Fertilizarea pajiştilor naturale cu îngrăşăminte organice

Fertilizarea pajiştilor naturale se poate face pe două căi şi anume: fertilizarea cu îngrăşăminte organice şi fertilizarea cu îngrăşăminte chimice.

Fertilizarea cu îngrăşăminte organice are un rol determinant în sporirea productivităţii şi îmbunătăţirea calităţii şi compoziţiei floristice a pajiştilor naturale.

Fertilizarea cu îngrăşăminte organice.

Acest mod de fertilizare se împarte în două tipuri:

a) Fertilizarea cu gunoi;

b) Fertilizarea prin tîrlire.

a)Fertilzarea cu gunoi. Aplicarea fertilizării pajiştilor cu gunoi duce la sporirea productivităţii şi îmbunătăţirea compoziţiei floristice a acestora. Pentru fertilizarea pajiştilor se foloseşte un gunoi bine fermentat, care se împrăştie pe pajişte toamna sau primăvara timpuriu. Pentru a asigura o fertilizare de calitate bună şi economică a pajiştilor cu gunoi, această lucrare este recomandat să se execute mecanic cu maşina MIG5, tractată de tractor. Pe pajiştile unde condiţiile de teren nu permit accesibilitatea acestor utilaje, se vor folosi atelajele, iar gunoiul se va împrăştia manual.

În timpul fertilizării se va asigura o repartiţie judicioasă a îngrăşămintelor organice pe păşune în aşa fel încât să se evite deplasările nerentabile ale atelajelor şi efectuarea drumurilor în plus.

Gunoiul dă bune rezultate când pajiştile se îngraşă cu circa 30-40 tone/ha. Gunoiul în anii secetoşi asigură şi un regim hidric favorabil pajiştilor.

b)Fertilizarea prin târlire. Asigură sporuri de producţie de 2- 3 ori mai mari faţă de pajiştea îngrăşată, iar efectul îngrăşării durează 4 – 5 ani. În scopul asigurării unei târliri cât mai raţionale, cea mai eficientă metodă este folosirea târlelor mobile.

În scopul uşurinţei mutării târlelor, acestea se vor confecţiona din porţi sau lese uşoare din scândură sau şipci cioplite şi pentru asigurarea unei uniformităţi şi continuităţi a fertilizării prin târlire se va adopta o formă dreptunghiulară a târlelor.

Dimensionarea acestor târle se face în funcţie de numărul şi speciile de animale care urmează să fie repartizate la păşunat.

Pentru obţinerea efectului scontat în urma târlirii, târla se va muta după 2-3 nopţi de staţionare pe acelaşi loc.

Suprafaţa care se va târli, se calculează după numărul şi specia de animale de pe păşune, de obicei într-o perioadă de păşunat o oaie târleşte 70 mp, iar o bovină 120 mp.

În cazul în care târla nu se mută după 2 – 3 nopţi, sau cel târziu după 5 – 6 zile, apare fenomenul de supratârlire care are efecte negative pentru că pe lângă deprecierea pajiştei apar şi buruieni nefolositoare ca ştevia de stână şi urzicile.