Despre politica externă de excursii
Când cunoștințele și civismulsunt în suferință, politica devinerăfuială, iar degradarea este consecința.Acum cinci ani se promitea “România lucrului bine făcut” și “alt fel de a face politică”. A ieșit invers. Iar cu atacareadin zilele trecute,de către președinte, a unor concetățeni s-a atins încă o culme a “lucrului prost făcut”.„Camelota”, de care avertiza cu premoniție Constantin Brâncuși, este acum abuz pe față!
În definitiv, poate să-ți convină sau nu ce spune Dana Gârbovan, dar nu poți contestaexprimările ei în apărarea independenței justiției – independență și față de cei care jură pe Constituție și apoi o încalcă. Poate să-ți convină sau nu Iulian Iancu, dar este unul dintre cei mai bunicunoscători ai economiei în vremea în care fiecare țară își drămuiește resursele, după cespecialiștii cei mai importanți din lume au dovedit că bunăstarea și democrația nu sunt posibile fără acțiune înstatul național. Pot să-ți convină sau nu Dana Gârbovan, o judecătoare care înțelege dreptatea, Iulian Iancu, care a condus firme de prim plan, și Șerban Valeca, un manager de cercetare tehnologică, dar nu ai voie să-i discreditezi și nici să le încalci drepturile. Nici lor și nici altora!
Discreditarea de persoane și instituții și încălcarea de drepturi se foloseșteînsă la noi copios pentru a împiedica oameni de valoare mai ridicatăsă îndeplinească roluri. Împotriva unei asemenea violări a civismului, Jürgen Habermas atrăgea perspicace atenția: dacă ai ceva de obiectat juridic unui om, te adresezi tribunalului, dacă nu, îl respecți, căci fiecare cetățean are drept la opțiunide viață, inclusiv la opțiuni politice. Când se va face inventarul,se va putea observa că în nici o țară nu s-au eliminat, cu mijloacele falsificărilor,abuzurilor,“justiției” injuste,oameni de valoare în proporția în care s-a făcut în România ultimelor decenii. Adesea de cătreneica nimeni, nimeriți la decizii!
De vreo cincisprezece ani, decidenți din România, neavând idei și succese, se repedîn politica externă. Aceasta esteteren larg, în care verificărilepar anevoioase. Cei mai mulțise sforțează în fel șichip să creeze impresia realizărilor și că ar avea alt calibru decât îl au.
Sincer, ne-ar fi bucurat ca politica externă a României în perioada menționată să fi adus idei noi, inițiative proprii, avantaje în plus pentru cetățeni și pentru lumea din jur. Numai că lucrurile stau pe dos. Politica externă a României actuale este eminamente turistică, cu costuri și urmărinefaste de rigoare.
La un moment dat,un președinte al Franței spuneacă unii lideri ai României au scăpat ocazia sătacă.Comentarii? Nu au rost nici când aceștia tac, neavând ceva de spus.O datăun amfitrion, exasperat de pierdereafără rost a timpului, a și ridicat brațele: mai este ceva? Se pot imaginași alte scene ridicole.
Desigur, acasă, “reprezentatul” dă cu barda.Odată plecat Papa Francisc,spre exemplu, după foarte nimeritul cuvânt rostit în Catedrala Ortodoxă din București, în care Suveranul Pontif a atras atenția asupra amăgirilor puterii șinevoii creștine de a-ți respecta, măcar atât!,“fratele”,președintelea chemat la bătaie. La bătaieîn scenetade prost gust,la care nu s-a recurs în nici o țară civilizată, a “infractorilor” și“pușcăriabililor”! Cine te poate lua în serios în lume cu asemenea primitivism?
Să admitem că toate acestea țin de “atmosferă”. Poate însă cineva să indice precis o idee nouă, o inițiativă proprie și un avantaj nou adus României de cei carepretind că o “reprezintă”? În afară, desigur, de încolonarea după cum bate vântul.Se vede alt rezultat?Invers, idei vetuste, ocazii ratate, pagube ale “reprezentării” se pot cita cu duiumul!
S-a spuscă politica externă poate fi bună dacă cea internă este în regulă. Dar când politica internă este de continuă învrăjbire, ce aștepți? Când te opui la mărirea veniturilor populației, când te opui la normalizarea justiției, când te opui la anihilarea statului paralel, când te opui la luarea în regie proprie a resurselor, când organizezi “referendumuri” aberantejuridicîn scopuri opresive, când distribui imaginea unei țări incapabile? Nici o țară nu conteazăcu asemenea palmares.
