Echilibrul spiritual

Cartea Echilibrul spiritual, scrisă magistral de Constantin Noica şi publicată, într-o formă în care s-au integrat şi alte eseuri, de către Editura Humanitas, în anul 1998, este adusă de mine în discuţia noastră cu smerenia omului care s-a ajutat timp de 12 ani cu această lucrare, pe care, citind-o, am învins o singurătate grea. Desigur, nu numai această carte m-a ajutat! Spuneam în altă parte că mă ajută lecturile grele în perioade de crize existenţiale mai mici sau mai mari. Am citit această carte în anul 1998, apoi am mai recitit anumite eseuri din cuprinsul ei de-a lungul anilor. Eseurile pot fi citite independent, fiecare are înţelesul lui.

Când, după un timp, recitim o carte, viziunea asupra ei este a minţii noastre care, între timp s-a mai luminat, iar când lucrarea ni se pare, încă, şi mai importantă ca atunci, merită să discutăm despre ea. Am constatat că marii scriitori, cum este şi Constantin Noica, au scris lucruri viabile şi perene după ce au cunoscut operele unor înaintaşi în domeniu, în cazul lui Noica, mari filozofi, dar şi Scripturile. După părerea mea, şi noi, cititorii, putem înţelege mai bine scrieri importante după ce am citit Scripturile. Aceasta e diferenţa receptării acestei cărţi de către mine, la o distanţă de 12 ani, este percepţia omului care a reuşit să citească între timp Scrieri Sfinte, lucrări fundamentale din domeniul ştiinţei sufletului, spiritului, dar şi faptul că, în ultimul timp, am avut şi am, ca îndrumător spiritual, un preot duhovnic cu har.

Pentru această comunicare a noastră, despre o carte de un nivel atât de înalt, am ales să vă învit să citim împreună câteva fragmente din scrierile lui Constantin Noica pe care le găsim în cartea Echilibrul spiritual şi, pe care le-am selectat cu Iubire pentru că mie mi-au plăcut, urmând să medităm asupra textului în original fiecare cum simţim:

„Din sufletul vostru, după ce veţi fi ocolit zadarnic pe la porţile altora, va ţâşni adevărata săgeată a luminii.”

„Pentru a înţelege creştinismul, trebuie să ne referim la fenomenul religios în general. Necăutând definiţia, ci natura lui, răspunsurile se pot găsi. Fenomenul religios, s-a spus, este o stare a sensibilităţii; el n-are nimic de-a face cu superstiţia şi morala. Religia poate fi, după cum o defineşte S. Reinach: un ansamblu de scrupule care se opun liberului exerciţiu al facultăţilor noastre; ea poate avea în plus funcţiunea morală. Dar fenomenul ei este o stare sensibilă, trăire, realizare vitală. Omul religios se găseşte, pe cale intuitivă, în contact cu o realitate superioară, indiferent de numele şi de culoarea ei. [...] Aşadar, fenomenul religios este un fenomen de intuiţie.”

„Există două procese de conştiinţă remarcabile pentru viaţa sufletească a fiecăruia dintre noi. Unul e căpătarea conştiinţei negative, a limitelor, descoperirea că nu poţi face orice, nu poţi fi orice, cât de lungă ar fi viaţa. Descoperirea aceasta nu se face prea devreme şi, de altfel, nu se face întotdeauna. Adevărul că nu poţi face orice este o banalitate, foarte bine: dar o banalitate peste care deseori aluneci cu acea splendidă inconştienţă, ce este principalul sprijin al vieţii noastre sufleteşti. [...] Alături de acestă conştiinţă negativă a limitelor se petrece un alt proces, care duce şi el la deşteptarea unei conştiinţe: e conştiinţa pozitivă a limitelor; descoperirea că, deşi nu poţi face decât un lucru anumit, oricât de lungă ar fi viaţa, poţi face destul în limitele care-ţi sunt prescrise.”

„... câtă frumuseţe e în gândul acesta de a vorbi despre formele de aspiraţie către unitate şi despre felul cum se înşiruiesc ele. Aspiraţia către unitate în filozofie: uitatea în gând, unitatea în cugetare; aspiraţia către unitate în viaţa socială : unitatea în acţiune, unitatea de voinţă; aspiraţia către unitate în faptul iubirii: unitatea de sentiment, unitatea de inimă. Şi acum? Acum, unitatea din actul religios, extazul religios, care e unitatea de viaţă. Am făcut, parcă, înconjurul fiinţei omeneşti, spre a ajunge acum la plinătatea ei. [...] Omul parcă e rupt dintr-o stare de cumpănire în care-l aşezase Dumnezeu. Şi până nu regăseşte unitatea sa cu Dumnezeu, prin acţiune – fapta religioasă – sau prin contemplaţie – în extazul religios - , omul trăieşte sub semnul dezechilibrului.”

Cartea este doldora de asemenea texte ce ne bucură sufletul şi spiritul.

Si acum, un ultim citat din această scriere magnifică a lui Constantin Noica, carte care, deşi cuprinde 459 de pagini, chiar şi o singură pagină din ea, cât am citit noi acum împreună, ne ajută să medităm cu folos pentru echilibrul nostru spiritual. Iată citatul ce vi-l propun:

„Pentru sfânta Tereza, sufletul este ca un castel făcut dintr-un singur diamant şi în care poţi pătrunde pe căile rugăciunii.”