Dacă poţi, nu mă uita, a scris soldatul Matei Mureșan din Cociu, de pe front, nevestei sale

O să-ncep povestea tristă a prietenului şi consăteanului meu Mihai Mureşan. Eram colegi în clasele I-VII la Beclean, apoi VIII-XII la liceul din Năsăud, şi în tot acest timp eram marcat de tragedia ce o trăiau zilnic el şi mama lui, lăsaţi orfan şi văduvă, în urma morţii tatălui şi soţului pe câmpul de luptă din al doilea Război Mondial. Lelea Viorica, mama lui Mihai, şi-a aşteptat soţul să se reîntoarcă acasă, până la moartea sa survenită anul trecut, la vârsta de 91 ani.

Deşi era o femeie tânără şi frumoasă, ea nu s-a recăsătorit, aşteptându-şi cu drag soţul să revină acasă din străinătăţi, în satul lui de baştină, Cociu, comuna Şintereag, judeţul Bistriţa-Năsăud. Se auzea prin satele vecine, imediat după încheierea războiului, că în cutare localitate s-au reîntors acasă tinerii plecaţi pe front, dar Mureşan Matei, tatăl lui Mihai, nu s-a mai reîntors niciodată. Au rămas doar cele 16 scrisori trimise din Ungaria şi Rusia, de el acasă, la nevasta lui dragă pe care a părăsit-o imediat după căsătorie, la vârsta de 21 ani. Un scris frumos, îngrijit, inteligent, plin de simţire ocupă albul hârtiei pe care sunt redate scene din viaţa lui de soldat şi de amintiri de acasă.

La un moment dat scrie că i-ar fi necesare nişte slănină şi un piaptăn pentru păr şi că el şi camarazii lui români nu au voie să scrie scrisori acasă în limba română, numai ungureşte. Mai zice să nu-i fie trimis tutun, numai foiţă şi chibrite. Un camarad din Malin, de origine maghiară, îi scrie scrisorile în ungureşte pentru a fi trimise acasă, la Cociu, judeţul Szolnok-Dăbâca, cum se numea atunci Bistriţa-Năsăud. Unele scrisori au sosit la adresă aduse de camarazii care veneau în concediu sau pe alte căi. În acele vremuri, Ardealul de Nord era vremelnic ocupat de Ungaria horthystă. Tânărul Matei Mureşan a fost încorporat şi dus la o unitate militară din localitatea Losonc. De aici, trimis pe frontul de răsărit, la 4 km. distanţă de Cotul Donului, unde intră pentru prima dată în contact cu grozăviile războiului.

,,Dragii mei – scrie el-  eu vam rugat de fotografii  (e vorba de fotografiile făcute acasă, la despărţire, care urmau să-i fie trimise în cazarmă n.n.), şi am şi primit dar să iertaţi că nu vă pot trimite căci aicea unde suntem nu ie nimeni în fotografie. Aici nu vezi decât sate stricate şi morminte de soldaţi. Iară vă rog sămi scrieţi cărţi ( scrisori n.n.) cât de multe şi să spuie şi Tata şi Mama barămi  două cuvinte acolo în carte dacă ei nu ştiu să scrie. Căci ar fi ca şi cum aş vorbi eu cu toţi.”

Vestea naşterii copilului său, Mihai l-a ajuns pe front şi nu l-a cunoscut niciodată. Nu se ştie unde a murit, unde a fost îngropat. De fapt la acea dată, nu se ştia dacă a murit, căci a fost trecut la capitolul ,,dispăruţi”. Certificatul de moarte a fost eliberat în anul 1952, când se ştia sigur că Matei e dispărut pentru totdeauna. Reproducem mai jos trei scrisori ale soldatului Matei Mureşan, din care se pot deduce greutăţile  războiului, drama unui om foarte tânăr, aproape un copil, luat de acasă şi dus pentru totdeauna. În prima scrisoare trimisă dintr-o cazarmă din localitatea Losonc, el scrie cu mare delicateţe, o suvenire adresată soţiei lui, Viorica, prin care o roagă printr-un vers memorabil: Dacă poţi, nu mă uita. Reproducem integral textul. Luându-ne după ştampila din dreapta sus a cărţii poştale, cu inscripţia Losonc, putem deduce că încă nu se luase drastica măsură de interzicere a scrisorilor în limba română.

Suvenire

Câte flori sunt pe câmpie

                                                          Toate strânse-n urma ta.

                                                          Şi te rog eu cu iubire

                                                          Dacă poţi, nu mă uita.

                                                          Printre flori şi viorele

                                                          Să-ţi fie cărarea ta,

                                                          Zile multe, fericite

                                                          Îţi doresc, nu mă uita!

                                                        Niciodată trandafirii

                                                        Mai frumos nu înfloresc,

                                                        Ca atunci când două inimi

                                                        Laolaltă se-ntâlnesc.

                                                        Zilele de despărţire

                                                        N-o să ni se pară mult.

                                                        Eu îţi las ca amintire

                                                        Numele şi te sărut.

Mureşan Matei

21/6-1942, Losonc.

În a doua scrisoare Matei se  interesează de hainele civile pe care el le-a trimis acasă după îmbrăcarea ţinutei militare, întrebându-i pe destinatari dacă au intrat în posesia banilor pentru zilele lucrate de el la calea ferată (ştrec), înainte de a fi încorporat. Din scrisori se desprinde drama unui tânăr luat de acasă şi înstrăinat, pe care dorul de părinţi, nevastă, fraţi îl roade. El scrie  că a primit pachetele trimise de acasă, dar unele referiri nu sunt clare. Vorbeşte despre un camarad, Ion, care s-a dus cu caii 200 km. distanţă pentru ca aceştia să fie  hrăniţi cu fân. E vorba de caii cu care era dotată armata în acele vremuri, ei fiind utilizaţi la diferite transporturi. În lipsa camaradului plecat cu caii, acesta a primit un pachet care i-a fost trimis de către Matei la noua lui destinaţie. Ar vrea să ştie mai multe despre Liviu şi Alexandru, Vasilică, Mitru şi Toader, de loc din Cociu, care au fost şi ei încorporaţi, pe unde sunt, dacă au scris şi ei acasă. Se interesează de nănaşi şi socri, fraţi, de tot ce mai e nou prin sat. La un moment dat el scrie: ,,Eu rog pe cine va citi această carte să le spuie ( nănaşilor, socrilor n.n.) să-mi trimită cărţi căci eu cu tot dragul leaş trimite dar nui slobod să scriem numai Ungureşte. Căci eu această carte o trimit pe un ungur care pleacă în conced.” Reproducem alăturat fotografiile facsimile ale celei de-a  doua şi a treia scrisori, cea mai lungă, din care n-am înţeles toate cuvintele, lăsând la latitudinea cititorului aprofundarea textului şi înţelegerea, explicitarea  lui. Ultimele rânduri ale ultimei scrisori ce o reproducem afirmă: ,,Eu sunt într-un sat cu numele Sagani, lângă Don,  4 km.” Asta înseamnă că din Ungaria tânărul Matei a fost dus pe frontul de Răsărit, atunci când Ungaria horthystă a intrat şi ea în război contra Rusiei alături de Germania şi România. Alte scrisori trimise acasă de aici nu le avem la dispoziţie pentru a reîntregi traseul şi dimensiunile dramei tânărului. În total au fost 16 scrisori, aşa cum îi spunea Mihai, dar ele au fost date unui redactor de la un cotidian bistriţean care le-a risipit, neştiind că are în mână o comoară.