Cultură
|
Cea de-a XIII-a ediţie a Maialului bistriţean al maghiarilor a avut loc în acest sfârşit de săptămână la Bistriţa. Timp de două zile, cei interesaţi au putut admira pe pietonalul Liviu Rebreanu... |
Cu porţile larg deschise, Muzeul Grăniceresc din Năsăud, a primi o mulţime de vizitatori, dornici de a aprecia expoziţia unor creatori foarte bine inspiraţi, ce şi-au exprimat în lucrările lor... |
|
Consiliul Judeţean, Centrul Judeţean pentru Cultură, în parteneriat cu Truicart Events au vernisat, la Galeria Lina, expoziţia de pictură şi grafică "Between Emotions", ce va fi deschisă la Sinagoga... |
Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud, în colaborare cu Muzeul Ţării Oaşului şi Asociaţia artistică ART Bunavestire, găzduieşte expoziţia de artă contemporană ROGVAIV, girată de Uniunea Artiştilor... |
|
Complexul Muzeal Bistriţa a fost gazda unei seri mai inedite. Dorind să atragă tinerii spre această instituţie, directorul Alexandru Gavrilaş a gândit, în ultima vreme, o serie de activităţi care au... |
Am citit Anul şarpelui mai repede dacât aş fi dorit. L-am citit cu nerăbdarea unui adolescent şi l-am citit uşor, nepermis de uşor. M-am tras de mânecă de câteva ori de-a lungul lecturii spunându-mi... |
|
Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc” a fost gazda lansării, în premieră, a volumului “Plantele în mituri şi legende”, apărut în condiţii grafice deosebite la Editura Eikon, sub semnătura dr. Theodor... |
CONSILIUL JUDEŢEAN BISTRIŢA-NĂSĂUD
CENTRUL JUDEŢEAN PENTRU CULTURĂ BISTRIŢA-NĂSĂUD
vă invită la
RECITAL
Paris - Wien - Bucureşti
MARTI 28 mai 2013, ORA 20.00- SINAGOGA
In program:
Claude Debussy -... |
|
DUMINICĂ
26 MAI la emisiunea Corinei Chiriac - „ Să v-amintiţi duminica” – TV NAŢIONAL începând cu ora 1300 îi veţi putea vedea pe artiştii bistriţeni :
- Corul „ Appassionata”
- Teatrul „ Alexandru... |
Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc” oferă zilele acestea evenimente culturale deosebite, premergătoare punctului culminant al deschiderii oficiale. Aflat în cadrul „Zilelor inaugurării Bibliotecii... |
|
Concitadina noastră, scriitoatrea Vriginia Brănescu a fost premiată de Asociaţia Scriitorilor de Limbă Română Ontario şi Departamentul pentru Dezvoltare Culturală Vacncouver-Canada.
Volumul “Spre... |
Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud
Centrul Judeţean Pentru Cultură Bistriţa-Năsăud
prezintă
MARIA RĂDUCANU - CHRIS DAHLGREN
'Tango şi Romanţă' - 'Doina şi Fado'
Muzici de ici-colo în notă postmodernă... |
|
Dicţionarul Bibliologilor Români îşi propune să prezinte persoane şi personalităţi care activează în domeniul ştiinţelor informării şi comunicării, cu precădere în bibliologie. Autorii amplei lucrări... |
Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud şi Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc” Bistriţa-Năsăud organizează lansarea cărţii Plantele în mituri şi legende (Eikon, 2013) de dr. Theodor Echim. Vor prezenta:... |
|
Liceul de Arte "Corneliu Baba" vă invită joi, 23 mai 2013, orele 17.00 , să participaţi pe strada Dornei Nr. 1 la vernisajul expoziţiei MAGISTER 2013.
Vor fi expuse lucrările de atestat profesional a... |
Scriitoarea Elisabeta Luşcan şi-a lansat volumul de versuri „Punţi între gânduri” la Şcoala Gimnazială Nr 2 Leşu.
„ Această şcoală are farmecul ei aparte...este bine dotată, arată ca o şcoală din... |
|
Conjudeţeana nostră, Veronica Oşorheian, s-a aflat pentru câteva zile acasă, unde a lansat cele mai proaspete apariţii editorial: "Colocvial. Faţete ale binomului autor impact relaţional", „Traista... |
Apariţia unei antologii se constituie într-un eveniment aparte, ca o adunare de ape, faţă de venirea pe lume a altor cărţi, mai mici ca întindere, şi presupune, totodată, un efort mai mare de... |
|
O noapte albă, luminată de becurile şi tuburile de neon, din cadrul cunoscutei şi apreciatei instituţii din Bistriţa – Complexul Muzeal Bistriţa, care şi-a aşteptat şi primit, cu drag, un număr... |
Primăria Municipiului Bistrița
Societatea de Concerte Bistrița
Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud
și Centrul Cultural Municipal Bistrița
prezintă
marți 21 mai 2013, ora 20:00 la Sinagoga... |
|
Consiliul Judeţean Bistriţa – Năsăud
Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa – Năsăud
în parteneriat cu TRUICART EVENTS
Vă invită la deschiderea expoziţiei de pictură şi grafică "BETWEEN EMOTIONS".... |
* Uneori, printre frazele vreunei proze se strecoară (din slăbiciunea autorului, oare?), câte-un vers, câte-o poezie întreagă care, rupându-se de conţinut, pot deveni texte independente, aşa cum am... |
Pagini
Meniu principal
Ultimele stiri
Vin, 15:08
Șofer din Cormaia, prins băut la volan Cultura
În „ziarul politic independent” „România Nouă” (an. III, nr. 151, din 14 aprilie 1935), director...
Comentarii
Frumoasa familie Cornelia și Florentin Ardelean Archiudean aniversează Nunta de aur! Întru mulți și binecuvântați ani!
Rus Augustin -
Vin, 14:32
STIMATĂ ȘI APRECIATĂ DOAMNĂ CORNELIA
ONORATĂ FAMILIE ARCHIUDEAN
Capacitatea de a...
Frumoasa familie Cornelia și Florentin Ardelean Archiudean aniversează Nunta de aur! Întru mulți și binecuvântați ani!
Comnn Nastasia -
Joi, 14:26
La câți mai mulți ani..!!!
Să trăiți că ne trebuiti !!!
Prof. Ana Tătar de la Cristeștii Ciceului, la ceas aniversar
Olimpiu Nușfelean -
Joi, 09:39
La mulți ani cu sănătate doamnei profesor Ana Tătar, om și dascăl ce merită o nestinsă prețuire! Și...
Biblioteca „Citește pentru Tine” - la Centrul de Sănătate Mintală Bistrița
rasunetul -
Joi, 06:27
0 263 233 583 - Centrul de Sănătate Mintală
Profesorul Alexandru Tămășan, la șase săptămâni de la urcarea spre Cer
Tămășan Coralia Felicia -
Mie, 18:24
Oare cine a scris versurile,tot domnul Mititelu?
Aniversări
În zi de naștere, adresăm cele mai calde urări aniversare doamnei Dana Someșan, consilier superior la
La popas aniversar, gândurile noastre bune se îndreaptă către părintele Ioan Simion Cassian, preot paroh la Ciceu Poieni.
La popas aniversar, gândurile noastre se îndreaptă către doamna profesor Elena M.
In Memoriam
Sunt oameni a căror biografie poate fi povestită prin funcțiile pe care le-au avut, prin locurile în care au slujit și prin anii pe care i-au...











































