Cultură
|
Cercetătorii Ioan Bolovan, Adrian Onofreiu şi Viorel Rus scot la lumină cele mai importante contribuţii de demografie istorică ale anului 1869, printr-un studiu amplu, apărut la Editura Argonaut.
|
Cu ocazia sărbătorilor în cinstea limbii române bistriţeanul Florin I. Bojor, preşedintele Asociaţiei Casa Românească din Spania, a fost prezent la Chişinău. Gazda manifestărilor a fost Raisa Vieru,... |
|
Ansamblul "Balada" pleacă în această seară la ample manifestări ce se vor derula în Ungaria şi Cehia. În Dolniloma din Republica Cehă va avea loc unul dintre cele mai importante festivaluri.... |
Privind în urmă, îmi dau seama cât de multe se schimbă pe lumea aceasta. Oamenii, casele, muzica, iarba, cerul, chiar şi gândurile. Pe măsură ce îmbătrânesc, preţuiesc tot mai mult familia. În casă... |
|
Structurate în maniera reportajului,prozele scurte ale lui Menuţ Maximinian din volumul"Pe aripa cerului",ed.Karuna,Bistriţa,aşezate într-un veritabil puzle,construiesc un univers de buzunar în care... |
Momentele cheie care au marcat istoria noastră ,dar şi cea a Europei secolului XX sunt cunoscute sub numele de,, gulag’’ şi ,, holocaust’’.Aceste duă noţiuni se află în atenţia cercetătorilor care... |
|
S-a născut la data de 6 septembrie 1923, în localitatea Rebrişoara, judeţul Bistriţa Năsăud, acolo unde va absolvi cursurile Şcolii primare, în fiecare an cu premiul I. Îşi continuă studiile la... |
În premieră în judeţul nostru a fost editată o carte ce vorbeşte prin fotografii despre lumea satului. Volumul-album „Chiraleşul în imagini”, conceput de jurnalistul Traian Săsărman şi teologul Sabin... |
|
Absolvent al Facultăţii de Filologie din Tirana, Marius Dobrescu adună gândurile comunităţii albaneze din România în volumul „Drumul speranţei”, apărut la Editura Privirea a Asociaţiei Liga... |
Am fost plăcut surprins când am citit poeziile elevei Manuela Mititean.
Născută în comuna Şieu-Măgheruş, judeţul Bistriţa-Năsăud, în zodia Balanţei, a debutat cu poezia „Fior violent” în revista „... |
|
Cartea „Vremea sintagmelor”, apărută recent la Editura Karuna, cu extraordinare posibilităţi de cuprindere ca suprafeţe de spirit şi emoţie, este o respectuoasă amintire a adevărului, că autorul... |
Aşa cum am precizat multor autori la telefon sau pe mail, cele două antologii vor avea fiecare câte 2 secţiuni: una ce va cuprinde autori consacraţi şi alta ce va cuprinde autori slab mediatizaţi sau... |
|
Vom reveni la sfârşitul fiecărei săptămâni cu alte ştiri privind derularea acestui proiect.
1.Grupul Consultativ care va selecta şi va aproba materialele pentru tipărire are următoarea componenţă... |
Numărul dublu pe iunie-iulie al revistei „Gând românesc”, editată de Asociaţia Culturală Gând românesc – gând european şi Editura Gens Latina din Alba Iulia, a cărui preşedinte este Virgil Şerbu... |
|
A patra carte a poetului Vasile Dâncu, finanţată de cele trei milioane de albine din stupii proprii, a apărut la Editura Eikon. „Slove rurale” este genericul sub care runcanul Vasile Dâncu adună... |
Profesoara de limba şi literatura franceză, Sonia Elvireanu, editează, la Gens Latina, Editura Asociaţiei Culturale Gând românesc – gând european, ce are ca director general pe Virgil Şerbu Cisteianu... |
|
În lucrarea de la examenul de bacalaureat, la limba română, în 1884, cu tema „Petru Maior, schiţă biografică şi literară”, George Coşbuc scria, în partea introductivă: „În zilele bătrâne se înălţau... |
Anii 2009- 2010 nu vreau să-i uit şi n-o să-i uit niciodată. Sunt convins, la fel cum sunt convins că nu regret ce s-a-ntâmplat. Amintirile erup ca pojarul din memorie, fragmente de imagini şi de... |
|
CÂND PASĂREA, PORUMB VISEAZĂ
(Sonet)
Când pasărea , porumb visează
Românii-s visători de mămăligă
Însă, GUVERNUL Boc, ne tot intrigă
Când leafa noastră, ne-o tot micşorează
Însă românii, ar... |
CAP.I. PREGĂTIRI DE ADMITERE
Dacă a fost cândva în lume, cu adevarat, un doctor fără voie, care a inspirat scoaterea celebrei piese de teatru, cu acelaşi nume, facându-l celebru şi pe marele... |
|
M-am gândit mult până să scriu despre durerea care m-a ţintuit la neputinţă de
aproape doi ani,respectiv pe data 1 noiembrie 2008,dată când boala s-a cuibărit în genunchiul meu drept, în timp ce... |
Născut 20.11.1966, Luduş
Părinţii: Gheorghe – revizor ace, decedat; Ida – ţărancă, pensionară
Şcoala generală I-VIII – Şcoala Generală Cecălaca
Liceul: Liceul Militar „Dimitrie Cantemir” Breaza,... |
Pagini
Meniu principal
Ultimele stiri
Mie, 15:45
Breviar ASTRA – septembrie 2026 Mie, 14:36
Un bărbat din Cireșoaia a fost reținut, după ce a fost prins conducând cu permisul anulat Mie, 14:33
Bistrițeancă agresată de soț, pe fondul unor neînțelegeri ! Dosar penal pentru violență domestică Cultura
„Foaia enciclopedică literară lunară”, „Revista ilustrată” (an. I, nr. 9, din septembrie 1898), ce...
Comentarii
Părintele Radu Roșu: Sufletul - temnița mea!
Maria -
Mie, 15:07
Mulțumim cu respect!!
Prof. Augustin Rus: Întrebări și constatări
Frunza Raluca -
Mie, 08:30
Să -mi "beu" cafeaua citind aceste rânduri, dimineața devine mai plăcutà!Spor în toate!
La mulți ani domnului primar Ioan Cira de la Monor!
Archiudean Florentin -
Mar, 21:18
La mulţi ani cu bucurie si cu sănătate unui OM ADEVARAT!!
PRO-VERBE: Numai lucrurile simple nu dezamăgesc niciodată
Leon Pintea -
Dum, 19:10
Din cate stiu "metoda" se practica si in fosta RDG/Republica Democrata Germana in noile cartierele...
Sanda Alina Vișan, director executiv al Casei Județene de Pensii Bistrița-Năsăud: Pensia, pe înțelesul tuturor
victor Stir -
Joi, 22:59
O emisiune foarte clară, folositoare! Felicitări, doamnelor!
Aniversări
În zi de naştere, îi urăm dr. vet.
Este o zi specială pentru prof. Raluca Baciu, directorul Liceului Tehnologic Lechinţa.
Ioan Cira, primarul comunei Monor, aniversează astăzi împlinirea unei frumoase vârste.





