Problemele României în 2019 nu sunt deloc ușoare. Continuăcea mai mare emigrarede cetățeni din lume în timp de pace, a rămas în sărăcieo treime din populație, multeinstituții nu-și îndeplinesc rostul, democrația a fost schilodită prin desemnări unipersonale, nepotismula ocupat instituțiile, s-a trecut la comercializarea barbară de ființe umane, nivelul calificărilor scade,imagineațăriia fost pusă la pământ.
O politică externă care nu se înalță peste aceste dificultăți, după ce le-a rezolvat, nu dă alte rezultate decât cele sărace de până acum. Iar cine se ocupă de dificultăți și le stăpânește nu are nevoie de foi insipidepentru a vorbi la microfoane.
În realitate, trăim o nouă schimbare a lumii (A. Marga, Schimbarea lumii. Globalizare, cultură, geopolitică, Editura Academiei Române, București, 2013). Ne mișcăm într-o lume a geometriei variabile a supraputerilor (A. Marga, Ordinea viitoare a lumii, Editura Niculescu, București, 2017). Aidoma oricărei alte țări, și pentru România se pune problema profilării politicii ei externe.
În politica externă, cum am spus altădatăîn Parlament, soluția cuprinde: parteneriat strategic principal cu SUA și concretizarea acestuia inclusiv în investiții și circulația persoanelor; afirmarea în Uniunea Europeană ca țară care ia matur decizii democratice de valorificare a propriilor resurse; normalizarea raporturilor cu Rusia și conlucrare în domeniile de interes comun; cooperare hotărât amplificatăcu China; cooperări cât mai extinse cu Israel, Turcia, Japonia, Brazilia,Africa de Sud, Coreea de Sud; cooperări cu alte țări interesate (Romeo Couți, România în lumea în schimbare…, Gând Transilvan, Cluj-Napoca, 2013). Și România are nevoie de valorificarea resurselor proprii și de piețe externe. Astăzi ea are nevoie, însă, înainte de orice, de gândire, de gândire deschisă, neîncapsulată în noi dogme,de pricepere și devoțiune.
Nu numai că suntem cam tot acolo unde eram în 2012. Dar nici în 2019 nu se înțeleg imperativelesituației.Doar că se încearcă folosirea fie a poziției geografice, fie a idealului unirii tuturor românilor, fie a „luptei cu corupția” drept înlocuitor al democratizării, de care România are, totuși, nevoie ca de oxigen.
Nu este așadar de mirare că s-au adunat eșecuri. Bunăoară, balanța comercială este perseverent negativă. România este luată la rost în instituții europene și atunci când are dreptate. Ea pare o țară dependentă, care s-a căsătorit cu corupția și este bravă când se agită, în vreme ce alții folosesc atent oportunități și inovează. Europa de Răsărit este străbătută de conductele ce leagă Europa, dar acestea ocolesc România. Autostrăzile europene trec la nord, la vest și la sud de țara noastră. În Moldova schimbărilor recente, România a fost omisă. Iar șirul exemplelor poate continua.
Securitatea națională prevalează, logic, în orice politică externă bine concepută. Doar că ar fi timpul să prevaleze, cum ne dăm seama și din situațiile grave de genul celei evocate mai sus, și securitatea cetățeanului. Nu estecale mai bună de ale atinge și pe una și pe alta decât democratizarea exemplară („democrația curată” cum s-a spus în 1918), înainte de toate. Cum să te privească cei din afarăcând obsesia vizibilă la vârful statului nu este ameliorarea condițiilor de viață ale cetățenilor, ci păstrareanumiriișefilor instituțiilor de forță în mâna unei persoane?În loc ca numirea să fie, precumîn orice democrație, atributul unororganisme reprezentative! Când statul de drept este înțeles la nivelul anilor treizeci?
Nu se înțelege nici acum de decidenți că politica externă nu se face împotriva cuiva. Ea se face integrativ, în interior și în exterior, și valorificând atuuri.
