Dorul de satul natal. Pentru cei plecați din Moruț, Acasă e un sentiment

Moruț e un sat în comuna Matei. Un sat multietnic, trăiesc aici români, rromi, germani și maghiari. În urmă cu 22 de ani, reiese din recensământul anului 2002, trăiau în sat 259 de locuitori, dintre care 147 români, 57 țigani, 30 germani și 25 maghiari. În anul 2021, viețuiau aici 188 de locuitori, în continuă scădere.
Pe șoseaua modernizată, de la Lechința spre Matei ajungi repede în Moruț, aici și dacă poposești în orele amiezii, ai puține șanse să întâlnești pe cineva. În centru, lângă cămin și școală era pe vremuri fierăria lui Tihan. Fierarul Tihan era un meseriaș priceput și un povestitor hâtru. Nu te lăsa să pleci până nu-ți povestea el vrute și nevrute, numai de el știute. Potcovea caii. Se uita la stăpânul lor și taxa ca atare.
Tot în vecini era familia lui Valentin Bugnar, brigadierul. Om bun la suflet cu grijă față de consăteni pe care îi omenea când poposeau în ograda lui cu slănină, brânză, ceapă și o cană de vin Nova, vin scos din pivnița zidită în pământ.
În una din zilele trecute am urcat cu mașina pe asfalt până sus către biserica evanghelică. O întâlnesc pe mai vechea mea cunoștință Ioan Coruți, trebăluind prin grădina casei, acum la vremea semănatului. Are 73 de ani și vreme de 40 de ani a lucrat pe tractor. “Am prins tractoare din alea vechi. Fără cabină, iarna era frig, făceam câteodată foc sub tractor ca să pornească”. Locuiește lângă biserica evanghelică, pe care o frecventează atunci când vine preotul. “Suntem 22 de sași în sat, față de 172 câți erau în 1910 sau 30 câți trăiau în sat în anul 2002. Așa e viața, ce să facem? Eu n-am părăsit niciodată satul Moruț. Mă leagă multe amintiri. Mama mea a fost deportată în Rusia, unde a stat vreme de 5 ani. Cum să mă duc de aici când părinții mei au suferit pentru acest sat? Acum o duc bine, am 3 copii, fiecare la rosturile lor. Mă bucur și pentru un alt lucru. Mai vin acasă cei plecați, vin la țară. Am un vecin, profesor de sport din Bistrița, a ieșit la pensie și și-a cumpărat o căsuță aici în vecini, îi mare gospodar, om de treabă și ne mai întâlnim aici la gard, la o ulcică de vin, care aburește când îl scot din beci”.
Sus pe o colină se află biserica din lemn, acolo unde românii ortodocși se bucură de Cuvântul Evangheliei. Este o bisericuță bine îngrijită, în urmă cu mai mulți ani a fost sfințită de Arhiepiscopul de acum de Alba Iulia, Irineu. Preotul paroh din Matei vine aici periodic, îi adună pe credincioși în duminici și în sărbători.
Din Moruț s-au ridicat oameni vrednici ce nu-și uită rădăcinile. Frații Pușcaș, Florin inginer, cu mare experiență în domeniul cercetării și Constantin, avocat spun, parafrazând un cântec, că niciodată casa părintească nu se vinde. Este și o poruncă de la mama lor, pe care o respectă cu sfințenie. “Este o amintire sfântă. Îmi amintește de anii copilăriei, vin des aici să respir aerul curat al copilăriei noastre, aici am făcut primii pași. De aici am plecat la școală și am învățat să scriu și să citesc. Aici am cunoscut căldura și dragostea părintească. De aici ni s-a deschis drumul către viață”, spune inginerul Florin. “Pentru fiecare dintre noi, istoria noastră pornește de aici, din casa veche părintească, din satul natal, fiindcă în Moruț mă simt totdeauna acasă. Sau cum spunea cineva “acasă nu-i un loc anume, acasă e un sentiment””.
În capătul uliței lângă pârâul ce curge liniștit și unde rațele și gâștele se răcoresc, o căsuță veche, poate de o vârstă cu veacul. Alături, o construcție modernă într-un stil aparte, semn că aparține unui om cu multă știință în domeniu. Nu-și uită satul, este un întreprinzător de succes din Bistrița. Nu-i dăm numele. Fiindcă dorește să rămână un anonim, deși este foarte cunoscut și apreciat în sat.
Când să plec, zăresc într-o grădină o bătrânică ce purta cu măiestrie o sapă. Îi spun cine sunt și mă roagă să nu o pozez că “m-or vedea cunoscuții”. „Păi ce fac, seamăn roșii, fac o groapă mica, pun 4 semințe de roșii de-ale mele, puțin gunoi de grajd unde e groapa și protejez fiecare gropiță cu bidoane din plastic și să vedeți ce roșii o să am. Asta fac de mulți ani, nu mă mai năcăjesc să le plantez, să le ud. Ce fac acuma îi sigur”.
Pentru toți cei plecați din Moruț i-aș mai aminti și pe foștii dascăli Dorina și Traian Hăngănuț, pe întreprinzătorul Costică Feldiorean și pe mulți alții. Acasă e un sentiment.