Grigore Sâmboan şi Fanfara din Telciu, în recital la Prefectura Cluj
Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni, Filiala Cluj, Fundaţia Protecţiei Sociale Generale din România, Filiala Cluj, Asociaţia Refugiaţilor din Basarabia, Nordul Bucovinei, Ţinutul Herţa şi Cadrilater Cluj, Asociaţia Veteranilor de Război Bucureşti, Asociaţia Naţională Cultul Eroilor “Regina Maria” Cluj şi Filiala Cluj a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere “Al.I.Cuza” au fost organizatorii mesei rotunde închinate Zilei Limbii Române ce s-a desfăşurat în Sala Mare a Palatului Administrativ al Prefecturii Cluj. Sufletul şi amfitrionul manifestării a fost, ca în precedentele ediţii, ing. ec. Nicolae Grosu, cel care prin eforturile sale a reuşit să confere o rezonanţă aparte acestui eveniment major în viaţa românilor. Au citit comunicări despre semnificaţia zilei sau diversele aspecte legate de limba română Constantin Mancaş, preşedintele Filialei Cluj a Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război, dr. Adrian Tudurachi, de la Institutul de Linvistică „Sextil Puşcariu”, Maria Panea, de la Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga”, prof. Amalia Gurzău, inspector şcolar pentru educaţie permanentă la I.S.J. Cluj, acad. prof. univ. dr. Dumitru Protase, năsăudeanul nostru, (cu un studiu despre începuturile limbii noastre şi stadiile prin care a trecut aceasta până să se numească, efectiv, limbă română), prof. univ. dr. Onufrie Vinţeler, dr. Octavian Căpăţână şi profesorul Vasile Sfârlea. Atmosfera a fost întreţinută, într-un entuziasm general al participanţilor la simpozion, de către Maria Marcu şi Andreea Ciupe, dar şi de către conjudeţenii noştri Grigore Sâmboan ( din Agrieş, de la Radio Renaşterea) şi fanfara din Telciu, condusă de Ioan Mureşan. Un succes apreciabil a avut şi expoziţia de facsimile din presa românească - veche şi contemporană - intitulată “Limba română, cel mai valoros tezaur al culturii naţionale româneşti” precum şi expoziţia de icoane realizate în Republica Moldova. În judeţ la noi, anul acesta, sărbătoarea a trecut neobservată de instituţiile culturale.
.................................
Citiți ediția print !
Citiţi şi:
- Cărți poștale din al doilea Război Mondial, colecţionate de un bistriţean, expuse azi la Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca
- Artişti bistriţeni, alături de Consiliului Județean Cluj, la Chișinău
- Fanfara din Telciu, la Festivalul "Jocul din bătrâni"
- Ai în repertoriu cântece patriotice? Te aşteptăm la Festivalul Naţional al Cântecului de Cătănie
- De anul viitor, vom avea un Centru de predare a limbii chineze în Bistriţa
Comentarii
Frumos ! Bravo !
Adaugă comentariu nou