Grijile toamnei bântuie şi la Moruţ

De când s-a modernizat şoseaua (e vorba de drumul judeţean Matei – Fântânele, până în Dealul Budeştiului), Luca Racoţi iese în poartă şi conduce cu privirea maşinile ce trec prin faţa casei, opreşte câte un căruţaş şi-l întreabă de sănătate ori îl mai ascultă pe domnul învăţător (şcoala este peste drum) ce-i mai povesteşte fel şi fel. Luca Racoţi este cel mai bătrân cetăţean al Moruţului şi, alături de mai tinerele Maria şi Rozina Schuster, la cei 90 de ani, încă mai speră să-l ajute cineva cu pensia. Îl ascult, împreună cu primarul Vasile Encian, atât pe el, cât mai mult pe mai tânăra soţie, vorbăreaţă foc şi stăruitoare de-a binelea. O poveste de demult, când era refugiat în Budeşti, adică în România şi pentru acea perioadă ar vrea pensie. A avut odată pensie de refugiat, acum nu mai are. Că dispune de documente ori că este îndreptăţit la o recunoaştere pentru suferinţele din anii 40, îi lăsăm pe cei în domeniu să-i rezolve problema.
Satul Moruţ, în toată dimensiunea lui, de vreo 100 de fumuri, miroase acum, în octombrie, a porumb ca aurul, a must ce dă să spargă butoaiele şi a frunze de nuci căzând mânate de temperatura de afară. De la şosea, lăsăm în stânga căminul, reabilitat, ne spune primarul (acoperit, geamuri, uşi, mobilier), trecem pe lângă fostul magazin al Cooperaţiei (cumpărat de familia Ban, o familie cu înaintaşi vrednici , Ban Fira, care era la vremea respectivă o femeie-bărbat) şi ajungem sus, unde simţi cum trăieşti în istorie. Avem şi un ghid, familia Coruţ, Ioan şi Maria, saşi. O istorie pe care o aflăm de la cei doi soţi, obligaţi să facă o pauză (descărcau ştiuleţii de porumb). Aflăm că prima atestare a satului Moruţ este din anul 1278, iar primii proprietari ai aşezării erau din neamul Sombori şi mai găsim în documentele vremii faptul că în listele cu dijmele papale din 1332 este menţionat pentru prima dată preotul din Moruţ. De-a lungul anilor care au urmat, s-a construit Biserica Evanghelică, pe uşa de la intrare se putea citi anul 1624. Prin anul 1886, comunitatea săsească de aici a construit o casă de rugăciuni lângă biserică, unde şi astăzi au loc slujbele duminicale. Din biserică se păstrează doar un zid, lăcaşul de cult suferind deteriorări majore, astăzi fiind o ruină. Dacă în urmă cu câteva decenii locuiau în sat 265 de saşi, acum au mai rămas doar 25. Soţii Coruţ, gospodari de înaltă clasă, care deţin utilaje, animale, cereale, viţă de vie, n-au dorit să plece. Locul lor este aici, au o familie frumoasă, trei copii bine rânduiţi care nu dau Moruţul pe nimic în lume.
În satul Moruţ trăiesc şi 120 de suflete de creştini ortodocşi, Moruţul fiind o Filie a Parohiei Matei. Biserica, monument istoric, a fost ridicată în anul 1903, preotul de atunci, Ioan Rotaru, a cumpărat cu 400 de coroane terenul pentru construirea acesteia. În octombrie 2001, cele două clopote, datate 1922, i-au chemat pe enoriaşi la marea sărbătoare ocazionată de sfinţirea lăcaşului de cult oficiată de arhiepiscopul Irineu.
Ce fac moruţenii în aceste zile de toamnă? Culesul roadelor, a porumbului (cât a mai rămas) este lucrarea de primă urgenţă. Terenuri sunt şi lucrate – drumul Fânaţului sau Vegiu – dar şi unele ce-şi aşteaptă lucrătorii. Crescătorii de animale au îmbătrânit, vreo 70 oi şi 48 vaci cu lapte este toată averea lor actuală. Sunt şi dintre cei care mai cred că şi la ţară se poate trăi bine. Bunăoară, Coruţ Raihold Ioan are 14 vaci şi nu se lasă de zootehnie deşi spune că nu-i prea plătită. La şcoală cei 14 elevi ai învăţătorului Alexandru Şincai buchisesc tainele scris-cititului. Titular al catedrei din 1979, învăţătorul Şincai este omul satului, pe care-l descoperă în fiecare zi. Mulţi dintre cei plecaţi nu şi-au uitat satul şi rădăcinile. Periodic, “austriecii” din Moruţ revin acasă, aşa cum s-a întâmplat anul trecut, când 40 dintre aceştia şi-au revăzut, pentru puţină vreme, locurile natale şi pe cei rămaşi aici, întâlnirea devenind o sărbătoare a satului Moruţ.
Dacă la reţeaua de gaz metan şi la şoseaua modernizată recent s-ar adăuga şi apa la robinet atunci, poate că, Moruţul, sat istoric, ar putea deveni şi unul turistic. E o zonă mirifică, o linişte sănătoasă, case vechi de cumpărat îşi aşteaptă oaspeţii. Sunt mulţi dintre cei care revin acasă, şi ne referim la Feldiorean, fraţii Puşcaş (juristul şi economistul), Dorina Drăgănuţ – Bucşa şi mulţi alţii. Aşa cum cei de aici îşi mai amintesc de eminentul profesor de matematică Mihai Varga, de brigadierul Valentin Bugnar, ori de fierarul din mijlocul satului, simpaticul Tihan.
Bântuie toamna la Moruţ printre ruine şi câmpuri încă neculese, satul îmbrăcându-se în odăjdiile hărniei şi ale veşniciei.