Dan Popescu: Vine Crăciunul, vine Naşterea Domnului din Fecioara, vine Întruparea Sa

Fecioara Maria este subiectul care în numele naturii umane răspunde chenozei divine, a doua persoană a Sfintei Treimi îmbracă natura noastră, ne vorbeşte prin umanitate, Persoanei divine îi răspunde tot o persoană şi nu natura, acea persoană reprezentând natura umană în maxima ei capacitate de dăruire şi primire, femeia în destinaţia ei este iubire şi smerenie care se deschide primeşte şi creşte cu grijă darul primit. Ontologic, femeia este asemenea bărbatului, este de esenţă egală cu el. Iisus Hristos este Dumnezeu desăvârşit şi om desăvârşit însă nu-şi creează o natură nouă, ci îşi ia umanitatea în plentitudinea ei din Fecioara Maria, primeşte existenţa umană din ea, Dumnezeu, ca orice adevăr divin, este primit şi rodeşte dintr-o inimă neprihănită, de fecioară, şi de aici avem şi existenţa unui fel de asceză în orice nevoinţă duhovnicească, Fecioara singură poartă în ea misterul jertfei curate, perfecte, Fecioara rămâne în integritatea ei neatinsă, sub lucrarea Sfântului Duh, însă, concomitent, ea ,,odrăsleşte,, pe Dumnezeu, Fecioara naşte, creştinismul venerează nu simplu fecioria, ci fecioria care ,,naşte,, care rodeşte pe Fecioara. Mamă, fecioria nu este un ideal în sine, ci este un instrument perfect, o ofrandă curată sub acţiunea harului, Fecioara Maria îşi află sensul fecioriei nu în fericirea pură, ci ca ofranda cea mai pură care se va sfinţi născând pe Dumnezeu. Castitatea, asceza, îşi au sensul doar dacă sunt în serviciul unor valori spirituale, în serviciul binelui comun, al adevărului, jertfa se justifică doar dacă este rodnică, o iubire neîntrupată, platonică, nu are justificare în creştinism, revelaţia creştină nu omagiază fericirea neroditoare în nici un fel pentru ea însăşi, ci fericirea care se nevoieşte pentru a fi vas curat unui dar divin. Fecioara Maria poartă smerit această castitate perfectă a trupului şi a sufletului, înainte şi după naştere.

         Cel care Se naşte din Fecioara ca om este Dumnezeu, Fiul lui Dumnezeu S-a născut din ea după firea Sa omenească. Nu se naşte o fire niciodată, ci se naşte un ipostas care în ordinea omenească este o persoană, dacă firea nu vine la subzistenţă reală decât ca persoană. Persoana care Se naşte din Fecioara Maria este identică cu Persoana Cuvântului dumnezeiesc Care prin Întrupare Se face şi persoana firii omeneşti, aşadar din Fecioara Maria Se naşte Fiul lui Dumnezeu însuşi, ca persoană a firii omeneşti. Se face El însuşi subiect uman în dialogul cu oamenii fără a înceta să rămână în acelaşi timp Fiul lui Dumnezeu. Naşterea lui Dumnezeu-Cuvântul ca om este o naştere unică, şi nu are nimic din naşterea celorlalţi oameni, ea nu este o naştere din necesitate a firii, ci din bunăvoinţa lui Dumnezeu, se naşte subiectul divin liber şi ca om, nu este născut un om din rânduiala naturii.

         Există o lucrare a Sfântului Duh în naşterea Fiului lui Dumnezeu ca om, firea umană se ipostaziază în Însuşi Cuvântul lui Dumnezeu, însuşi Fiul lui Dumnezeu Se face subiectul firii umane prin lucrarea Sfântului Duh, plinătatea aceasta a Sfântului Duh lucrând din Cuvântul lui Dumnezeu Care Se face om, are un efect cu mult mai mare decât constituirea şi întărirea omului ca ipostas propriu.

         Există o chenoză a Fiului lui Dumnezeu prin Întrupare şi Cruce şi îndumnezeirea firii Sale omeneşti. Chenoza constă în împropierea naturii noastre în toată suportarea ei curată a durerilor de către Dumnezeu-Cuvântul, fără aceasta Fiul lui Dumnezeu nu S-ar fi putut face om cu adevărat. Chenoza înseamnă că Fiul lui Dumnezeu Şi-a însuşit, Şi-a făcut proprii firea omenească şi slăbiciunile ei, neimpimate de păcat, însă în ce constă această împropiere nu ştim, este o taină. Chenoza aceasta a Fiului lui Dumnezeu s-a datorat şi faptului că firea omenească nu L-ar fi putut suporta arătându-Se în toată puterea şi slava Lui.

         Mântuitorul nu a avut nici un păcat, păcatul este o închidere a omului faţă de Dumnezeu, ca sursă infinită de putere, păcatul înseamnă o voinţă de a nu mai ţine seama de Dumnezeu, păcatul este o duşmănie faţă de Dumnezeu, însă păcatul este o închidere şi către semeni, deci în Iisus Hristos nu poate exista păcatul pentru că în El nu este un ipostas uman care să se poată închide faţă de Dumnezeu cel personal.

         Lui Iisus Hristos i se cuvine o singură închinare ca lui Dumnezeu pentru că închinarea se adresează Persoanei, iar Persoana lui Hristos este una, Fiul lui Dumnezeu cel întrupat, închinarea este o parte dintr-un dialog, iar acest dialog există doar ca persoană şi persoană, dialog nu poate exista între persoană şi natură.

         Făcându-Se om, nu s-a introdus nici o ştirbire în egalitatea şi deofiinţimea Fiului cu Tatăl şi Sfântul Duh, deşi este şi om ,Iisus Hristos îşi păstrează poziţia Sa cea din veci în Sfânta Treime.

                                  Dan Popescu