Cultură
|
Un grup de taiwanezi s-au aflat, ieri, în judeţul nostru pentru a asista la prezentarea celor mai frumoase obiceiuri de pe Valea Someşului. În buna relaţie pe care Centrul Judeţean pentru Cultură... |
Primăria şi Consiliul Local Telciu, împreună cu Centrul Judeţean pentru Cultură au organizat, în satul natal al vestitului ceteraş, o nouă ediţie a Festivalului „Ion Sabadâş”. Pe scena amenajată în... |
|
Vasile Băncilă spunea” Dimineaţa şi seara se amestecă lumina cu întunericul şi în unele momente ele se aseamănă, dar ce deosebire de sens! “ Am dat acest exemplu pentru a înţelege mai bine monografia... |
După un debut literar, cu vogă, în 2001, cu cartea „Emil Cioran, psihanaliza adolescenţei”, semnat împreună cu Liliana Buta, volum bilingv, respectivă în limbile română-franceză, apărut la Editura „... |
|
La Festivalul Interetnic ce s-a organizat la Bistriţa de către Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, comunitatea albaneză a surprins atât prin partea artistică, cât şi prin standurile cu... |
Doctor în ştiinţe inginereşti, dar şi un împătimit al artei, Ioan Ganea Christu îşi aşază gândurile trăite încă din copilărie în volumul „De-ale mele, de-a valma”, editat cu sprijinul Ligii... |
|
Absolventă a Facultăţii de Teologie, Moni Stănilă propune, prin intermediul Editurii Charmides, o întâlnire cu poezia văzută din unghiul post-modernismului, prin intermediul volumului de versuri „... |
Criticul Alex Ștefănescu a postat pe Internet: ”Printre voi se află un tînăr scriitor genial. Vreau să-l descopăr. Ajutaţi-mă! Vă promit că toate textele vor fi citite şi vor primi răspuns. Adresa... |
|
Nevoia unei argumentări cât mai reale a faptelor şi evenimentelor contemporane, i-a determinat pe istorici şi sociologi să se confrunte cu o nouă formă de aflarea adevărului, numită ,,istoria orală... |
Motto:
Fiecare muncă are rostul ei,
cunoscut doar de cel care o slujeşte zi de zi.
Olimpiu NUŞFELEAN
Scriu mai departe gândurile ce mi-au venit în minte în timp ce am citit cartea UN OM FĂRĂ... |
|
La Editura Gens Latina din Alba Iulia, sub coordonarea directorului general Virgil Şerbu Cisteianu, a apărut antologia de versuri „Eu scriu” din colecţia revistei „Gând Românesc”. Antologia adună... |
Când sufletul îţi ajunge la marginea lumii descoperă vibraţii puternice care mai apoi pot fi aşezate într-o tainică lucrare, spre bucuria ideilor stelare. Scriitorul George Baciu aduce, în volumul „... |
|
Regretatul scriitor Mircea Tudose ne aduce, de dincolo de zări, bucuria întâlnirii cu poezia, prin intermediul volumului „Povara unei mari iubiri”, o antologie în care sunt cuprinse versuri din... |
Cartea Simonei Maria Pop, Vârstele devenirii s-a născut ca o consecinţă firească unor minuţioase cercetări făcute în arhivele CNSAS sau în arhiva personală a lui Marino, cu înlesnirea doamnei Lidia... |
|
M-am bucurat să aflu zilele acestea în localitatea Izvrul Mureşului din judeţul Harghita va avea loc un eveniment deosebit şi unic în felul său care va reuni membri a comunităţilor româneşti din... |
„Drumul lung spre Cimitirul Vesel” este genericul sub care Grigore Leşe şi invitaţii lui, vor cânta pe muzica lui Shaun Davey. Vor fi prezenţi 120 de artişti, cu ateliere de olărit, dans, muzică... |
|
Tabăra Internaţională de fotografie "Şcoala de la Bistriţa", organizată de Fundaţia Culturală Societatea de Concerte a ajuns la a X-a ediţie.
|
Publicaţia Citadela de la Satu Mare, coordonată de scriitorul Aurel Pop, debutează în numărul de vară cu editorialul „Un joc neterminat”, semnat de Felicia Pop, în care se vorbeşte despre literatura... |
|
Peste oraşul florilor răsare curcubeul cuvintelor. Grădina edenului îşi deschide porţile. Sunteţi invitaţi să vă stâmpăraţi setea de frumos în apa vie a slovelor, unde “Rezonanţe acute” se aud din... |
Revistă Climate literare, ce are ca director fondator pe Ion Iancu Vale prezintă în numărul de vară o adevărată pleiadă de frumuseţe culturală. Din biblioteca revistei amintim volumul “Consteleţia... |
|
Lecturând poemul Veronicăi Oşorheian, Fata pădurii, gândul mi-a fugit pe dată la poezia eminesciană de inspiraţie folclorică, întâlnindu-se, înainte de toate, de bună seamă, cu poemul Călin (file din... |
I. Perioada prefilatelică: 1775-1867
a)Oficii poştale
În urma tratatului de la Kuciuk-Kainargi din 10/12 iul. 1774, Turcia este obligată să cedeze Rusiei mari privilegii în Principatele Române. Ca... |
Pagini
Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
„Foaia enciclopedică literară lunară” „Revista ilustrată...
Comentarii
PRO-VERBE: Numai lucrurile simple nu dezamăgesc niciodată
Leon Pintea -
Dum, 19:10
Din cate stiu "metoda" se practica si in fosta RDG/Republica Democrata Germana in noile cartierele...
Sanda Alina Vișan, director executiv al Casei Județene de Pensii Bistrița-Năsăud: Pensia, pe înțelesul tuturor
victor Stir -
Joi, 22:59
O emisiune foarte clară, folositoare! Felicitări, doamnelor!
Șase decenii de la absolvirea Facultății de Litere a UBB. Cum cerne vremea: 232, 114, 82...16
prof. Vasile G -
Joi, 18:21
În poză, de la dreapta (privirii) spre stânga: Vasile Cotor, Vasile Igna, Nicolae Prelipceanu,...
Șase decenii de la absolvirea Facultății de Litere a UBB. Cum cerne vremea: 232, 114, 82...16
prof. Vasile G -
Joi, 17:17
Mulțumiri, domnule Director MM, pentru excelenta și surprinzătoarea dv. contribuție editorială.
Unele povești nu se scriu în cărți. Se scriu în vieți
Rus Augustin -
Joi, 14:59
„Lăsați bătrânii să vorbească / Să spună lumii tot ce vor / Trecutul lor este-o poveste / De...
Aniversări
Ioan Cira, primarul comunei Monor, aniversează astăzi împlinirea unei frumoase vârste.
La popas aniversar, adresăm sincere urări aniversare domnului profesor Ovidiu Boca, directorul Liceului Tehnologic "Ion Căian Românul" din Căianu Mic.
Sănătate, bucurii alături de cei dragi, împliniri personale și profesionale, îi transmitem în zi de naştere, doamnei FLORINA-CODRUŢA MARGA, consilier...






































