Dragoste de înger

În cei douăzeci şi cinci de ani în care Bunul Dumnezeu mi-a îngăduit să fiu păstor de suflete nu am întâlnit un caz mai înduioşător ca cel pe care l-am cunoscut în Vărarea mea cea dragă în aceste zile ale Postului Crăciunului ,Postul bucuriei sfinte.
Doi părinţi ai Vărării cuminţi ca nişte îngeri.Cu copii plecaţi în Spania cea primitoare pentru a câştiga o pâine cinstită.Cu rugăciuni însoţite de noian de lacrimi pentru vlăstarele lor plecate departe de ei.Asta până într-o noapte când mama e lovită de o grea cruce a suferinţei: rămâne paralizată şi îşi pierde graiul.Tot greul cade în sarcina soţului iubitor şi devotat.Deschid uşile spitalelor din Târgu Mureş şi se agaţă de orice nădejde venită din partea medicilor.Recuperarea e grea şi cu puţine speranţe.
A mai rămas nădejdea credinţei sfinte şi a rugăciunii către Mântuitor.În timpul rugăciunii pentru primirea Sfintelor Taine plângeau amândoi.Şi soţul devotat...Şi soţia greu încercată...O întreb pe mamă ca o certitudine a Spovedaniei primite : ‚’’Ţi-i mânie pe cineva ? ‘’
Nu poate să îmi răspundă căci paralizia i-a luat graiul ,dar îşi mişcă capul în înţeles negativ.Sufletul de mamă nu duşmăneşte ci rabdă suferinţa în tăcere ducându-şi Crucea.
Canonul e plin de speranţă şi tămăduitor. E legat de un gram de credinţă ce poate muta şi munţii.E legat şi de rugăciune.Cum am moştenit de la bietul meu părinte îndemnul legat de suferinţă şi răbdare :

‘’Suferinţa-i biruinţă
În glasul calvarului
Când iubirea-ţi dă credinţă
Din suflarea harului’’

Am plâns alături de aceşti doi părinţi la Spovedanie.Am ieşit din casa lor cu nădejdea că vine Crăciunul şi că vom fi cu toţii un pic mai iubitori şi mai iertători din an în an.Noi călătorii acestei lumi cu sfârşitul aproape.
Vorba colindei sfinte :

‚’Nu mai plânge Maică
E Crăciunul....’’