Crin Pântea, noul director al Finanţelor BN: Prioritatea mea este întoarcerea către agentul economic
Chiar dacă instalarea s-a făcut departe de ochii presei, aşa cum face USL în ultimul timp, prima întâlnire a noului director al Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud cu presa a fost o întâlnire ce a durat peste 50 de minute, o întâlnire cu principalii şefi din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud. Ca exerciţiu de imagine a dat bine. În rest, s-a vorbit mult, s-au vorbit de toate. Unii nu au vorbit. Unii au vorbit prea tehnic.
Un lucru e sigur: Crin Pântea va duce o luptă şi cu valutiştii, printre alte lupte, şi vrea transparenţă între instituţie şi agent economic.
Crin Pântea: În acest mandat pe care eu l-am primit, prioritatea mea este întoarcerea cu faţa către agentul economic, adică relaţia cu agentul economic să fie una foarte strânsă şi felul în care noi păstrăm legătura cu agentul economic să fie una deschisă. Multă lume din mediu privat vede lumea agenţilor economici, a contribuabililor şi a celor bugetari, ca două lumi diferite. Nu ştiu cât de îndepărtate sunt aceste lumi, dar vom încerca împreună, să le apropiem, iar căile de comunicare să fie mai multe. Unde sunt minusuri, nu pot să vă spun după 10 zile de la instalarea în funcţie. Lucrăm la asta. Sunt pe site-ul ANAF-ului toate informaţiile necesare. Nu cred că cazul să intrăm într-o zonă tehnică şi să ajungem într-o conferinţă de presă să ne dăm lecţii despre proceduri şi fiscalitate. Nu cred că e cazul. Agenţii economici ştiu toate aceste informaţii, prin compartimentele de specialitate. Le ştiu până în cel mai mic detaliu. Staţi liniştiţi! Pentru că nu le respectă, le transpiră palma atunci când vin în finanţe, nu pentru altceva. Sunt foarte informaţii, modificări în regulamente care intervin astăzi. Până când ajung la ei, caută site-ului ANAF-ului, citesc specialiştii în cursuri, e foarte greu şi ei deja comit greşeala, iar informaţia ajunge foarte greu la ei, iar informaţia ajunge foarte greu. Aş vrea ca ei să fie mai preocupaţi. Mă voi gândi în ce fel, în ce metodă. E destul de greu ca informaţia să survină la timp.
De când a început valul schimbărilor vechilor cu noii oameni numiţi cu sprijin politic, toate deconcentratele au intrat în fibrilaţie. Puţine dintre ele, însă, stau bine din punct de vedere al cifrelor. Puţine dintre ele, probabil, vor sta bine din punct de vedere al cifrelor. Pentru că în România încă funcţionează în paralel, denumirile director şi manager. În halul în care sunt multe dintre instituţii, nu de directori este nevoie, ci de manageri. Dar managementul este o ştiinţă care nu se învaţă peste noapte, pe când directorii sunt numiţi fără a avea cunoştinţe de management. Crin Pântea are toate datele să fie mai mult manager, decât director. Dacă va reuşi, vom vedea. În schimbi, alţi colegi, colege, în special, sunt doar numiţi directori/directoare.
Adaugă comentariu nou