Elena M. Cîmpan: La ce (nu) se mai face reclamă?

Întrebarea, la afirmativ, „La ce se (mai ) face reclamă?, și-o adresează mulți dintre noi, lor sieși, altora, în cadru restrâns, familial, sau extins, conjunctural. Unii știu să răspundă, ca la un fel de „Cine știe câștigă”, alții privesc cu înțeles și merg mai departe, fără să piardă timp cu astfel de nimicuri. Întrebarea, la forma negativă, este mai rar întâlnită, este căutată, ca un fel de găselniță modernă. Ar mai fi a treia variantă a întrebării, cu particularități retorice, care ar suna cam așa: „Dar la ce nu se face reclamă?!...”, ar intona cei sătui de spațiul - reclamă, ce mănâncă din seriale, din emisiuni, din suspans, din timp. Reclama, ca un cronofag ( = „consummator de chronos, de timp” ).
Grupăm materialul astfel: La ce se face multă reclamă? La ce se face puțină reclamă? La ce nu se face deloc reclamă?
La ce se face multă reclamă? La medicamente, de gât, de spate, de cap, de genunchi, vitamine, de digestive, de gripă, de colesterol, de tuse, de ficat, pentru femei, pentru bărbați, pentru copii, la picături, de ochi, de nas, de gene, gel, pastile, sirop, plasturi, la șampoane, de vopsit, de crescut părul, la paste și perii de dinți, la apă de gură, la dulciuri, bomboane, ciocolată, biscuiți, napolitane, budincă, torturi, la cafea, la băuturi, de la apă, la suc, vin, bere, șampanie, la pâine, la cozonac, la chipsuri, la pizza, la mașini de spălat, de tuns, de circulat, la jucării, la parfumuri, la bijuterii, la salam, la șuncă, la pate, la pește, la legume, la fructe, la condimente, la mobile, mese, scaune, paturi, dulapuri, la saltele, la perne, la oferte, la îmbrăcăminte, la iaurt, la vacanțe, la abonamente, la haine, la gunoaie și depozitarea lor, la credite, la asigurări, la farmacii, la dezinfectant, la detergenți, de geam, de podea, de haine, la deodorant, la aspirator, la gaz, curent, apă, la case, la acoperiș, la materiale de construcție, la bijuterii, la telefoane, la creme, la demachiant, la alifii, la telefoane, la lap-top-uri, la calculatoare, la bănci, la carduri, la suport de uscat haine… Am uitat ceva?
La ce se face puțină reclamă? La cărți, la ziare, la emisiuni de cultură, la petrecerea timpului în liniște, la muzică bună, la teatre, la filme, la educație, la spiritualitate, la viața la țară… Cam acesta este (dez-) echilibrul societății în care trăim.
La ce nu se face deloc reclamă? Această întrebare, la urmă, e încuietoare. După așteptările fiecăruia. Nu se face reclamă la vise, la bucurie, la fericire, idealuri și destinații zilnice, cu atât mai îndepărtate, cu cât viața oferă doar înlocuitori, nu materie primă veritabilă. Toate aceste trăiri ar trebui să vină (și) în urma vizionării de reclame, care au drept scop principal să le urmezi. Dar, dacă n-ar fi dincolo de ecran, pe lângă faptul că telecomanda este la dispoziție pentru a schimba canalul și a da de unul tot așa ( sau mai rău, ca-n Legile lui Murphy ), câteodată te trezești sfădindu-te cu ei, de fapt cu tine, vorbind sigur.
Poate că am uitat de …reclama „Reclama e sufletul comerțului” sau de ideea (pre-)concepută, potrivit căreia „ce e la reclamă nu e bun”, mult zgomot pentru nimic. De câte ori nu ne-am păcălit și tot nu ne-am învățat minte!...
Unele reclame beneficiază de prezentări frumoase, ademenitoare, sub formă de filmulețe inspirate și, poate, de aceea, ne cam atrag în plasa lor. Altele sunt, dimpotrivă, seci, obositoare și ne îndepărtează, pe loc, de orice demers de-a le urma. Rareori găsim anti-reclamă, declarată, deși multe dintre ele tocmai așa se dovedesc a fi.
Vrând, nevrând, trăim într-o lume a reclamelor, a ambalajului. A produsului de unică folosință, care creează munți de gunoaie. Pe care nu vor crește niciodată copacii pierduți.
Acum, după acest inventar, ar trebui să așez ceva în loc. Dar reclama mea este ”Fără reclamă!”

Elena M. Cîmpan