În ultimii cinci ani s-a “reușit”, inclusiv grație unor așa-ziși “responsabili”indigeni, caRomânia să fie prezentată ca echivalent al rămânerii în urmă. Așa stând lucrurile, imaginea României nu poate fi adusă la realitate fără a explica lumii, pe larg și cu pricepere, că ceea ce se numește corupție nu este doar la rivalii politici ai cuiva și căo corupție extinsă nu se combate luând în brațe un ins, o coterie sau un partid.Corupția se combate cu legi acoperitoare și chibzuite, cu justițiari la propriu, cu politicieni cultivați, care nu au ca primă grijă averea proprie și aranjarea.
Este uimitor cât de puțin cunoscdecidenții situația din Europa și din lume. Putem compara textele.
La noi, se exaltă, de pildă, o arhitectură instituțională a Uniunii Europene depășită, cu Consiliul European în frunte. Aceasta exact când cei mai importanți economiști și teoreticieni, alături de responsabili din țări membre, arată argumentat că instituțiilor de acest fel le lipsește legitimarea (nimeni nu le-a dat mandatul pe care îl invocă!), mai nouși cunoașterea situațiilor. De competență nu mai vorbim, căci absența ei s-a văzut în crizele (Grecia, Brexitul, imigranții, Europa centrală, relația transatlantică etc.) din ultimii ani!
Decidenții de la noi nuînțeleg globalizarea decât ca extindere a ceva. Ei nu par să fi învățat nici din acțiunea actuală a administrației americane de corectură a globalizării angajată cu decenii în urmă.
Și în Uniunea Europeană și în lume se pune în termeni cu totul noi acțiunea statului național. In acest cadru, importanța calificării și culturii decidenților crește vertiginos. Nu trepădușii conformismului sunt proeuropenii de care România are nevoie într-o situație de fapt de criză, ce pretinde,mai presus de orice, analiză, clarviziune și capacitate de schimbare.
La noi se confundă iarăși chestiuni de protocol cu politica externă. Nicolae Ceaușescu publica telegrameprotocolare primite, ca și cum acestea ar fi confirmări ale politicii proprii. Se aranjau diplome și declarațiiîn exterior, care să dea senzația prețuirii. În ultimii ani, s-a ajunsiarăși acolo – la a revendica realizări care nu există și la a pune în mișcare o propagandă pentru a întreținefalsuri.
Nu este politică externă fără capacitatea și curajul inițiativei. Dacă cunoști situațiile, procedezi onest și în respectul adevărului, ai justificareasă-ți asumiinițiative.Politica externă se face argumentând neobosit. Dacă spui că aperi adevărul istoric și dreptatea, atunci promovează-le! Formula“niște evrei”a trădat, însă,cese aflăîn spatele pretențiilor. Din păcate, nu cunoaștere, nu integritate, nici curajul adevărului și dreptății!
Un “liberal” de azi exprima deunăzi bucuria că a adus politica în stradă și confunda voios, din nou,“mișcarea”unor inși fără repere cu politica de care are nevoie această țară. Pluralismul este, firește,oxigenul unei națiuni, dar o țară nuprogresează cândschimbările înseamnă doara da funcțiiunora ușor de manipulat.
Când obsesiile au înlocuit analizele, când “statul profund” a decis, când un ins s-a pus cu de la sine putere în fața considerentelor democratice, România a plătit scump.Anii treizeci, și nu numai, sunt mereu un avertisment.
De la Gheorghe Brătianu încoace, sunt rare scrierile de proiectare în politica externă. Le poți număra pe degetele unei mâini.S-a scris mai multpentru justificare post factum. Politica externă se cere concepută riguros și prezentată în scris de cei care o gândesc efectiv, spre dezbatere publică, ca săexiste cu adevărat.
Ca să fim drepți până la capăt, consemnăm șicâteva noutăți în politica externă a ultimilor ani. Nou este elementarismul, ce constă în neânțelegerea de noțiunice se pun în discuție și gonflarea trompetisticăde evenimente de rutină. Altă noutate este necinstea, adică însușirea meritelor altora.Atât de stridente acestea nu par să fi fost de multă vreme!
Citiţi şi:
- Destinațiile exotice- punctul de relansare al turismului în 2020
- 20 curiozități despre apa minerală
- Urmează să îi cumperi cadou unei femei din viața ta? Nu pleca la cumpărături fără să citești LISTA cu SFATURI
- Cele mai populare jocuri de păcănele: Top 10 sloturi online
- O mănăstire din judeţ va deschide un centru pentru copii orfani
Adaugă comentariu nou