar putea fi eliminarea tuturor liniilor secundare de manevra care ies din gara spre Unirea, astfel incat sa ramana doar linia principala care duce spre Bistrita Bargaului. Operatiunile de manevra feroviara ar putea fi mutate in partea de vest a garii prin construirea unui triaj intre pasarela veche si pasarela nouă. Dacă se muta si activitatea de transcontainer CFR din gara Bistrita, atunci platforma de beton devine absolut inutilă deoarece in locul ramas s-ar putea construi un sir de peroane pentru autogara, fara a mai fi nevoie de platforma suspendată. Astfel, gara Bistrita fiind cap de linie ar putea fi amenajata precum Gara de Nord din Bucuresti in care intră si ies doar trenurile de călători. Circulatia feroviară spre Bistrita Bargăului este extrem de redusă si prin urmare legatura intre strada Garii si Tarpiului s-ar putea realiza chiar si printr-o trecere la nivel.
Astfel, prin eliminarea liniilor de manevră s-ar putea deschide circulatia auto intre Strada Garii si Tarpiului prin trecere la nivel cu calea ferata peste o singura linie, la fel ca pe strada Cuza-Voda sau Ioan Slavici. De asemenea ar putea fi amenajata o trecere la nivel si in zona strazii Romană, ceea ce ar putea fluidiza si mai mult circulatia auto in zonă de o parte si de alta a căii ferate, fără a mai fi nevoie de platforma betonată.
Intr-adevăr Centrul intermodal de transport mai mult complică decât rezolvă problema fluentei circulatiei in zona gării si nu prea nu prea are rost o astfel de investitie inutilă. In schimb, atât Linia Verde de transport public cât si amenajarea pistelor de biciclete sunt investitii foarte necesare orasului Bistrita.
Totusi, in legatura cu Linia Verde de transport public intre Viişoara si Unirea, cu mijloace de transport în comun cu motor electric, hibrid sau cu normă de poluare redusă, este evident că traseul trebuie reconsiderat in sensul evitării centrului istoric al orasului, unde străzile sunt prea inguste si nu permit amenajarea unor benzi dedicate transportului public prevăzute cu alveole pentru statiile de autobuz. De aceea, de la Poșta veche traseul ar trebui deviat pe strada Gării până la bulevardul Republicii unde poate fi amenajate fără probleme benzi pentru Linia Verde de transport public, inclusiv statii de autobuz moderne de unde pasagerii pot ajunge usor in centru pe traseul pasajelor recent amenajate cu bani europeni. De asemenea din bulevardul Republicii traseul Liniei Verzi poate fi continuat in linie dreaptă pe strada 1 Decembrie si pe Calea Moldovei spre Unirea fără alte devieri .
Apoi, referitor la pistele de biciclete, Bistrița ar avea nevoie mai intâi de actualizarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) care este un document strategic de dezvoltare, complementar Planului Urbanistic General (PUG), având ca scop îmbunătăţirea accesibilităţii şi buna integrare a diferitelor moduri de mobilitate şi transport în oras. Această actualizare a PMUD este necesară in special pentru amenajarea pistelor de biciclete, ceea ce presupune o reconfigurare a retelei actuale de străzi. Astfel, mai multe străzi ar trebui să fie amenajate cu sens unic, pentru a face loc pistelor se biciclete si acolo unde se poate crearea unor locuri de parcare pe anumite portiuni ale strazilor. Pe de alta parte orasul Bistrița are avantajul de a fi de a fi străbătut pe lungime, de la un capăt la altul de râul cu acelasi nume. Prin urmare exista si posibilitatea amenajarii malurilor acestui curs de apa de la Unirea la Viisoara pentru a indeplini functiuni complexe. Una din cele mai importante amenajări ar putea fi o pistă de biciclete pe malul stâng al râului Bistrița.
Adaugă comentariu nou