Cumetria hasului de treflă

1.Mezelianţa politică a haitei portocalii cu partida „Hasul de treflă” pare a fi cea mai disperată atitudine politică. S-au gătat alianţele, s-au topit resursele şi nu-i mai bagă în seamă niciun partid serios. Un nou slogan se va face auzit cât de curând: „după Cluj, Braşovul/ după noi potopul!”

În urma preconizatei alianţe nu ni s-a precizat ce va fi ţara: imperiu mondial, regat cu turnuleţe sau cumetrie prezidenţial-mondială???

Iubirea de arginţi (forinţi) este premiza dezumanizării.

2.Dacă instigarea la „nesupunere civică” se traduce prin „mobilizarea la votare” (?) a celor din KOVASNOVO ( oare în ce limbă înseamnă asta?), atunci sula-i subprefectură şi cuc-i pupăză! Exacerbarea neorevanşardismului combinată cu acţiuni ale unor grupuri teroriste neautohtone (afişau şi strigau cunoscuta lozincă lansată cândva de către propaganda iredentistă: „suntem aici!”), în sfânta zi naţională a românilor, nu-i altceva decât consecinţa venalităţii, egoismului şi trădării (vânzarea graiului străbun pe calea „legii” învăţământului tot trădare se cheamă) portocalii – revensarde. Iar trădarea este cea mai mârşavă formă de manifestare a mercantilismului, care începe cu IUDA şi sfârşeşte… nu sfârşeşte!

Politica struţului cu capul în nisip chiar când din enclava Kovasnovo plecau tocmai la Bruxelles trei „ambasadori” (oare de ce nu li s-a ridicat definitiv sfânta cetăţenie română?) reprezintă de fapt violarea Constituţiei (bună, rea, cum este aceasta). Se zvoneşte că şi PĂRŢILE urmează să devină enclavă etnică (era să zic judeţ… etnic).

„Istoria i-a obligat pe românii transilvăneni să lupte pentru păstrarea sufletului strămoşesc şi a fiinţei lor naţionale” (Apud: Raoul Şorban, Fantasma Imperiului Ungar şi Casa Europei, Ed. Globus, Bucureşti, 1990, p. 60). Ba, unii dintre noi, numiţi „pensionari nesimţiţi”, chiar am jurat să apărăm ţara.

3.Se vede treaba că cineva nu poate pricepe (i-o fi lipsind organul cu care să.) că pensia este DATORIA pe care statul musai s-o plătească celui de la care a împrumutat (fără a cere); pensionarul este creditorul, iar statul debitorul – acesta este raportul dintre stat şi pensionar.

Cine-l lămureşte şi pe ăl mic cum că guvernele care vin şi pleacă îşi pasează tacit această „datorie perpetuă”; tocmai această datorie face ca pensionarul să nu fie un biet „asistat” cu turnuleţe şi merţan, ci creditorul statului!

Când îl auzi bătând din gură

constaţi că-n mintea sa pitică

- dată să-i fie lui măsură –

Chiar veşnicia este… mică.

„pensionar nesimţit” cu drept de vot: Mihai Lucian Valea