CURTEA CONSTITUŢIONALĂ DEZAMĂGEŞTE

Până acum vedeam ţările occidentale ca model de urmat în materie de sistem constituţional şi regim al drepturilor omului. Însă nouă judecători ai Curţii Constituţionale au descoperit şi ne-au arătat că aceste state europene plus SUA sunt cu mult în urma României la acest capitol. Au afirmat aceasta foarte limpede, în avizul consultativ dat propunerii de revizuire a Constituţiei.

Proiectul prevede ca viitorul Consiliu Superior al Magistraturii să aibă 6 membri numiţi de autorităţile publice [Parlament şi Preşedenţie] şi 10 membri aleşi de magistraţi. Raportul actual est de 2 la 14. Curtea Constituţională a avizat negativ acest punct, pe temei că astfel s-ar încălca independenţa justiţiei. Dacă ar fi aşa cum ne spune Curtea, atunci ţările occidentale stau groaznic la capitolul independenţei justiţiei, vai de mama lor. Nici nu mai vrem să le arătăm pe cele la care nu există nici măcar o instituţie similară, funcţiile ei fiind în sarcina directă a instituţiilor alese, sau chiar a publicului. Iar pe cele care încearcă palid să ne copieze sistemul, lucrurile stau foarte rău, săraca independenţă a justiţiei lor, în Italia, de pildă, raportul între magistraţi şi nemagistraţi în Consiliul Superior al Magistraturii este 1 la 2, similar cu cel propus la noi de preşedinte, în Franţa raportul este de 1 la 1, la fel şi în Belgia.

În ceea ce priveşte prezumara averii, în Constituţia actuală, ca fiind licită, dispare conform proiectului. Şi această modificare a fost avizată negativ de Curte deoarece „are ca efect suprimarea unei garanţii a dreptului de proprietate.” Ori, este un fapt uşor de verificat, că nu găsim prevederi similare în Constituţiile europene. Sărmanii cetăţeni germani, olandezi, englezi, cât au ei de suferit pentru că la ei dreptul de proprietate are de suferit, nu ca la noi, democraţii! Este a doua tentativă eşuată de a modifica o Constituţie care acordă garanţii suplimentare infractorilor. Domnul Iliescu, Iorgovan şi ceilalţi corifei socialişti au gândit la extrem de importantul capitol al proprietăţii, o Constituţie care să poată garanta viitoarele furturi. De aceea au introdus în Constituţia din 1991, prevederea unică în Constituţiile din Europa, conform căreia caracterul licit al dobândirii proprietăţii se prezumă.

Problema cheie în România este imposibilitatea confiscării averilor provenite din infracţiuni. De exemplu, am prins un interlop, traficant de droguri. N-a lucrat niciodată, n-a plătit impozite, are în schimb patru vile şi şase maşini de lux. Nu poţi să-i confişti nimic, deoarece Constituţia României „prezumă caracterul licit al dobândirii.” În ţara noastră este scandalos faptul că, chiar şi atunci când justiţia penală îşi face datoria şi condamnă, avem situaţia în care, raportând durata de încarcerare cu averea făcută la modul infracţional, reiese că a fura în stil mare este cea mai rentabilă ocupaţie din ţara noastră, ocupaţie protejată constituţional. Spre uimirea CSM şi a CC avem deja decizii CEDO care admit că „procedura confiscării extinse, cu răsturnarea sarcinii probei, utilizată de britanici, respectă drepturile fundamentale”, iar americanii urmăresc proprietatea atunci când au de-a face cu infracţiuni şi confiscă rapid dacă n-ai acte doveditoare. Aşadar motivarea CCR este penibilă, Curtea decizând să rămânem la Constituţia domnului Ion Iliescu din 1991.

Curtea Constituţională nu este de acord nici cu eliminarea imunităţii parlamentare şi ministeriale, pentru că ar fi echivalentă cu „suprimarea unui drept fundamental al persoanei care ocupă o demnitate publică.” Incredibil! Nu doar că nu sunt, dar drepturile fundamentale nu pot fi recunoscute unei „persoane care ocupă o demnitate publică”, aşa cum nu pot fi recunoscute nici unei alte subcategorii. Drepturile fundamentale sunt universale, sunt universale în Constituţia noastră, recunoscute doar „cetăţenilor”, sunt universale în Constituţiile tuturor statelor civilizate, sunt universale şi în Convenţia semnată de România, care vorbeşte în titlu despre „drepturile omului”, nu ale bugetarului, demnitarului, magistratului.

Cu asemenea decizii şi motivaţii, Curtea Constituţională Română oferă spaţii mari de manevră pentru făuritorii infractori ai marilor averi, pierzându-şi astfel o bună parte a credibilităţii pe care o mai are.