Monografia -oglindă a spiritului creator

Vasile Băncilă spunea” Dimineaţa şi seara se amestecă lumina cu întunericul şi în unele momente ele se aseamănă, dar ce deosebire de sens! “ Am dat acest exemplu pentru a înţelege mai bine monografia harnicului scriitor Menuţ Maximinian ”Cornel Pop şi rugăciunea cântată “, apărută la editura EIKON, Cluj-Napoca, 2010.

Cu iubire de OM şi dragoste pentru faptele lui autorul îşi pune talentul în slujba oglindirii vieţii profesorului Arhidiacon Cornel Pop, cel care “este întruchiparea artei divine, venite pe pământ pentru a ne dărui din preaplinul sufletului său şi nouă, tuturor “.

Cartea structurată în zece capitole, precum cele”Zece porunci “, (nu întâmplător s-a ales numărul acesta), începe precum o dimineaţă cu lumina care dezvăluie penumbrele, fiindcă lumina înserării le prelungesc, le accentuează. Cu o prefaţă de Preot Ioan Pintea, monografia se deschide ca un cerc, început la o interferenţă culturală a Ardealulu cu Maramureşul, urmărind evoluţia unei personalităţi din sânul Bisericii Ortodoxe Române, “Pe firul muzicii “, cu numele de mirean Cornel Pop, stabilit la Bistriţa, burg cu tradiţie în fapte culturale, devenind aici profesor şi Arhimadrid la mândra Categrală Ortodoxă de pe strada Odobescu, unde conduce Corala “Andrei Mureşanu “. Arhidiaconul Cornel Pop şi-a contopit sufletul cu zecile de suflete din această corală şi ascultătorii ei care sub bagheta acestuia fac să vibreze sufletele enoriaşilor precum harfele sub degetele nevăzute ale heruvinilor.

Convorbirile avute de Menuţ Maximinian cu Arhidiaconul Cornel Pop au dezvăluit multe necazuri, dar şi bucurii, şi întoteauna înţelepciunea şi evlavia l-au făcut să se ridice deasupra acestora. Cornel Pop de-a lungul timpului, desfăşurat ca un caier, a armonizat şi prelucrat compoziţii laice, pentru coruri, dar, aşa cum specifică autorul, a pus pe note colinde, cântece de strană şi chiar prelucrări folclorice.

Biografia profesorului Cornel Pop este bogată în activităţi culturale şi mai ales religioase. Sufletul acestuia este ca o plantă ce a răsărit din pământul sufletesc al neamului nostru. Chiar dacă are la tâmple chioceii vârstei înţelepţilor, sufletul şi inima profesorului şi preotului este mereu tânără, iar fruntea constant vizionară. El are judecata gravităţii şi o încredere superioară în rolul religiei în educaţia mirenilor. El poartă cu el nobleţea morală a profeticilor şi cărturarilor ardeleni, înverşunarea transilvană a meditaţiei, gustul pentru reflecţia gravă şi nostalgia marilor mituri culturale, purtând în inimă şi suflet adevărurile biblice. El suferă alături de semenii păstoriţi şi această stare întotdeauna conduce spre cunoaştere, aşa cum spuea Emil Cioran.(“ A suferi înseamnă a produce cunoaştere “ ).

Arhidiaconul de astzi a cunoscut orânduielile bisericeşti de la bunicul său, din partea tatălui, Pop Dumitru care a fost diac de biserică. Erau vremuri grele când maşina securităţii umbla peste tot în zonă arestând oameni nevinovaţi, sub diferite pretexte politice inventate. Având cinci fraţi, Cornel fiind cel mai mare, toţi au ajuns, prin învăţătură şi cu dragoste de Dumnezeu, intelectuali care şi-au pus toată dăruirea în slujba comunităţilor unde trăiesc.

Realizările corului condus de prof.Arhidiacon Cornel Pop sunt cunoscute atât în ţară cât şi peste hotare. El a fost ascultat cu evlavie de credincioşii din mai toate oraşele ardelene, inclusive la Chişinău, la biserica de lângă parlament.

Cercul se închide cu fotografii inedite din viaţa şi activitatea acestui iubitor de Dumnezeu şi armonie, inclusiv cu aprecieri făcute de Preot Alexandru Vidican, Protopop Protopopiatul Ortodox Bistriţa, Preot Liviu Şugar, Preot Ştefan Borodi, Valeria Peter Predescu, Cornelia Ardelean Archiudean, Alexandru Pugna, Pr.prof. Nicolae Feier, prof.dr.Dorel Cosma, prof.Ioan Seni, Alexandru Câţcăuan, prof.Ştefan Pop. Cântecele corului condus de Cornel Pop nu sunt numai poezie şi nici o suită de imagini policolor. Armonia fiind precum nuanţele culorilor dintr-un tablou de Grigorescu. Nu este nici o simplă suită muzicală de gânduri. Cursul râului poate căpăta un număr nelimitat de forme.Izvorul, asemeni vieţii acestui Om , este întotdeauna unul singur: Ceva ce seamănă cu lacrima. Un citat ce i se potriveşte autorului, dar şi personajului acestei cărţi:”Cu cât mă aflu mai departe, în timp, de trecut, cu atât sunt mai aproape de el sentimental. “( Constantin Tsatsos ), închide cercul de care vorbeam, iar faptele viitoare atât ale lui Cornel Pop şi ale lui Menuţ Maximinian vor încăpea în acest cerc aşa cum încap multitudinile de spiţe în aria unei roţi.

Lucrarea este scrisă cu talent, dar şi cu pana inimii înmuiată în “cerneala “ roşie a sufletului. Menuţ Maximinian ca scriitor şi mai ales ca jurnalist, este sedus de personalităţile ce fac istorie într-o zonă istorică, având întotdeauna vocaţia profetică ce reverberează pe aceeaşi lungime de undă cu talentul său.

Al.Florin ŢENE